Povesti de groaza

Povesti de la fani

Cu ocazia ca am ajuns pe #51 in horror, ieri, v-am lansat o provocare. Sa facem o poveste impreuna. Astazi o sa va arat o poveste scrisa de spintecatoarea.
Sa incepem:

" Nu obisnuiam sa chiulesc de la scoala, dar ora domnului Miler era prea plictisitoare pentru mine. Am hotarat ca in loc sa adorm la ora, chiar daca afara nu era chiar frumos, mai bine plec si dusa am fost.
Nu am plecat prea departe. M-am oprit langa un copac mare care imi amintea de povestile de groaza de la focul de tabara din fiecare sambata. Nu mi se parea nici un copac al spanzuratilor, nici un copac care te-ar putea inghitii pe loc asa ca m-am pus la baza lui si am deschis o carte. Cu fiecare rand citit fosnetul frunzelor se auzea din ce in ce mai tare, acestea fiind singurul sunet pe langa respiratia mea accelerata. Ceva nu-mi dadea pace si nu ma simteam in singuranta. Nu cred ca era doar in capul meu, chiar daca sunt destul de sceptica in ceea ce priveste paranormalul. Apoi simt un picur de ploaie in cap...Nu pot sa cred ca ploua. Nici nu ma mai sinchisesc sa ma mai uit in sus. Mai simt unul pe obraz. Mi se prelinge pana ce cade pe mana, apoi ii observ culoarea ciudata. Rosiatica. Brusc, cu sufletul in gat si cu inima cat un purice ,de frica, arunc o privira in sus. Spre bucuria mea era doar o pasare. Ceea ce m- a mai linistit. Dar momentul de liniste nu avea sa dureze caci in momentul in care am inchis ochii, sprijinindu-ma de scoarta tare a  capacului am simtit ceva pe umarul meu.
Era o funie veche. Aceasta se misca incet. De pe umarul meu, pe langa gatul meu.
Funia era legata sub forma unei spanzuratori.
Ochii Elizei s-au facut verzi. Se simtea controlata. Era posedata. A scrijelit ceva cu pixul in caietul aproape terminat de istorie.
Ciudat e ca fix pe acela l-a vrut, cautand zeci se secunde dureroase dupa el. Si ciudat era ca domnul Miler preda istoria.
Cu miscari rapide si-a pus sfoara in jurul gatului. In momentul in care si-a dat drumul, sa atarne, ochii ei au redevenit caprui adica culoarea lor normala. Durerea o coplesea si nu putea face nimic cu mainile, de parca era legata. Oamenii treceau pe langa ea, dar nu o vedea nimeni.
Ea vedea alti copii de varsta ei, in aceeasi situatie ca ea, dar ei nu se sbateau, erau de mult timp acolo. Acestia au spus " Nu trebuia sa faci asta", apoi liniste. Nu era cale de scapare. Blestemata sa stea atarnata de copac pentru o eternitate in durere si suferinta. Asta doar pentru ca nu a ascultat de "Copacul Spanzuratilor". Ultimile ei cuvinte au fost :
"Respecta povestile, caci nu sunt doar povesti"

Ce sa zic, a fost super cartea. M-am simtit mandra ca am scris-o😉. Bai, chiar ai talent😏. Ne vedem data viitoare.
Paa.