ABRAXIS

Capitolul 3

         Stând întinsă în pat, cu un braț sub cap, Morrigan stătea cu privirea pironită în tavan, uitându-se în gol. Încă nu îi venea să creadă că semnase contractul. Chiar dacă Natasha încercase să o convingă totuși să accepte cele douăzeci și patru de ore de gândire, Morrigan o refuză, știind că ar fi ajuns la aceeași concluzie. 

         A fi în slujba cuiva care făcea parte din Consiliul Abraxian era o mare onoare, dar și o șansă unică pentru ea. Nici măcar nu își permisese să spere la ceva atât de înalt și iată că totuși i se oferea ei ocazia. Răsucindu-se pe o parte, își studie încăperea. Îți petrecuse mare parte din viață acolo, de mâine avea să locuiască în cartierul deținut de Consiliul Abraxian, care concura în materie de lux cu cel al Guvernului statului.

         Nu își făcea niciun fel de griji că urma să se supună legilor abraxiene din secunda în care călca pe teritoriul lor, pentru că scopul ei acolo era clar stabilit. Îi plăcea și perspectiva că urma să se ocupe nu doar de protecția lui Zakai, ci și de antrenamentele lui. Avea să îi facă plăcere, pentru că bănuia că nivelul lui de aroganță era peste medie.

         Zâmbind malefic, se ridică până la urmă din pat și, împreunându-și mâinile deasupra capului, se întinse, căscând până îi trosniră fălcile. Apropiindu-se de oglindă, sesiză că cercul roșiatic din ochiul drept ajunsese la intensitate maximă, fiind acum de un roșu aprins. În acea seară avea să fie lună plină.

         Luându-și brățara de pe noptieră, și-o fixă pe încheietură și își luă cardul, ieșind din dormitorul care de mâine avea să aparțină altcuiva.

         Ajungând în curte, se apropie de mașina electrică ce îi fusese dată de Centru și scană cardul. Clinchetul slab al încuietorii magnetice îi provocă un zâmbet larg. Suindu-se, își introduse cardul în bord și setă coordonatele pentru casa lui Erdrin, dar nu înainte de a o suna și a se asigura că aceasta era acasă și disponibilă să o primească. Voia să își vadă prietena, în special pentru că urma să mai aibă parte de o permisie abia peste șase luni.

         Când motorul mașinii electrice porni, Morrigan se lăsă pe spate surâzătoare. Încrucișându-și brațele pe piept, privi orașul, realizând, pentru prima dată, că avea să îi fie dor de el. Chiar dacă crescuse în Centrul Militar, se obișnuise atât de mult să admire peisajul în serile când nu avea nimic de făcut încât i se părea puțin ciudat că nu avea să îl mai vadă. Cel puțin, nu acea regiune.

         Forfota de pe străzi o bine dispuse, dându-i o stare de relaxare totală. Rare ori își permitea să se destindă, dar în liniștea autovehiculului, nu o perturba nimic.

         După aproximativ cincisprezece minute petrecute în trafic, ajunse în fața casei cu etaj în care locuia Erdrin. Nici nu apucă să coboare că se trezi cu prietena ei sărindu-i în brațe și sărutând-o apăsat pe gură, provocându-i un șoc electric în tot corpul.

         Înconjurându-i talia cu brațele, o lipi mai bine de ea și o strânse cu putere, la fel de fericită de revedere precum era cealaltă.

         — Mi-a fost îngrozitor de dor de tine! suspină Erdrin, ascunzându-și chipul în curbura gâtului lui Morrigan, încolăcindu-și și mai strâns coapsele în jurul abdomenului fetei. Nu vreau să pleci! se smiorcăi, ținându-se de ea ca un naufragiat de colacul de salvare.

         — Hai, gata, nu-i ca și cum mă mut pe altă planetă, râse Morrigan, mângâind-o blând pe părul roz.

         — Ba e! continuă această, ridicând capul să o privească.