Hunter-Vanatoarea (COMPLET)

18. Ochii ingerului

Un nou capitol a venit:) Nu e lung, dar am vrut sa pun accent pe apropierea luptei. Spor la citit si va astept cu comm:) Urmatorul capitol va fi mai lung:)

18. Ochii ingerului

O durere de cap foarte mare m-a readus in simtiri. Ochii mi s-au deschis repede si am privit camera in care ma aflam. Nu era o camera, era ca o grota, ceva facut in piatra, amenajat comod, dar intunecos. Cateva lumanari erau aprinse si ele erau singura sursa de lumina, in rest umbrele jucau pe peretii grotei. Era infricosator, dar intr-un fel ciudat ma linistea. Puteam sa ma ascund aici pana cand Ereshkigal va inebunii, daca voi afla si unde e aici.

-Te afli in “Ochii ingerului”, veni raspunsul gandurilor mele, din intuneric.

M-am ridicat imediat in fund si am privit dincolo de panza neagra asternuta peste ochii mei. Armand ma privea intunecat dintr-un colt, departe de locul unde eram eu intinsa pe o saltea.

-Cum am ajuns aici? l-am intrebat.

S-a ridicat de pe scaunul pe care il ocupase pana acum si a venit spre mine. Parea ca pluteste, talpile lui goale nu scoteau sunete si nici nu lasau urme pe piatra rece.

-Noi te-am adus aici, a rostit cand a ajuns langa saltea.

-Care noi? am vrut sa stiu.

Din intuneric, dintr-o parte care ar putea fi socotita intrarea, au pasit in acest loc, domnul Andrei, Alexandra, Georgiana, cele trei vrajitoare, André, Valentin si Daniel. Toti cu fetele triste.

Am dat la o parte patura care ma invelise pana acum si am constatat ca eram imbracata cu hainele cu care fusesem in iad. Deci Daniel ma adusese aici dupa ce ma drogase si adormise. Mi-am muscat interiorul obrazului sa nu cer o explicatie.

Nimeni nu mi-a dat importanta, toti au trecut pe langa mine si s-au asezat pe cele cateva saltele care au fost aici si pe acare eu nu le-am observat, decat acum cand au fost ocupate. Toata lumea pastra tacerea si nimeni nu a ridicat ochii pentru a ma privi urat sau pentru a-mi cere explicatii. Armand fusese singurul care mi-a vorbit, in rest am stat acolo, in picioare, in fata lor, asteptand sa fiu intrebata ceva sau sa mi se raspunda la intrebari mute. Nimeni nu le-a pus, nimeni nu mi-a raspuns, asa ca am ramas acolo, privind in gol si gandindu-ma cum voi reusi sa o inving pe sora mea. Daca nu as fi avut aceasta putere… venita de la pazitorul usii. Domnul Andrei a deschis usa! Domnul Andrei…. Mai auzisem de persoane care pot face asta, dar nu intalnisem niciodata pe cineva cu o asemenea putere. Asta era magie. Doar cu magia puteai deschide sau doar contacta lumea umbrelor. Nu era posibil ca si el sa fie vrajitor. Sabrina nu avea sange de vrajitoare, asta pur si simplu nu era posibil. Dar nici imposibil.

Am privit locul unde bunicul Sabrinei se asezase, dar mi-am intors-o repede spre Armand.

-Ochii ingerului?! Ce e locul asta? Si de ce e toata lumea aici? am intrebat curioasa.

Domnul Andrei a fost cel care a vorbit.

-Este o grota foarte importanta pentru noi. Este deasemenea si un loc mai mult decat sigur unde sa ne ascundem. Si intunecat tot timpul, pe deasupra.

-Sigur? Diavolii pot ajunge unde vor…

-Nu si aici. Locul asta a fost facut de nephilimi, imi raspunse taios.

-Nephilimi? Cei cu sange angelic? am intrebat cu voce tremurand. Adica este si cerul implicat?

-Daca iadul este implicat, de ce sa nu implicam si cerul? raspunse Armand.

-Cum am intrat aici? i-am intrebat pentru a-mi hrani curiozitatea.

-Andrei stie, rosti Armand.

Am intors ochii spe Daniel si domnul Andrei. Amandoi stateau pe aceeasi saltea si priveau pierduti in amintiri. Nu cred ca auzise intrebarea pe care am pus-o, dar nu avem de gand sa nu aflu cum de are mosul asta o asa putere.

M-am indreptat spre ei si am ramas la o distanta considerabila, dar i-am privit cu furie. Ascundeau ceva, amandoi. Si erau foarte tristi.

-Ce se intampla? am cerut sa stiu.

-Eliza este in iad, mi-a raspuns Daniel, ridicandu-se amenintator spre mine.

-Ce? am intrebat surprinsa.

