ABRAXIS

Capitolul 11

         Auzind pași cadențați pe coridor, Zakai se ridică în picioare, gemând slab din cauza efortului. Începând să numere, așteptă cu inima bubuindu-i în piept ca supapele de sub sistemul de aerisire să se deschidă, dar, după ce trecu de zece, nimic nu se întâmplă. 

         Încruntându-se, se apropie cu pași șovăitori de câmpul magnetic ce îi securiza celula și ce văzu îi provocă un val de greață. Doi xenowhari corpolenți o târau pe Morrigan de brațe.

         Trăiește! își spuse el cu un licăr de speranță când cei doi se opriră în dreptul celulei din fața lui și, aruncând-o pe tânăra inconștientă înăuntru, se postară de o parte și de alta a acesteia, evitând să îl privească direct pe Zakai.

         Cu o presimțire sumbră, tânărul se încordă când auzi o a treia persoană venind spre zona în care era el. Când acesta se opri în dreptul celulei lui, Zakai inspiră adânc, un șoc puternic scuturându-i trupul.

         — Naullan, șopti, clipind des, nevenindu-i să creadă.

         — Ai crescut, Zakai, răspunse bărbatul, cu un zâmbet ironic.

         — Credeam că ai murit.

         — Așa credeai, nu-i așa? și râse sec. Și eu am crezut că o să mor când trădătorul de Rohttyn m-a abandonat pe câmpul de luptă.

         — Nu te-a abandonat, clătină Zakai din cap, într-un gest de negație. A fost luat.

         — Asta ți-a spus el. Dar adevărul e altul. I s-a făcut frică și a fugit, lăsându-mă acolo. Și-a luat tălpășița și totuși a fost decorat ca un erou când, real, e doar un dezertor lipsit de onoare, șuieră Naullan, privindu-și nepotul cu răceală.

         — Greșești, am văzut înregistrările. Tata nu te-a abandonat, a fost prins de exilați și ținut în captivitate mai bine de un an. Când a reușit să evadeze i s-a spus că ai murit, continuă Zakai să îl contrazică, începând să înțeleagă de ce fusese adus acolo și care era rostul serului cu care era injectat zilnic. Nu e zi în care să nu se întrebe ce s-a întâmplat cu tine, și ridică privirea spre unchiul său. I s-ar frânge inima dacă ar vedea ce-ai ajuns.

         — Fii fără griji, zâmbi în continuare Naullan, deloc impresionat de cuvintele tânărului. O să afle în curând. Momentan existe alte aspecte la care să te gândești. O vezi? și făcu un semn din cap spre celula în care zăcea Morrigan. În câteva ore inima ei o să cedeze. Colaborează și o salvăm, refuză și poți să stai să o urmărești cum moare. Tu alegi, și se răsuci pe călcâie, ieșind de pe secție cu gardienii pe urmele lui.

         Lăsându-se să cadă în genunchi, Zakai o privi neputincios pe Morrigan. Din cauza lui, tânăra urma să își piardă viața. Ar fi putut să colaboreze, dar asta însemna să sacrifice alte vieți pentru a o salva pe a ei. Îl sfâșia să știe că nu putea face nimic pentru ea, dar, decât să fie el cauza morții altora, mai bine murea alături de ea.

         Concentrată să își mențină bătăile inimii cât mai scăzute, Morrigan își extinse simțurile, cercetând zona subtil. Când se asigură că nu mai era nimeni pe palier în afară de ea și Zakai, își lipi palmele de podea, activându-și energia care se acumulase până atunci în ea.

         Simțind valuri de energie adunându-i-se sub palme, căută instinctiv camerele de supraveghere și le blocă, scurtcircuitând și sistemul de acces în zona celulelor. Când fu mulțumită de rezultate, deschise ochii, inspirând adânc.