Bastarda

Capitolul 7

Cu siguranță proaspăta lui soție putea deveni o maestră în a zăpăci mințile unui bărbat, își spuse în gând Richard in timp ce se lupta cu tentația de a face dragoste cu Georgina chiar în propria trăsura.

Poate daca furtuna ce se stârnise in acea zi încă de la primele ore ale dimineții ar fi catadicsit sa se oprească, atunci Ducele de Devonshire nu ar fi fost nevoit sa ceara vizitiului să facă un popas de urgență la cel mai apropiat han.

Georgina se regăsi într-o situație ingrată de cum păși în interiorul hanului. De vina nu erau fumul gros de trabuc, aglomerația, mirosul nu   tocmai  îmbietor de mancare sau ploaia care reușise să îi ude rochia și părul, în ciuda pelerinei pe care o purta. De vina erau privirile lacome ale Ducelui de Devonshire care, după ce schimbă câteva cuvinte cu hangiul și cu soția acestuia, o anunță senin:

-Milady, din păcate,in seara aceasta va trebui sa te mulțumești sa împărți camera cu mine. De-abia am găsit un așternut cald și pentru servitori. Nădăjduiesc că nu vei avea prea multe obiecții in aceasta privința, la urma urmei, de acum înainte va trebui sa te obișnuiești cu prezența mea.

Deși nu-și propusese sa ii dea o astfel de satisfacție, Georgina se trezi roșind.

-Milord, dacă situația o cere, atunci voi sacrifica cu plăcere confortul personal atâta timp cât nădăjduiesc că purtarea dumitale va fi una ireproșabilă. Vă reamintesc că ne aflăm totuși într-un han!

Buzele Ducelui se curbară într-un zâmbet răutăcios în timp ce întinse mâna dreaptă pentru a-și conduce Ducesa la una din putinele mese de lemn disponibile.

-Doriti să mâncați ceva, milady? Soția hangiului s-a lăudat cu o tocană  extraordinară de miel. Sau poate preferați să vă interesați daca mai are disponibil și altceva?

-Voi bea doar un ceai, îl anunță Georgina cu o voce care se voia a fi fermă.

Ducele o aprobă din cap și, deși nu își propusese sa ia în derâdere comportamentul deplasat al soției sale, nu se putu abține. Deși era o ora destul de înaintată și majoritatea celor prezenți se retrăseseră in camerele pe care le tocmiseră pentru acea seară, proaspăta Ducesa de Devonshire parcă nu avea nici o tragere de inima sa meargă la culcare.

-S-a făcut târziu, exclamă Richard, innabusindu-si un căscat. Cred că ar fi indicat să urcăm, mâine vom porni in zori,  dacă timpul se va dovedi a fi favorabil.

Georgina il aprobă fără nici o tragere de inimă. Se ridică de la masă și porni agale pe scări, conștientă de privirile lui Richard.

-Te pot ajuta sa îți dai jos rochia, se oferi Ducele plin de entuziasm de cum intrară în încăperea slab luminată.

-Multumesc Excelenta, însă nu va fi necesar! Pot să mă descurc și singura!

Ducele nu  insistă și se așeză pe un scaun de lemn pentru a-și scoate cizmele și hainele. În acest timp, Georgina se intoarse cu spatele la el, încercând, fara prea mare folos, să se descurce singura cu rochia udă.

-Milord, dacă ai terminat cu holbatul, poate că ar fi cazul sa vii să-mi dai o mana de ajutor!

-Milady, nu vreau să-ți arunc in fata faptul că mai devreme mi-ai refuzat vehement ajutorul, dar acum mă gândesc serios daca sa fiu un gentleman sau nu.

-Milord, te anunț că nu am chef de tachinari! Dacă nu ai fi insistat sa mergem spre Devonshire, acum nu as fi captiva într-un han oarecare, cu o rochie udă și cu un bărbat ale cărui maniere lasă mult de dorit!

-Milady, observ că îți place sa exagerezi, o tachina zâmbind Richard, ridicandu-se în picioare. Întinse mâna spre șnururile cu care era prinsă la spate rochia Georginei și le desfăcu pe rand, având grijă să slăbească strânsoarea astfel încât să o poată elibera din rochia udă.