Eliza era in iad??? Nu avea cum. Acea vrajitoare idioata nu avea de ce sa o ia ostatica pe ea. Era doar un copil, un copil care putea vorbi cu mortii, dar nu avea de ce sa o duca in iad. Ea nu avea voie sa vada toata rautatea de acolo, toate acele orori de nedescris, focul, tipetele, gemetele si durerea.

Am scapat de gandurile negre si oribile si m-am concentrat asupra a ceea ce vroiam sa aflu.

-Ati spus ca locul asta este facur de nephilimi, am inceput si batranul a confirmat cu capul. Atunci dumneavoastra cum ati putut sa ne aduceti aici. Ar trebui sa fiti…

-Ishtar! a tipat o vrajitoare si mi-a distras atentia. Priveste! imi arata o portiune luminata de piatra. Erau niste desene ciudate ce intruchipau o umbra, niste mingii de foc, aripi de inger si o inima.

-Ce inseamna astea? am intrebat.

-Umbra inseamna moarte, focul semnifica o cale de curatire sau scapare, aripile sunt mantuirea si inima iubirea. Acestea sunt reprezentari ale luptei, ceea ce inseamna ca vom castiga mantuirea, dar ca o iubire va muri, imi explica una din vrajitoare.

-Nu mai stiti nimic de Sabrina? intreba André.

Privirea mi-a alunecat pe Daniel. Privea la intrarea in grota, asa ca m-am intors si eu intr-acolo. Un giulgiu a fluturat in curentul pe care pietrele il duceau peste tot. Ochii albastrii luceau si fata alba ii era acoperita de un val trasparent. In mana inca tinea steaua aurita, doar ca arata mai vie de data asta. Daca ma chinuiam, vedeam aburii iesind pe caile ei respiratorii si lacrimile din ochii ei adanci. A facut un pas cu talpile goale pe piatra rece si aceasta a scos un sunet infundat. O lacrima s-a scurs pe obrazul ei si Daniel a aparut in fata ei, mangaindu-i obrazul patat de lacrimile amare. A atins-o… am vazut cum in mana lui s-a pierdut picatura de apa. Ea si-a ridicat palma si a asezat-o pe pieptul lui, iar palma m-a ars in momentul acela.

Ochii mei inotau in lacrimi din cauza celor vazute. Ea era aproape vie, gata sa-si preia corpul si sa ma dea afara, gata sa ma omoare pentru a fi cu barbatul iubit. Nu aveam sa renunt asa usor la corpul acesta. Chiar de ar fi sa mor si eu si ea, nu ma va da afara, adancindu-ma in lumea umbrelor din nou.

Ii priveam cu ura, furia clocotind in interiorul meu. Inima imi batea mult prea repede si tremuram. Era greu sa-l vad pe Daniel privind-o cu iubire, cand eu am fost tratata ca un nimic de el si ceilalti.

Am ridicat ochii spre fetele lor si a trebuit sa deschid gura de uimire. Daniel ii daduse la o parte valul de pe fata si o sarutase pe buze. Eram ranita. Buzele imi ardeau, asta insemnand ca Sabrina inca mai are legatura cu corpul ei, probabil.

Am lasat privirea sa-mi alunece pe piatra desenata si atunci am avut un sentiment. O iubire avea sa moara, dar nu sa se stinga si stiam sigur ca eu sunt destinata mortii, o data cu sora mea. Aveam sa mai traiesc dupa ce se va termina totul?

Nu mai puteam gandi limpede din cauza a ceea ce am vazut mai inainte. Sarutul fusese o insulta adusa persoanei mele si o durere de neinchipuit in inima mea. M-am intors cu spatele si m-am dus la salteaua pe care ma trezisem. M-am intins pe o parte, cu spatele la ceilalti prezenti, care o incercuise pe marea vedeta de aici, si am surprins o miscare aproape de mine. Armand se afla langa mine, privindu-ma ciudat.

-Nu te mai gandi la altceva, Ishtar! Doar la lupta, ma avertiza, dupa care se duse la umbra Sabrinei, sau ce era ea acum.

Cum as fi putut sa nu ma gandesc? Sabrina aproape era umana, dornica dupa trupul ei. Daniel nu mai avea ochi decat pentru ea. Ereshkigal ma vana in toata lumea. Cerul era si El implicat. Nephilimii aflasera de mine, iar domnul Andrei nu era om. Cine avea sa-mi raspunda intrebarilor si cine avea sa lupte alaturi de mine?

Ce era locul asta?

Ochii ingerului?!

Am facut ochii mari. Stiam totul despre acest loc. Asta era legatura dintre cer si pamant. Era locul unde ingerii cazuti au fost pedepsiti mii de ani la rand. Diavolii nu puteau intra aici, deci nu exista pericol. Doar nephilimii aveau puterea de a ne da afara, dar daca aveam pe cineva din interior, care sa ne asigure un loca ici, ei ne permiteau sa stam. Acum… intrebarea era domnul Andrei era nephilim?