Mr. Detective

Capitolul 6

-Domnule Kim, avem o situație urgentă! Bastardul răpitor a omorât o femeie! spune Hoseok răsuflând greu. Cred ca imediat ce aflase vestea a venit în fugă la Taehyung să îl anunțe

-Trebuie să ne grăbim! strigă Taehyung în timp ce îşi îmbrăca haina.

A omorât femeia?! Nu îi stătea în fire acelui infractor să omoare pe cineva. De obicei le răpea.

-Ai de gând să stai acolo toată noaptea sau vi să mă ajuți odată?! se răsteşte Taehyung la mine.

-Eu?! Să vin cu tine?! Vorbeşti serios?!

-Haide şi nu mă mai ține în loc! E ceva important!! strigă acesta grăbit.

Fără să mai ezit îl urmez până la maşină. Urcăm în vehicul şi pornim în grabă spre locul faptei.

În sfârşit a venit momentul meu. Atunci am uitat de orice neînțelegere cu Taehyung. Am realizat că situația e foarte serioasă şi că nu avem timp să ne purtăm ca nişte copii certăreți.

Ajunşi la fața locului am putut să observ groaza de pe chipurile oamenilor care se aflau din întâmplare pe acolo. Toți se uitau către trupul însângerat şi neînsuflețit al victimei. Plângeau până şi persoane care nu au văzut-o vreodată.

În scurt timp strada a început să se umple cu trecători curioşi şi cu reporteri care au venit să adune informații.

-Domnule detectiv Kim, ne puteți da câteva detalii? întreabă jurnaliştii îndreptând microfoanele spre Taehyung.

Dacă şi jurnaliştii îl cunoşteau înseamnă că era cu adevarat un om important. Eram impresionată. Aşteptam cu sufletul la gură să aflu ce are de spus.

-Deocamdată eu şi colegii mei nu ştim prea multe. Am dori să investigăm în linişte, le cere Taehyung politicos reporterilor adunați în jurul lui.

Înțelegând mesajul, aceştia pleacă unul câte unul până cand nu mai ramâne nici urmă de ei. Fiind oameni serioşi sunt sigură că au înțeles că aici nu e joacă de copii.

Bineînteles că şi maşina de ambulanță si-a făcut apariția. Pun corpul tinerei pe targă şi încearcă să o resusciteze minute în şir dar fără rezultat. Aceasta era deja moartă. Taehyung se apropie de corpul ei şi o priveşte atent. Hoseok scoate un aparat foto şi începe să capteze imagini atât cu rănile victimei cât şi cu locul faptei. Eu scot un pix şi un carnețel din buzunar şi încep să notez ceea ce vad şi ceea ce cred.

Ambulanța pleacă spre spital ca să confirme decesul.

-Am făcut destule poze. Cred că putem să le examinam mai bine la secție, spune Hoseok.

-O să aduc aici câțiva polițişti ca să păzească împrejurimile, adăugă Taehyung.

Urcăm toți trei în maşină şi plecăm spre secția de poliție.

Ajunşi acolo, Hoseok începe sa descarce pozele făcute pe un computer. Taehyung şi-a scos carnetul şi a început să noteze ceva. În schimb eu mă asez jos şi citesc ceea ce am scris . Imaginea locului faptei îmi era încă proaspătă în minte. Rănile tinerei mi-au rămas întipărite în creier.

-Îți aminteşti cum arăta victima? mă întreabă Taehyung.

Eu îi răspund printr-un gest aprobator din cap.

-Atunci caut-o în baza de date. Trebuie să aflăm cine e, adaugă el rapid.

Deschid calculatorul în care era baza de date a întregului seul. Să caut o persoană în baza de date a oraşului e ca şi cum aş căuta acul în carul cu fân. Ar dura o veşnicie. Din fericire mi-am amintit că am făcut şi eu câteva poze cu telefonul. Adaug una din fotografiile în care fața victimei se vede mai bine în baza de date. În scurt timp i-a fost găsită identitatea.

-Am gasit-o! Îi anunț pe colegii mei.

Acestia vin grăbiți spre ecranul calculatorului, curioşi să afle cine e sărmana ghinionista.

-Trimite informațiile astea prin e-mail la spital, adaugă Hoseok.

-Cât mai durează până putem să vedem pozele? Întreabă Taehyung nerăbdător.

