ABRAXIS

Capitolul 14

         Instalați confortabil pe bancheta din spate a automobilului, Morrigan privea apatică pe geam, încercând să nu se gândească la ce urma să facă. Lângă ea, Zakai stătea nemișcat, dar putea să îi simtă starea de agitație și confuzie. 

         — De ce mergem la navă? întrebă într-un final, dornic să primească răspunsuri.

         Întorcând capul spre el, Morrigan îi cuprinse obrazul în palmă, urmărindu-i conturul buzelor cu degetul mare. Pentru o clipă, ochii lui reveniră la albastrul electrizant care îl caracteriza înainte să se facă iar negrii.

         — Ai să vezi, îi răspunse ea evaziv și își strecură palma în a lui.

         — Morrigan..., șopti el, cu un presentiment neplăcut.

         — Nu gândi, Zakai, doar urmează-mă. Am nevoie de sprijinul tău. Acum mai mult decât oricând, și își lăsă capul pe umărul lui, căutând să își imprime mirosul lui în memorie pentru eternitate.

         Oftând, Zakai o strânse pentru o clipă la pieptul său când mașina se opri la destinație. Zâmbind recunoscătoare, Morrigan se îndepărtă de el și coborî, inspirând adânc când dădu cu ochii de nava impunătoare.

         — Și acum? rosti el, coborând pe partea opusă.

         — Acum intrăm înăuntru, surâse ea și o luă înainte.

         — Nu vreau să fiu cârcotaș, dar în relicva asta de navă n-a intrat nimeni de când a intrat în modul de conservare și fac pariu că toată armata e pe urmele noastre, deci... spune-mi, te rog, că ai un plan...

         Începând să râdă, Morrigan ridică deasupra capului caseta cu programul cuantic.

         — Am sistemul de operare cu mine!

         Clipind surprins, Zakai clătină amuzat din cap, trebuia să își imagineze că tânăra lui pereche avea deja formulat un plan de atac.

         — Ești un izvor nesecat de resurse, strigă el, începând să alerge când și ea făcu același lucru.

         — Iar tu un idealist, îi aruncă Morrigan peste umăr, atașând cipul care făcea legătura wireless cu brățara ei la sistemul de operare.

         De îndată ce-l activă, în fața lor se deschise, cu un zgomot sec, de metal care se lupta cu rugina, trapa de acces în zona inferioară a navei. De cum pășiră înăuntru, Morrigan își continuă drumul știind exact unde trebuia să ajungă.

         Urmând-o, Zakai se abținu din a mai pune întrebări, știind că Morrigan avea să îi dea toate răspunsurile la momentul potrivit. Aruncând o privire scurtă în spate, zâmbi când auzi trapa închizându-se, sigur armata care era pe urmele lor urma să aibă un șoc când aveau să realizeze unde anume erau. Amuzat, își întoarse atenția înapoi asupra perechii lui.

         Înaintând pe holurile întortocheate, Morrigan își simți inima începând să bată mai tare. Inevitabilul era din ce în ce mai aproape și, chiar dacă îi era teamă, nu avea nicio intenție de a da înapoi. Când ajunse pe puntea superioară, se opri pentru o clipă în fața ușii ce dădea spre camera de comandă. Inspirând adânc, își puse palma pe panoul prăfuit și tresări fără să vrea când acesta se activă și ușa glisă într-o parte.

         Fără să analizeze încăperea, se îndreptă direct spre imensul panou de control și introduse sistemul de operare înapoi de unde fusese luat. După ce îl conectă, se dădu doi pași în spate, așteptând să se întâmple... ceva.