Mr. Detective

Capitolul 9

În dimineața asta am ajuns mai târziu la muncă pentru că nu mi-a sunat alarma. Mă aşteptam să dau de un Taehyung furios când intru pe uşa biroului. Făcându-mi tot felul de scenarii în minte şi gândindu-mă ce urma să îi spun am grăbit pasul spre secție.

Intru în birou pregătită să îndur cuvinte grele. Când am ridicat privirea spre masa de lucru a lui Taehyung am observat că el nu se alfa acolo. Îngrijorată i-am întrebat e Hoseok şi pe Jimin daca ştiu ceva. Aceştia au spus că de la ieşire de ieri nu l-au mai văzut şi nici nu au mai vorbit cu el. Îmi era teamă ca nu cumva să fi pățit ceva rău. Hoseok m-a consolat spunând ca Taehyung e polițist şi se descurcă. Poate că avea dreptate. Poate că doar întârzia.

După aproximativ o oră după ce am venit eu, şi-a făcut apariția şi Taehyung. Primul impuls pe care l-am avut atunci când am văzut că a intrat pe uşă a fost să îi sar în brațe şi să îl întreb unde a fost şi ce a pățit. Bineînțeles că nu puteam să fac asta aşa că m-am abținut. Nu am vrut să fiu prea cicălitoare şi să îl supăr cu toate întrebările mele.

Era ceva neobişnuit la el. Purta o şapcă neagră. Şapca îi acoperea tot chipul. Acesta se ajează la birou fără să mă bage pe mine sau pe oricine altcineva în seamă. M-am aşezat pe scaunul din fața lui şi am început să îl examinez. Părea mai încordat ca de obicei. Îmi făceam griji pentru el. Am decis să îmi iau inima în dinți şi să îl întreb direct:

-Ta.... domnule Kim... vă simțiți bine?

Uitasem că eram la secție, aici trebuia să mă adresez lui cu "domnul Kim".

-Da, normal că sunt bine! De ce nu aş fi bine?! Nu fă pe prostuța! răspunde acesta vizibil incomodat.

Neştiind ce ar trebui să îi spun ca să îl fac să îmi explice ce e cu el am sfârşit prin a mă holba la el. La un moment dat observ că se ridică de la masa de lucru şi iese afară. Mă țin după el ca să văd ce are de gand să facă. Am observat că holul e gol deci puteam să fac ceea ce mi-am propus. M-am gândit că dacă îi dau şapcă jos voi putea să văd ce ascundea.

Am văzut că s-a oprit în capătul holului. Cred că şi-a dat seama că e urmărit. M-am apropiat de el până când am ajuns în dreptul lui.

-De ce vi după mine? mă întreabă el puțin iritat.

În momentul acela nu mai eram în stare să îi răspund la întrebare. Am considerat că acum e momentul potrivit să îi dau şapca jos. Am întins mâna rapid şi nu mi-am deschis ochii până când nu am ştiut că îi pot vedea chipul.

În momentul acela am înghețat. Simțeam cum eram străpunsă de o durere adâncă.... acum puteam să văd motivul pentru care a ales să poarte şapcă... unul din ochii săi era unflat şi vinețiu.

~Flashback
Perspectivă Taehyung~

Am condus-o pe Yoora acasă. Acum era târziu aşa că am decis ca şi eu trebuie să plec spre casă. Am luat-o pe o scurtătură care mă ducea prin mai multe străduțe înguste şi pustii.

Dintr-o dată aud un țipăt de femeie venind de undeva din apropiere. Din instinct m-am îndreptat cât de repede am putut de sursa țipătului.

Am văzut că o femeie scundă şi slăbuță se zbătea să scape din brațele puternice ale unui bărbat. În privirea tinerei femei se putea citi uşor disperarea şi spaima.

Fără să ezit m-am năpustit asupra infractorului. L-am imobilizat pentru moment la pământ, regretând faptul că nu aveam la mine nişte cătuşe sau un aparat de electro-şocuri. Acesta nu ceda uşor. Se zbătea încontinuu încercând să scape. Într-un moment de neatenție din partea mea, acesta m-a trântit de cel mai apropiat perete. Se îndrepta spre mine cu pumnul încordat, gata să mă lovească. În acele clipe am avut ocazia să îl examinez puțin. Avea o mască albă pe față şi o şapcă neagră pe cap. De sub şapcă puteam să văd cum ies câteva fire de păr. Erau identice cu cel găsit pe hainele victimei moarte.

Mă feresc de lovitura sa brutală, lăsându-l să îşi dea cu pumnul în perete ca prostul. Infractorul geme atât de durere cât şi de nervi că m-a ratat. În timp ce el mă privea atent, m-am aruncat asupra lui lovindu-l cu pumnii. Fiind puternic reuşeşte să se elibereze din nou şi de data aceasta îşi ia revanşa lovindu-mă cu putere în ochi.

Cad pe jos din cauza impactului loviturii primite. Acesta văzându-ma slab îşi pregăteşte lovitura de grație. Fiind deştept renunță la a mă termina în bătaie murmurând "Mă voi răzbună la momentul oportun" şi apoi fuge.

Simțeam cum eram ajutat să mă ridic. Femeia agresată a stat acolo ascunsă în loc să fugă. M-am simțit uşurat în momentul în care a confirmat că e bine. Am rugat-o să vină la secția de poliție zilele astea ca să dea declarații. În momentul acela ea şi-a dat seama că eu eram polițist, nu doar un simplu trecător.

Eram uşurat de faptul că am putut să văd infractorul cu proprii mei ochi, ba chiar i-am auzit vocea. Îmi va fi mai uşor să îl prind acum.

Mă îndrept stângaci spre casă deoarece eram foarte obosit.

~Flashback end~

~Perspectiva Yoorei~

L-am întrebat pe Taehyung ce i s-a întâmplat. Acesta s-a uitat în stânga şi în dreapta ca a se asigure daca holul e gol. Fix atunci ieşiseră câțiva polițişti dintr-un birou. În momentul acela Taehyung mă prinde de încheietura mâinii şi mă trage în debaraua omului de serviciu. Încuie uşa cu cheia apoi îmi descrie ceea ce i s-a întâmplat în seara trecută.

Simțeam cum lacrimile erau gata să îmi inunde ochii. Nu puteam să suport gândul că a fost pus în pericol numai din cauza mea. Dacă nu mă însoțea pe mine până acasa atunci nu mai trecea prin toate astea.

-Îmi pare rău .... murmur eu cu vocea tremurândă, încercând să îmi înăbuşesc lacrimile care anunțau să cadă.

-Nu ai motive pentru care să îți pară rău. Nu e vina ta. Să privim partea pozitivă: i-am văzut corpul şi i-am şi auzit vocea. Asta ne poate ajuta la găsirea lui.

-Da dar el avea mască! Tu nu i-ai văzut chipul iar el l-a văzut pe al tău! Nu e nicio parte pozitivă în asta! spun eu revoltată.

Acesta a observat că mă abțineam de la plâns aşa că m-a îmbrățişat strâns ca să ma consoleze.

-... Nu trebuie să te simți vinovată... îmi şopteşte el.

Eram speriată. Îmi era teamă pentru binele lui. Nu ştiu de ce îmi păsa aşa mult de el. Nu ştiu de ce îmi făceam atâtea griji.

Nereuşind să mai țin lacrimile în mine am început să plâng de față cu el. Acesta continua să mă strângă în brațele sale mari şi protectoare.

Îmi doream ca îmbrățişarea aceea să nu se mai termine...