Mr. Detective

Capitolul 4

Am închis uşa în urma mea şi am observat că în sufragerie era întuneric şi domnea liniştea. Cred că părinții mei deja dorm. Urc şi eu la etaj şi mă pregătesc de somn.

Mă aşez în pat şi mă gândesc la ceea ce s-a întamplat astăzi. Nu îmi dau seama cum la început, eu şi Taehyung nu ne puteam înțelege deloc. Era un nesuferit. Totuşi seara, când m-a adus acasă chiar a fost foarte simpatic. Şi încă eram curioasă de ce oamenii i se adresau cu "domnul Kim". Părea tanar. În general oferi felul ăsta de respect persoanelor în vârstă sau celor superioare. E nu lăsa impresia cum că ar fi nici una, nici alta. Într-un final am decis că e timpul să mă culc aşa că am renunțat la acele gânduri care mi-au invadat capul. Acelea erau chestiuni la care ar fi trebuit să mă gândesc în alt moment.

O alta dimineață frumoasă întreruptă de nelipsita mea alarma. Mă trezesc buimacă din pat şi mă pregătesc de o nouă zi la locul de muncă.

De data asta plec mai devreme deoarece am vrut să merg singura, pe jos. În cele din urma mă văd ajunsă la secția de poliție. Intru înăuntru şi mă îndrept spre camera în care se afla biroul lui Taehyung. Eram hotărâtă să aflu care e faza cu "domnul Kim" dar nu puteam să mă duc la el şi să îl întreb pur şi simplu. Trebuia să fiu subtilă sau trebuie doar să mă apropii puțin de el şi să îl întreb cand este în toane bune.

Îl observ pe Taehyung că stătea ca de obicei în fața laptop-ului care se afla pe biroul lui. Am fost surprinsă că a venit aşa devreme. Acolo nu mai era decat Hoseok. Mă apropii de ei şi îi salut.

Acestia îmi răspund la salut iar apoi mă ignora complet şi îşi văd de treabă.

-Te pot ajuta cu ceva? îl întreb eu politicoasă pe Taehyung.

-Deocamdată nu. Cu ce ocazie ai venit aşa devreme?

-Am vrut să vin pe jos. Am simțit nevoia să mă plimb puțin.

Acesta încuviințează scurt din cap şi continuă ceea ce făcea înainte. Am zis să îmi iau inima în dinți şi să îl întreb direct:

-Pot să îți pun o întrebare?

-Nu ştiu. Poți? mă ironizează acesta.

-Ok, te voi întreba direct şi gata. De ce oamenii ți se adresează cu "domnul Kim"?
Adică pari destul de tânar. Câți ani ai?

-Angajatii îmi spun aşa pentru că ei consideră că eu merit respectul lor. Respectul pe care ei mi-l ofera eu îl dau înapoi.

Deşi răspunsul său parea calm puteam să simt din tonul vocii sale că fierbea pe interior. Din curiozitate continui cu întrebarile.

-Dar totuşi.... Câ5i ani ai?

-De ce insişti să ştii? îmi răspunde acesta vizibil iritat.

-E doar o întrebare amărâtă... ai putea doar să îmi răspunzi şi gata...

-Sunt informații personale! Nu sunt obligat să îți răspund la această întrebare, răspunde el răstit.

-Eram doar curioasă...

-Curioşii mor repede! Nu îți mai băga nasul în viața mea!

-Nu înțeleg de ce te deranjează aşa tare o întrebare inofensivă...

-Aceste informații le consider personale! Ne cunoaştem de ieri, nu îți pot spune orice despre mine! De unde să ştiu dacă pot avea încredere în tine sau nu?!!

-Daca tu nu îmi spui lucruri despre tine nu vom ajunge să ne cunoaştem! Va trebui să lucrăm împreună deci trebuie să ne înțelegem, spun eu în intenția de a mă apăra.