ABRAXIS

Capitolul 10

         Ticăitul ritmic a sistemului de monitorizare o scoase pe Morrigan din starea de inconștiența în care se afla. Deschizând ochii, încercă să își focalizeze privirea, dar nu reuși, vedea totul în ceață și nu distinse mare lucru. Lăsând pleoapele să îi acopere irisurile de un roșu aprins, se concentră pe celelalte simțuri.

         Ascultând cu atenție sunetele produse de aparatura care o înconjura, concluzionă că era într-un laborator și, analizând modul în care zgomotul de fundal reverbera în jurul ei, era într-un spațiu închis. Temperatura era și ea destul de joasă, probabil pentru a-i scădea randamentul pentru că își simțea mușchii înțepeniți.

         Când dădu să se miște, realiză că nu avea cum pentru că era legată de masă, care era înclinată într-o poziție oblică. O bandă lată de metal îi trecea peste piept, iar mâinile și picioarele îi erau și ele imobilizate. Indiferent cine erau xenowharii care o luaseră, era clar că voiau să se asigure că nu avea cum să scape.

         Eliberând aerul din plămâni cu încetineală, își suprimă licărul de teamă care o bântui pentru o secundă. Nu trebuia să se lase pradă panicii, trebuia să gândească logic dacă voia să se elibereze. Pentru a face asta trebuia să afle de cât timp se afla acolo și ce voiau de la ea.

         Golindu-și mintea de orice gând, își focaliză energia într-un singur punct, lăsând-o apoi să i se răspândească prin tot corpul. Se simțea diferită, dar nu putea să își dea seama în ce fel. Ignorând pe moment modificările pe care le sesiză în trupul ei, se concentră pe auz. Era singurul simț care, în acele condiții, putea să o ajute să interpreteze corect informațiile.

         Amplificându-și simțul dincolo de limita de care se credea capabilă, ascultă cu atenție:

         — Crezi că o să-și mai revină vreodată? se auzi înfundat vocea unui bărbat.

         — Nu știu... în condițiile... doză letală... nivelul e haotic... stabilizare...

         Suprimându-și impulsul de a scrâșni din dinți, Morrigan își canaliză toată energia pe vocea femeii. Blocând zgomotul de fundal, se forță să asculte cu și mai multă atenție.

         — Modificările genetice din corpul ei sunt uimitoare, continuă același glas feminin. Caladiumul s-a comportat ca un conductor pentru vandium. În combinație, substanțele i-au modificat ADN-ul.

         — Și transformarea încă nu-i completă, spuse bărbatul, cu o notă de uimire în ton. E formidabil. Primul specimen care nu e nici uman, nici abrax.

         — E complet hemeritrină. I-am decodat structura tridimensionala a genomului și da, chiar e formidabilă, și Morrigan auzi un ecran holografic activându-se. Uite, continuă femeia, inspirând adânc. În mod normal, genomul uman e organizat în doua compartimente distincte care separă genele active, accesibile proteinelor, de ADN-ul neutilizat, care rămâne stocat. Cromozomii trec dintr-un compartiment în altul, în timp ce ADN-ul lor alternează între porțiunile active sau inactive ale genomului. La ea, acele porțiuni inactive nu sunt deloc inactive. Din contră, sunt interconectate, în diferite stadii de intensitate. Are o densitate de informații în nucleul celulelor de circa trei trilioane de ori mai mare decât un om sau abraxian.

         — Magnific! șopti bărbatul. Dacă Naullan o injectează și îi activează și genele abraxiene...

         — O să devină cea mai puternică ființă creată vreodată într-un laborator.

         Inspirând surprinsă, Morrigan deschise pleoapele larg. Privirea încă îi era încețoșată, dar cuvintele femeii îi provocaseră un șoc care îi făcu inima să bată cu putere.