Capitolul 9

446 56 49
                                    

Spuneți-mi dacă există fraze fără sens. Urăsc ce se întâmplă în capitolul ăsta.

Travis

  Le-am urat coechipierilor mei un la revedere înainte să mă îndrept înspre parcare.

  Invită-l la meci. Nu vreau să fie suspicios, am oftat, amintindu-mi cuvintele lui Sam. Cum ar fi trebuit să vorbesc cu cineva care practic m-a ignorat toată ziua de ieri și de azi? Mi-am mușcat buza, gândindu-mă la planul lui Sam. Ea voia să-l fac să se îndrăgostească de mine, dar nu mă pot abține să mă gândesc că se întâmplă exact invers.

  — Travis! Aici erai! a țipat Sky din capătul celălat al parcării, făcându-mă să mă întorc înspre ea. Era lângă Fordul ei roșu, așteptându-mă să mă ia cu mașina.

  Băieții au plănuit o întâlnire într-un loc destul de aproape de casa lui Sky și foarte depărtat de al meu, așa că m-am gândit să merg cu ea ca să scurtez drumul la jumătate.

  — Hei, am spus când am ajuns destul de aproape de ea.

— Ce ți-a luat așa mult? Alex și cu mine te-am așteptat o veșnicie, a spus Sky, deschizând ușa către scaunul șoferului.

Alex? am gândit și mi-am ridicat o sprânceană.

— Ai de gând doar să stai acolo? o voce s-a auzit din interiorul mașinii.

M-am uitat mai îndeaproape ca să-l văd pe Alex balansându-se pe scaunul pasagerului, cu o carte în mână. Mi-am clătinat capul, deschizând portiera și intrând în mașină. Drumul a fost parcurs în liniște până când Alex a dat drumul la un post de radio unde piesa lui Adam Lambert, Your Entertainment, cânta. Mi-am înclinat capul, rânjind către mine însumi.

— Am ajuns, a spus Sky și a oprit mașina.

  Era un duplex alb, obișnuit, identic cu restul imobiliarelor. Ne-am dat jos din mașină și am intrat în casa ei. Semăna cu Sky, arăta normală din exterior, dar nu mai era așa normală în interior. Alex a început să se plimbe prin sufragerie, observând micile statuete și lucrări în relief, atârnând de pereți sau pe mese.

  — Tata e un fel de colecționar, a zis Sky, ridicând din umeri și eu am simțit vechimea perdelelor cu mâna mea.

  — Are gusturi bune. Aia e cumva o păpușă akuaba din Ghana? a întrebat Alex, ghemuindu-se să se uite mai bine la o figurină urâtă, fără picioare, de pe o parte a mesei.

  — Da, sunt o gramadă din alea peste tot. Ar trebui să aducă prosperitate și fertilitate, a început Sky, apropiindu-se de Alex înainte să se ghemuiască lângă el.

  M-am îndepărtat puțin, deranjat de apropierea lor. Sky îl placea în felul ăla? Cumva doar simplul gând m-a făcut puțin paranoic. Sky m-a luat din gândurile mele:

  — Travis, vrei și tu ceva?

  — Um... ce? am întrebat, dând drumul la perdeaua care încă mai era în mâna mea.

— Vrei ceva de băut? m-a întrebat și s-a ridicat în picioare.

Părul ei roșcat și cârlionțat era prins cu o bandană Alice astăzi. De asemenea, avea pantaloni de camuflaj cu talie înaltă și un top alb, simplu. Am început să merg către televizorul care se balansa pe un suport de lemn plin de desene abstracte.

Nerd Alert {tradusă} • bxb • Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum