Mr. Detective

Capitolul 5

Bărbatul de care m-am lovit mi-a luat uşor din mână CV-ul şi l-a examinat. Eu nu îi vedeam fața deoarece nu mi-am ridicat privirea. Daca nu îmi vedea chipul atunci s-ar putea să nu mă recunoască.

-Yoora, pot să te întreb ce mama dracului faci cu ăsta în mână?! se răsti acesta la mine.

Am recunoscut vocea groasă chiar de la primul cuvânt. Era Taehyung. Cred că deja observase că acela era CV-ul lui de angajare. Eram speriată de ce urma şi ruşinată că am fost prinsă. Trebuia să îmi dau seama că a fost prea uşor...

-Ai de gând să îmi răspunzi astăzi?! Nu mă fă să repet întrebarea! spune Taehyung mai furios ca niciodată.
Din tonul vocii sale puteam să ştiu că simțea şi o oarecare dezamăgire față de mine. Eu nu îi spun nimic. Singurul lucru pe care îl fac este să îmi mențin privirea ațintită asupra unui punct de pe podea.

-Eu vorbesc cu tine! Când te întreb ceva mă aştept să îmi răspunzi! țipă acesta mai tare la mine.

Nu ştiu de ce dar nici când mă certa tata nu mă simțeam aşa vinovată.

-... îmi pare rău... şoptesc eu.

-Îți pare rău?! Pentru ce anume?! Că ai intrat în biroul tatălui tău fără permisiunea sa?! Că ai furat un document care nu îți aparține?! Sau poate pentru că nu ai ținut cont de cuvântul meu şi că ai încercat să afli informații pe care nu sunt obligat să ți le ofer?! Care din aceste variante, huh?!!

-.... pentru tot... îmi pare rău pentru tot... spun puțin mai tare.

-Tu erai cea care ai spus că trebuie să ne înțelegem bine! Daca nu vreau să îți spun ceva despre mine înseamnă că am un motiv întemeiat să nu o fac. Şi de acum uită-te la mine când îți vorbesc.

Nu îl ascult şi continui să îmi țin privirea spre podea. Nu voiam să îi văd chipul. Sunt sigură că l-am înfuriat foarte tare. Pe lângă faptul că l-am înfuriat cred că l-am şi dezamăgit. Fără să mai spun vreun cuvant îi iau CV-ul din mână şi mă infiltrez la fel de precaută ca prima dată în biroul tatei şi pun documentul la locul lui. Mă întorc înapoi spre Taehyung şi îi spun:

-Am o rugăminte. Ştiu că cer cam mult dar.... ai putea te rog să nu îi spui tatălui meu de aceasta întâmplare? spun eu încă ruşinată de gestul la care am recurs. Sunt dispusă să fac orice ca să mă revanşez.

-Deocamdată nu îi voi spune, dar fă-mi un serviciu te rog.

-Fac orice, doar spune...

-Nu mai încerca să afli ceva despre mine. Îți ajunge să ştii cum mă cheamă. Ai înțeles?

-Da, domnule Kim...

Timpul trecuse foarte repede şi asta înseamnă că a venit ora la care puteam să plec acasă. Am decis că astăzi nu o să mai stau în plus. Voi merge acasă. Plec în grabă de la secția de poliție. Imediat ce ies din clădire îmi pun căştile în urechi. Pentru mine muzica era o metodă de a-mi ține creierul ocupat. Nu vreau să mă gândesc la ceea ce s-a întamplat astăzi.

În dupa-amiaza asta mama mea era în vizită la o prietenă iar tata stă mai mult la servici aşa că am casa doar pentru mine. Decid că vreau să mă revanşez față de Taehyung cumva.

Am hotărât că mă voi informa serios cu privire la cazul de răpiri din Seul. De doua zile infractorul nu s-a mai arătat. Era liniste pe străzile oraşului, puțin prea linişte.

Am căutat pe toate site-urile informatii cât mai precise despre această serie de răpiri.
Am aflat că bastardul ăsta a răpit 3 fete până acum. Nu a lăsat nicio urmă precisă care să îi dezvăluie identitatea. Era foarte deştept dar din nefericire pentru el eu eram determinată să îl prind. Voiam să le demonstrez tuturor că eu sunt în stare de orice. Până acum am fost luată drept o leneşă şi comparată cu fratele meu mai mic. Jin a urmat o facultate de medicină iar acum lucrează la cel mai bun spital din Seul. Părinții mei erau foarte mândri de el. Spre deosebire de el, eu le aduceam numai dezamăgire alor mei.