Privindu-i chipul mă gândeam la o soluție de a ascunde vânătaia dar şi de a scăpa de şapcă. În momentul acela am țâşnit pe uşa debaralei. Mă îndreptam în fugă spre biroul lui Taehyung. Acolo îmi lăsasem geanta. Aveam de gând să îl marchez în aşa fel încât să nu se observe lovitura de la ochi.
Mă întorc înapoi în debara, aprind becul şi încep să cotrobăi prin geantă.
-Ce e nume cauți? întreabă el puțin confuz de situație.
Eu îl ignor şi continui să caut până când găsesc ceea ce îmi trebuia.
-Nu, doar n-ai de gând să mă machiezi?! spune el revoltat.
-Dacă o să continui să porți şapca asta stupidă, lumea o să pună întrebări.
-Bine, să presupunem că acoperi vânătaia, dar ochiul e umflat, pe asta cum o rezolvi?
-O să încerc să fac în aşa fel încât să nu se observe.
-Şi cum o să reuşeşti tu să faci asta?!
-Doar ai încredere în mine!
Într-un final se lasă machiat. Rezultatul l-a impresionat atât pe el cât şi pe mine. Nu mă aşteptam să îmi iasă atât de bine.
Taehyung îmi mulțumeşte că l-am ajutat iar eu doar aprob scurt din cap. Simțeam că măcar atât puteam şi eu să fac pentru el.
Mergem în birou şi ne continuăm treaba. Am hotărât că mai bine nu le-am spune lui Jimin şi Hoseok ce s-a întâmplat seara trecută. Măcar pentru moment. Partea bună este că nu suspectau nimic. Ei credeau că Taehyung doar întârziase.
*
A trecut o săptămână de când lucrez la secția de poliție. Tata s-a informat cu privire la activitățile mele de până acum din cadrul serviciului.
-Chiar s-a descurcat bine. Şi-a dat interesul şi m-a ajutat. Nu mă aşteptam să reuşească. Mai are câte ceva de învățat dar este pe drumul cel bun.
Aceste cuvinte spuse de Taehyung mi-au încălzit sufletul. Nu mă aşteptam să fie mulțumit.
-Sincer credeam că vei renunța după primele zile, spune tatăl meu privindu-mă batjocoritor.
Taehyung a observat felul în care tata se uita la mine. Cred că atunci şi-a dat seama de ce mie îmi era teamă să mă angajez. Ştiam că indiferent de domeniul pe care îl aleg, tata nu avea să fie mulțumit de mine. Nu mă aşteptam ca Taehyung să mai spună ceva deoarece tatăl meu este totuşi şeful lui.
-Să îmi aduci raportul săptămânii în birou cât de repede posibil, domnule Kim.
-Desigur, domnule. Imediat.
Tata iese din biroul în care lucram deja de o săptămână. Taehyung îmi pune mâna pe umăr în semn de consolare. Se alătură şi Jimin cu Hoseok. Şi aceştia mă încurajează la rândul lor cu priviri blânde şi zâmbete calde. Cred că toți şi-au dat seama că eram dezamăgită de ceea ce credea tata despre mine.
-Am făcut deja raportul săptămânii, spune Jimin rupând tăcerea.
-Yoora, du-l tu în biroul tatălui tău, îmi cere Taehyung pe un ton calm.
Voiam să refuz să duc raportul la tata deoarece eram supărată pe el. În momentul acesta nu voiam să dau din nou ochii cu el. Am văzut cât de greu îi era să mă felicite şi pe mine o dată în viață. De ce cu mine era aşa sever? Cu fratele meu nu se comporta aşa.
Jimin îmi înmânează raportul săptămânii şi pornesc spre biroul tatălui meu. Când ajung în fața uşii bat uşor în ea şi nu intru până nu primesc confirmarea că o pot face. Cred că săptămâna asta la poliție m-a schimbat. Cred că în mod normal aş fi dat buzna în biroul tatălui meu, fără să bat la uşă. Am învățat să acord mai mult respect.
