De ce mă ascund în tăceri,
rătăcind
după ziua de ieri,
și pe buze-mi îngheață
în aripi
cuvinte de gheață?
Cu pleoape-n tristeți neîncepute
acopăr
visări nedurute,
descânt de lumină prin șoapte
pierdut
în sorocul de noapte...
Doar gând asfințesc în povești
și nu pot
să-ți spun tot ce-mi ești
când inima-mi sui pe o cruce
de cer,
ce liniștea lunii aduce...
De ce mă tem că rănesc
dacă-ți spun
Te iubesc?
AIVA
CITEȘTI
Celălalt mal al cerului
PoesíaVisul meu n-are umbră să-ți apună soarele, doar aripă izbind halucinant marginea cerului tău; sar așchii de suflet peste întinderea mării...