Bastarda

Capitolul 5

Poate dacă Ducele de Devonshire nu ar fi fost din cale afară de galant cu toate persoanele pe lângă care treceau, Georgina nu s-ar fi simțit atât de stingheră. Însă Richard Cavendish părea dispus, spre disperarea ei, să discute cu nonșalanță despre orice subiect.

Georgina simți la un moment dat că îi plesnește capul. De vină nu era boneta galbena, decorată cu buchetele artificiale de trandafiri albi, nici capacitatea Ducelui de a vorbi neîncetat cu o lejeritate care o scotea din minți. De vina era toată atenția pe care Richard Cavendish, Duce de Devonshire, avu grija sa o concentreze în jurul ei.

Georgina se săturase de întreaga situație și era convinsă că avea să rămână cu maxilarul împietrit dacă avea să continue să se mai chinuie mult să afișeze acel zâmbet tâmp de complezență. Prin urmare, atunci când Richard o atenționă că tocmai aveau să se întâlnească cu  Arthur Bauer, Conte de Waterford și cu fetița acestuia, Georgina era hotărâtă să schimbe strategia și să se comporte normal.

-Conte Waterford, ce surpriza sa va întâlnesc în parc la ora aceasta!

-Duce de Devonshire, de fapt, eu sunt cel surprins! Știam că nu ești o persoana matinală, il tachină contele, fixand-o cu o privire curioasa pe tânăra care il privea fara nici o sfială în ochi.

-Ai dreptate, nu sunt, recunoscu Richard cu un zâmbet. Lady Georgina Spencer însă este! Prin urmare, nu am avut de ales decât să mă supun doleanțelor sale.

Urmă un schimb de politețuri in timp ce Ducele de Devonshire făcu oficial prezentările.Georgina fu captivata de fetița care strângea cu nerăbdare de  mana dreapta înmănușată cu care contele își conducea fiica.

-Papa, mă deranjează! Madame Weber a insistat că este în regulă, dar nu este deloc așa!

Înțelegând inaintea celor  doi bărbați care era problema și fără să se  gândească dacă era potrivit sau nu, Georgina se așeză în fața fetei care nu părea a avea mai mult de cinci ani și, după ce își scoase mănușile, îi desfăcu acesteia nodul bonetei, apoi ii făcu altul mai lejer, sub privirile uluite ale celor doi bărbați.

-Multumesc, milady, eu sunt Lucynda Bauer.

Georgina îi admiră buclele negre, ochii de un verde crud, nasul cârn și gropitele care i se formară in obraji in timp ce arboră cel mai frumos și sincer zâmbet. Georgina îi zâmbi la rândul ei, după care se ridică, fără prea mare tragere de inimă, convinsă că gestul de mai devreme avea să atragă iritarea atat a Ducelui de Devonshire cat și a Contelui de Waterford.

Georgina avu surpriza sa constate că se înșelase doar intr-o singura privință. Ducele de Devonshire o fixă cu o privire încărcată de reproș, intinzandu-i rigid brațul drept pentru a relua plimbarea, însă Contele de Waterford o privea uluit. Capul Contelui se înclină respectuos, iar ochii lui verzi o fixară plini de curiozitate, înainte ca Ducele de Devonshire să-și facă cunoscuta imtentia de a merge mai departe.

-Milady, mă văd nevoit să vă reatrag atenția asupra unui aspect care m-a frapat inca de ieri.

-Va ascult, Excelenta!

Georgina mimă supunerea însă sub acea masca de ascundea o mare iritare, deoarece intuia la ce subiect făcea Ducele referire.

-Atitudinea dumitale, o atenționă Ducele, oprindu-se din mers și sprijinindu-si cu nonșalanță corpul de un copac.

-Ce-i cu ea? Se interesă Georgina, hotărâtă să  nu cedeze în fața doleanțelor lui.

-Din punctul meu de vedere, in anumite momente este complet nepotrivita! Din moment ce în scurt timp vei deveni Ducesa, mă aștept să îți dai silința să te ridici la standardele acestei titulaturi. Am sa vorbesc cu mama și cu Julianne să te ajute sa îmbunătățești aceste lipsuri.