Mr. Detective

Capitolul 11

Se apropia ora la care trebuia să vină Taehyung la cină iar eu nu mă hotărâsem cu ce mă voi îmbrăca. Nu voiam să arăt prea formal deoarece era doar o cină în familie dar nici prea neglijent deoarece aveam totuşi un musafir.

După multe combinații ale pieselor vestimentare pe care le aveam prin dulap, am reuşit să găsesc ținuta potrivită. Cobor în grabă la bucătărie să văd cum stă mama cu mâncarea. Din fericire, tocmai ce terminase de gătit dar masa nu era întinsă. Fără să stau pe gânduri încep să scot farfurii şi tacâmuri şi încerc să le aranjez pe masă într-un mod cât mai prezentabil.

-Nu mă aşteptam să te găsesc aici, pregătind masa, spune mama coborând scările.

-Păi trebuia să o facă cineva şi pe asta...

Mama se apropie de masă şi începe să mă ajute. Când în sfârşit totul era pregătit, şi-a făcut şi tata apariția.

-Arată bine! spune tata zâmbind spre mine şi mama.

Nu l-am mai văzut de mult timp aşa fericit. De ce îl bucura aşa mult gândul că vine Taehyung la masă la noi?

Soneria de la intrare s-a făcut auzită. Sigur era Taehyung. Mă grăbesc spre uşă să îi deschid.

-Bună! spun eu încercând să stăpânesc un zâmbet larg care voia să îşi facă apariția pe chipul meu.

Taehyung mă salută înapoi zâmbindu-mi. Îi fac semn să intre în casă. Părinții mei vin spre el să îl întâmpine. Îmi era teamă să nu spună ceva stânjenitor şi să strice tot.

-Bună, tu trebuie să fi domnul detectiv Kim! spune mama admirându-l din cap până în picioare pe tânărul din fața ei.

-Bună seara! Spuneți-mi Taehyung, doamnă Kim, rosteşte colegul meu.

Părinții mei fac schimb de priviri pentru câteva clipe cu Taehyung, apoi tata îi face semn să se aşeze la masă. Părinții mei se aşează unul lângă altul în fața lui Taehyung, deci locul care a rămas liber pentru mine era chiar cel de lângă Taehyung.

Am stat puțin de vorbă cu ai mei şi Taehyung. Acesta nu părea să se simtă incomod în prezența părinților mei. Credeam că seara aceasta va decurge stânjenitor, fără să schimbăm prea multe vorbe între noi, dar s-a dovedit că Taehyung este foarte sociabil. Ştia cum să întrețină o discuție şi era amuzant. De asemenea ştia cum să povestească şi să capteze atenția auditoriului.

Într-un final, mama pune mâncarea pe masă şi începem să mâncăm. Am încercat să mănânc cât mai elegant, posibil deoarece nu aş fi dorit să mă fac de râs. Taehyung nu numai că mânca elegant, dar mai şi părea foarte lejer când o făcea. Cât de precise şi delicate pot fi gesturile lui?!

Am observat că mama se holba încontinuu la Taehyung. Din fericire acesta nu a observat că e sorbit din priviri de o femeie care are probabil aproape dublul vârstei sale. I-am făcut semn pe sub masă mamei să nu se mai holbeze. Sper că a înțeles mesajul...

În cele din urmă vine şi desertul.

-Țin să menționez că fiica mea s-a oferit să se ocupe de desert, spune mama plină de mândrie.

Dându-mi ochii peste cap am aşezat pe masă farfuriile pe care se afla desertul care, într-adevăr, era pregătit de mine.

-Ooo, nu ştiam că eşti aşa gospodină! exclamă Taehyung cu o urmă de uimire.

Fără să mai spun ceva încerc să îmi ascund cu ajutorul părului fața care căpăta o culoare roşiatică. Taehyung chicoteşte discret. Cred că a observat că m-am roşit la acea remarcă a sa. Trecând peste acel moment am terminat de mâncat şi desertul.

-A fost o masă gustoasă, doamnă Kim! spune Taehyung politicos.

-Mă bucur că ți-a plăcut! răspunde mama vizibil mândră de complementul pe care l-a auzit la adresa mâncării sale.

O ajut pe mama să strângă masa în timp ce tata şi Taehyung merg în sufragerie.

-Deci... Taehyung ăsta... îți place de el? mă întreabă mama în cel mai direct mod posibil.

-Poftim?! Fi serioasă! Ce te face să crezi asta?!! spun eu revoltată.

-Ziceam şi eu... adică... chiar e drăguț...

-Mda, am văzut cum te holbai la el... dacă vrei poți să îl iei tu dar nu cred că tata va reacționa bine!

Mama începe să râdă la auzirea comentariului meu jucăuş şi adaugă:

-Cum spui tu, dar eu tot cred că îl placi...

-Nu e adevărat! încerc eu să îi spun, dar renunț la ideea de a-i explica că nu îl plac. Să creadă ce vrea.

Când terminăm, eu şi mama mergem în sufragerie şi ne alăturăm discuției pe care o avea tata cu Taehyung.

-Yoora, trebuie să vă spun ceva important! spune tatăl meu devenind serios la față.

-Despre ce e vorba?

-În weekend-ul acesta va avea loc o petrecere foarte mare şi sofisticată. Vreau ca tu şi Taehyung să luați invitația pe care am primit-o eu şi să vă prezentați la petrecere.

Mă uit confuză spre Taehyung. Acesta făcea acelaşi lucru. Aşteptam să primim mai multe detalii despre această petrecere.

-Cred că la petrecerea asta va veni şi infractorul pe care îl căutăm noi.

În momentul acela am înțeles de ce îl trimitea tata pe Taehyung acolo, dar de ce trebuia să merg şi eu?

-Aş vrea să faceți tot posibilul să îl prindeți în seara aceea. Mă bazez pe voi, adăugă tatăl meu.

-Vom face tot posibilul, domnule, spune Taehyung adoptând o figură serioasă dar hotărâtă.

Am decis să ies puțin să mă plimb cu Taehyung pe aleea din fața casei mele ca să vorbim despre misiunea primită.

-Din moment ce l-ai văzut pe infractor tu ştii cum arată corpul lui. Ştii deja câteva trăsături de-ale sale.

-În plus, mâine vine la secție femeia pe care am văzut că a încercat bastardul să o prindă. Trebuie să dea declarații.

-Sigur mai ştie cum arată. Poate să spună câte ceva despre aspectul lui şi îi facem un portret-robot.

-Bună idee! Gândeşti din ce în ce mai mult ca un detectiv, spune Taehyung cu o urmă de mândrie.

Îi zâmbesc în semn de mulțumire şi adaug:

-Cred că ar trebui să pleci acasă, se face târziu şi nu vreau să mai ai probleme.

-Stai liniştită, am venit cu maşina.

L-am condus la maşină şi am intrat în casă, dar nu înainte să îi fac cu mână. Acesta îmi răspunde la salut.

Eram fericită că seara aceasta a decurs bine. Exceptând mici momente stânjenitoare, care din fericire au putut trece neobservate, atmosfera a fost una familială. Cred că părinții mei chiar îl îndrăgeau pe Taehyung...