Alone forever (BxB)

mai

Dormeam liniştit şi telefonul ăla nenorocit mă trezeşte. Întind mâna, îl iau de pe noptieră şi răspuns.

— Da, mamă. Am spus din obişnuință, iar râsul lui Allen mi-a umplut timpanul.

— Prefer tată. Zice el după ce se potoleşte

— Ce naiba vrei? Îl întreb tăios.

— Uită-te pe geam. Din reflex mă uit pe geam şi văd că afară era întuneric. Mă uit la ceasul de pe noptieră şi văd că era în jur de 2 dimineața.

— Eşti nebun? De ce naiba ai sunat la ora asta?

— Uită-te pe geam odată!

— Mă uit.

— Vino lângă geam şi uită-te pe stradă!

Fiind curios fac ce mi se spune şi când am privit pe geam l-am văzut pe Allen făcându-mi cu mâna ca un disperat. Îi închid telefonul şi mă arunc în pat. Începe să sune din nou, iar eu resping apelul. A mai sunat de încâ patru ori, pâna m-am săturat şi l-am pus pe silențios.

După câteva minute de linişte aud lovituri mici în geam şi vocea lui Allen foarte slab cum mă strigă. Mă ridic din pat şi mă duc la geam. Îl deschid şi l-am privit încruntat pe roşcat care era tot numai un zâmbet.

— Ce dracu ai? Îl întreb nervos.

— N-am somn. Hai să ne plimbăm!

Închid geamul enervat până peste limita mea normală şi mă arunc din nou în pat. Nu trece mult şi începe iar să arunce în geam cu pietre, sunetul impactului auzindu-se din ce în ce mai tare. De frică să nu arunce cu vre-un bolovan ies din nou la geam.

— Du-te acasă! Țip la el.

— Nu vreau acasă, vreau să mă plimb!

— Plimbă-te singur şi lasă-mă pe mine în pace!

— Vrei să zici că vrei să te las singur?

— Da! Țip puțin cam tare şi m-am speriat să nu mă fi auzit vecinii.

— Şi eu sunt singur. Hai să ne unim singurătățile şi să stăm împreună! Spune el bătând din palme.

Am închis din nou geamul. Nu fac nici doi paşi că încep să se audă pietrele cum se lovesc de geam. Roşcatul ăla e cel mai mare tâmpit pe care l-am cunoscut! Am deschis din nou geamul.

— Bine, vin! Încetează odată să mai arunci cu pietre!

El a zâmbit triumfător şi s-a aşezat pe asfalt ca să mă aştepte. Dau să închid geamul, dar Allen începe să vorbească.

— Nu pot să intru în casă până te aştept?

— Nu!

— Dar prietenii când îşi...

— Încetează să mă mai consideri prieten! Nu vom fi prieteni niciodată! Țip la el şi trântesc geamul.

M-am schimbat repede de pijamale şi mi-am pus căştile împreună cu telefonul în buzunar. Ies pe uşă dar trotuarul era gol. Deschid telefonul şi văd că aveam un mesaj.

Roşcatul
"Nu mai vreau nicio plimbare"- 02:34