Bastarda

Capitolul 12

Richard Cavendish, Duce de Devonshire, își luă rămas bun de la gazdele sale și se îndreptă mulțumit spre trăsură.Micuta Kate, așa cum îi plăcea lui sa o alinte, nu mai contenea sa tot vorbească despre cadoul pe care el îl adusese.

-Cand o să te mai vedem? Întrebă nerăbdătoare copila, ridicandu-si ochii mari căprui, spre bărbatul care îi sorbea vrăjit fiecare cuvânt.

-Kate, nu se cuvine să te adresezi astfel Ducelui de Devonshire, o dojeni cu blândețe Lorene Bennet , aranjandu-i apoi boneta copilei.

Ducele se aplecă și-i zâmbi copilei care afișa acum o mimică bosumflată:

-Micuta mea Kate, am sa incerc sa te vizitez cat mai curând!

Cu aceasta promisiune, buzele Ducelui sărutară apăsat fruntea copilei, după care îi mângâie obrajii rozalii.

-Pe curând Excelență! I se adresă Lorene, făcând o reverență perfecta in fața bărbatului căruia îi era profund recunoscătoare.

Ducele o salută la rândul său, după care se urcă zâmbind în trăsura sa. Richard încercă să nu se gândească la faptul că, în scurt timp, dulcea lui Georgina avea să afle cum stăteau de fapt lucrurile.

Georgina rămase împietrită, neștiind care aveau să fie mișcările ei viitoare. Pentru Ducesa de Cavendish un lucru era clar: trebuia neapărat să afle ce rol aveau femeia și copilul in viața Ducelui, deși intuiția și inima sa cunoșteau deja răspunsul. Așa că, deși era tentata să oprească trăsura și să facă o scenă în urma căreia sa se simtă întrucâtva răzbunată, Georgina știu că nu așa va smulge adevărul de la soțul ei. Prin urmare, deși durerea o îndemna să-l confrunte pe Richard, ramase așteptând și încercă , cu mintea încețoșată, în urma celor proaspăt descoperite, să tâlcuiasca un plan.

Când Georgina își opri calul la reședința din Londra a tatălui său situata pe Westminster Abbey Street, știu ceea ce avea de făcut: va continua la rândul său șarada, iar la momentul oportun va avea grijă ca Richard să primească pedeapsa meritată pentru trădarea sa.

-Maine dimineață pornim spre Althorp, îi informă cu o privire hotărâtă pe cei doi servitori care serveau prânzul in bucătărie. Doug Lester se ridică brusc de la masă, însă Georgina îi făcu semn să se așeze. La rândul său Violet, o privi pe Ducesa nedumerită, însă buzele acesteia nu rostiră nici un cuvânt. Doamnă Doncaster, menajera care se ocupa de buna orânduire a treburilor la reședința din Londra a Contelui de Churchill, tatăl Georginei, întrebă cu aplomb:

-Doriti să vă trimit o servitoare in camera dumneavoastră să vă ajute cu schimbarea hainelor?

Georgina clătină din cap și părăsi bucătăria, nu înainte de a arunca cuvintele:

-Vom pleca in zori, cu puțin noroc, dacă drumul și vremea se vor dovedi prielnice, vom ajunge in Althorp in trei zile.

Vizitiul o aprobă ușor din cap pe Ducesă , după care o urmări parasind încăperea cu pași apăsați. Nimeni nu putu înțelege motivul pentru care Ducesa de Devonshire alesese să se deghizeze ziua în amiaza mare, însă nu era de competenta unui servitor bun să pună la îndoială acțiunile stăpânei lor. Prin urmare, cei câțiva oameni prezenți la reședința de pe Westminster Abbey Street își desfășurara activitatea în concordanță cu doleanțele Ducesei. Pregătirile pentru plecarea din dimineață următoare se executată în grabă și cu importanta necesara.

-In sfârșit! Murmură Ducesa, intinzandu-si picioarele amorțite și privind cu jind la dealurile care-i indulcisera existenta in ultimii ani. După trei zile, ajunsese la Althorp. Era obosită, dezamăgită, cu inima făcută ferfeniță, însă era acasă! Era convinsă că aici va găsi nu doar alinare, ci și tăria necesara pentru a-și duce planul mai departe.