ABRAXIS

Capitolul 1

         Stând cu palmele rezemate de peretele de sticlă opacă și cu capul în jos, Morrigan Lovik lăsă apa fierbinte să îi biciuiască pielea. Încet, mușchii încordați începură să se relaxeze, eliberând tensiunea acumulată pe parcursul antrenamentului. 

         Apăsând pe butonul automat, așteptă ca recipientul încorporat în sticlă să elibereze cantitatea necesară de șampon. Săpunindu-și părul, își lăsă gândurile să zboare. Fără intenție, își aminti de ziua când fusese adusă la Centrul de Formare a Corpului de Protecție. Abia împlinise șase ani și nu înțelegea prea bine ce se petrecea.

         Știa doar că era unul din puținii copii care crescuseră în orfelinat. Chiar dacă societatea lor era destul de avansată tehnologic, nu era lipsită de probleme. Deși rar, apăreau și copii abandonați, dar nu mai era ca în trecutul îndepărtat. Acum erau bine îngrijiți și protejați și cariera lor era plănuită de stat din timp, asigurându-le un rost la maturitate, când venea timpul să fie integrați.

         Oftând, se gândi iar că poate, dacă cea care îi dăduse viață n-ar fi abandonat-o, drumul ei ar fi fost total diferit. În ce sens, nu avea nici cea mai vagă idee. Nu cunoscuse altă viață, în afara celei din campusul militar. Dacă avea noroc, poate că într-o zi avea să o găsească, deși era prea puțin probabil, monitorizarea vieții personale nu era permisă.

         Alungând gândurile fără rost din minte, mări presiunea apei, bucurându-se de sentimentul de curățenie pe care îl simțea. Ieșind de sub duș, auzi o melodie ascuțită venind dinspre cameră. Înfășură un prosop în jurul ei și, cu celălalt încă în mână, se repezi spre noptieră și își luă brățara, activând sistemul de acceptare a apelurilor.

         — Morrigan! strigă prietena ei și în fața tinerei se deschise ecranul holografic. Ce faci?

         — Erdrin, salută plat Morrigan. După cum vezi, tocmai am ieșit de la duș, răspunse, frecându-și părul scurt și albastru cu prosopul ce-l luase cu ea.

         — Sexy ca întotdeauna, și cealaltă scoase limba.

         — Mda, vezi să nu, se strâmbă fata, făcând-o pe prietena ei să râdă. S-a întâmplat ceva?

         — Da' tre' să se întâmple să te sun? se încruntă Erdrin, plescăind nemulțumită și ochii galbeni îi sclipiră pentru o clipă. Voiam doar să văd ce faci...

         — Și eu sunt abrax get-beget, începu Morrigan să râdă. Care-i treaba?

         — M-a invitat Arven în oraș. Nu știu dacă să accept sau nu..., și lăsă propoziția în aer, privindu-și încruntată unghiile lungi.

         Morrigan arcui o sprânceană și își studie prietena în timp ce se îmbrăca. Părul roz, cu nuanțe violet, îi cădea în șuvițe bogate pe umeri, ascunzându-i chipul.

         — Spune-i da. Arven e un tip drăguț și încearcă să-și adune curajul să te invite în oraș de cât timp? întrebă fata, încheindu-și nasturii pantalonilor. Cred că sunt câteva luni, continuă, înainte ca cealaltă să răspundă. Vezi cum merge și pe urmă decizi. Ce ramură e el?

         — E rar, scut magnetic, se repezi Erdrin să-i explice. Cred că e și puțin telepat la atingere.

         — În ambele sensuri?

         — N-am sărit pe el, Morrigan. Nu știu. Dar ai dreptate, e drăguț foc. Mor după părul lui verde. Dar eu sunt pe medical... nu știu dacă o să meargă.