-Cred ca abia mâine dimineață le vom putea vedea.

Domnul Kim pufnește ofticat.

-Cred ca ar trebui să dormim puțin până sunt gata pozele. Aşa vom avea mintea mai limpede ca să le putem examina.

-Bună idee Yoora, spune Hoseok.

-În regula atunci.... aprobă Taehyung.

Fiecare îşi ia câte un loc pe canapeaua îngustă pe care o aveam la dispoziție şi adormim.

Dimineață, razele jucăușe ale soarelui îşi făceau loc printre jaluzelele trase pe jumătate, astfel luminându-mi fața. Mă ridic de pe canapea în linişte încercând să nu îi trezesc pe colegii mei care încă dormeau. Mă îndrept spre baie ca să mă spăl pe față. Mintea mea era încă inundată de întâmplarea de aseară.

Mă aşez uşor la calculator şi observ că pozele sunt gata. Privesc aleatoriu câteva poze. Nu părea să fie nimic care să îmi atraga atentia în mod deosebit, nimic care să trădeze identitatea infractorului.

Din moment ce era dimineață, secția începea să se umple cu angajați care au venit la datorie. Cum toți aflaseră de incidentul de aseară au început sa pună întrebări. Nevrând să îi trezesc pe Taehyung şi Hoseok care încă dormeau şi nevrând să le răspund la fiecare în parte, am scris pe o foaie tot ce ştiam deja, am imprimat câteva poze de la fața locului şi le-am afişat la intrare, pentru a fi uşor de văzut.

M-am gandit că ar fi bine să vizitez victima. Din moment ce fratele meu lucra la spital probabil că ştia càte ceva. Îi las lui Taehyung un bilet cu locul unde mă duc şi plec în grabă.

Ajungând la spital încep să îmi caut fratele. După minute bune de căutare renunț la ideea de a-l găsi şi mă aşez dezamăgită pe un scaun. Abia ce m-am aşezat şi simt o mână care mă atinge pe umăr.

-Cu ce te pot ajuta, Yoora?

Am recunoscut rapid vocea. Era chiar Jin. Mă ridic rapid de pe scaun ca să îl văd mai bine. Acesta afişa un zâmbet larg pe față. Pe neaşteptate îmi oferă o îmbrățişare plină de dor. De când lucrează la spital s-a mutat singur. Recunosc faptul că de multe ori am fost invidioasă pe el pentru că mereu lua note bune şi pentru că era mereu apreciat, dar atunci când nu eram comparată cu el simțeam cu adevărat că îmi e frate. Cu toate că eu sunt sora mai mare şi eu ar trebui să îl protejez, simt că la noi e exact invers.

Mă desprind cu greu din îmbrățişarea sa caldă şi protectoare ca să îi văd chipul.

-Ştiu că eşti un adult acum dar tot am impresia că ai crescut, îi spun eu mângâindu-i obrajii.

-Iar tu tot mică ai rămas, adaugă Jin jucăuş.

-Ce răutăcios eşti, răspund eu prefăcându-mă supărată.

-Nu mă mai păcăleşti aşa uşor ca în copilărie, Yoora! Acum spune-mi de ce ai venit aici?

-Te deranjează prezența mea? Deja vrei să plec? spun eu sarcastică.

-Niciodată nu m-ar putea deranja prezența ta, doar că până acum nu ai mai venit la spital să mă vezi.

-Am venit ca să te întreb ce ai aflat despre victima din noaptea asta.

Expresia acestuia se schimbă într-o fracțiune de secundă.

-Îmi pare rău, nu eu mă ocup de ea. Eu nu ştiu nimic. Dar de ce te interesează?

-Acum sunt detectiv la poliție şi am venit să adun informații.

-Sora mea este detectiv?!! Şi mie când aveai de gând să îmi spui?!

-Am început abia acum vreo 3 zile.

Acesta îmi zâmbeşte mândru. Sincer nu am beneficiat de încurajări din partea fratelui meu până acum.

-Îl anunț pe colegul care se ocupă de victimă că ai venit să o vizitezi.

După ce fratele meu mi-a rezolvat intrarea în încăperea în care se afla trupul neînsuflețit al tinerei am pus mâna pe clanță gata să deschid uşa când dintr-o dată am simțit că cineva m-a prins de încheietura celeilalte mâini....