-V-am adus raportul, spun eu sfioasă.
-Adu-l aici!
Îi las uşor raportul pe masa de lucru şi mă îndrept spre ieşire murmurând un salut.
-Stai aici! Vreau să îți vorbesc puțin...
Mă întorc cu fața la el iar acesta îmi face semn să mă aşez pe scaunul din fața sa.
-Am auzit că ai primit numai cuvinte de laudă săptămâna aceasta. Mi s-a spus că ai fost de ajutor. Felicitări!
Simțeam că nu este serios cu privire la ceea ce spune. Fața lui monotonă nu trăda vreun sentiment de mândrie. Ceea ce îmi spunea era fals.
-Mulțumesc...
-Domnul Kim s-a ocupat foarte bine de tine. Aş vrea să îl inviți în seara aceasta la noi la cină.
În momentul acela am înghețat. Nu ştiam dacă ar trebui să mă bucur sau să mă îngrijorez. La auzirea acestor vorbe aprob scurt din cap şi părăsesc biroul.
Intru înapoi în încăperea de care aparțineam.
-Haide! Era vorba că o să vizităm magazinele de încălțăminte ca să vedem listele de vânzări.
-Da, aproape uitasem.
După aceste spuse am plecat spre maşină şi am început să cutreierăm întregul oraş. Am aflat că acel model de încălțăminte era ediție limitată deci nu se găsea chiar la toate magazinele. De asemenea, fiind ediție limitată era şi destul de scump deci răpitorul nostru era un băiat de bani gata.
După ce am vizitat fiecare magazin care vindea acea pereche de pantofi am rămas dezamăgiți deoarece nu au fost cumpărați pantofi din aceia cu mărimea căutată de noi.
-Probabil că a luat pantofii de pe internet... sau poate că i-a luat din afara oraşului, spun eu dezamăgită.
-Ştiam eu că era prea uşor aşa. Niciodată calea uşoară nu e cea care te conduce către succes, adaugă Taehyung gânditor.
-Şi ce ar trebui să facem acum?
-Sincer nu am idee....
Ne întoarcem la secție. Acolo dăm de Jimin şi de Hoseok care erau nerăbdători să afle cine e infractorul, convinşi că planul nostru a mers.
-Deci? întreabă Jimin nerăbdător.
Taehyung dă dezaprobator din cap. Cei doi colegi ai noştri erau vizibil dezamăgiți.
-Chiar părea un plan genial... nu e vina voastră... voi chiar v-ați dat silința, spune Hoseok încercând să ne ridice moralul.
Timpul trecea iar turele lui Jimin şi Hoseok se terminaseră. Cum eu şi Taehyung am întârziat în dimineața asta a trebuit să stăm mai mult ca să recuperăm timpul pierdut.
Rămăsesem singură cu Taehyung în birou. Mi-am amintit ca tatăl meu m-a rugat să îl invit pe Taehyung la cină în seara asta aşa că mă gândeam la modul în care aş putea să îl invit.
Timpul trecea şi aproape că tura noastră se termina iar eu nu l-am întrebat. Am considerat că e mai bine să îi spun direct.
-Ai dori să vi in seara asta la cină la mine acasă. Tata ar fi foarte bucuros daca ai veni iar mama vrea să te cunoască...
Îmi era teamă că mă va refuza. Sper că nu am fost prea directă.
-Mi-ar face plăcere, spune Taehyung zâmbind.
-În cazul ăsta ne vedem diseară la 20, îi răspund eu pregătindu-mă să plec acasă.
Acesta doar aprobă din cap şi îmi face cu mâna.
CITEȘTI
Mr. Detective
Fanfiction"-Domnule Kim, avem o situație urgentă! Bastardul răpitor a omorât o femeie! A omorât femeia?! Nu îi stătea în fire acelui infractor să omoare pe cineva. De obicei le răpea..." *îmi cer scuze anticipat pentru potențialele greşeli gramaticale*
