Povestea unei criminale: My kind of love // Volum II

Chapter 4

Am pasit cu groaza in cimitirul micut din Doncaster. Simteam cum pielea mi se pietrifica sub maangaierea rece a aerului ce batea cu viteza.

Continuam sa merg cu pasi mici si silentiosi pe pamantul ud care devenea incet, incet noroi. Simteam cum mi se inmuiau picioarele. Nu stiam ce naiba tocmai faceam. Eu nu trebuia sa fiu acolo. Nu trebuia sa merg la inmormantarea lui Lottie. Eu am omorat-o, si mai presus de toate, nu trebuia sa fiu in preajma lui Louis. O lacrima mi s-a scurs pe obraji cand am zarit masina lui Louis langa un stejar gigantic. Mi-am dat seama ca nu mai aveam mult de mers pana la cavoul unde era slujba pentru Lottie. Speram sa nu fiu ultima venita. In dimineata acea avusesem atat de mult sentimente de linistit, incat pierdusem notiunea timpului.

Ajunsesem alaturi de multimea de oameni adunata in jurul unu cavou. Ii puteam zari buclele rebele ale lui Harry, ochii albastri ca mare a lui Niall, privirea lui Zayn, care cerceta intregul cimitir, masculinitatea lui Liam, si in final, il zaream pe Louis, stantd lipit de zidul inalt din ceramica de culoare bleu. Un bleu marin superb, ce stralucea in lumina soarelui, care se chinuia sa iasa dintre norii gri si tristi.

Mi-am facut loc printre adolescentii necunoscuti, ajungand in fata baietilor. Louis isi echilibra coprul, dezlipindu-se de acea piatra, venind la mine cu viteza. Trupul sau s-a izbit de al meu, un mic icnet iesindu-mi printre buze. Mainile lui Liam mi-am luat buchetul de trandafiri din mana, ajutandu-ma sa-l calmez pe Louis, care incepuse sa planga. Mainie lui mari si calde imi inconjurau talia. Ii mangaiam spatele intr-un ritm alerg. Isi ridica capul de pe umarul meu, privirile noastre intersectandu-se. Incerca sa-si abtina lacrimile, dar stia ca in fata mea putea face orice fara sa-l judec.

Mi-am asezat palmele pe fata lui rece, si bronzata. Perisorii de pe barbia lui imi gadilau paleme umede. Incercam sa pastrez tentatia de al saruta in mine, fara sa o exteriorizez. Vedeam lacrimile lui scurgandu-se pe intregul lui chip ingeresc. Buzele sale trandafirii si mici tremurau sub ploaia de lacrimi. Mi-am coborat mana dreapta in jos, cautand-o pe  a lui. L-am luat de mana, si l-am asigurat ca sunt acolo, langa el, si ca mereu voi. “Pana cand, pana cand…”, mi-am auzit vocea strigand in capul meu. Stiam la ce se referea acea afirmatie. Mi-am scuturat rapid capul, si am continuat sa merg in urma lui Louis, inca tinandu-l strans de mana. Ne-am asezat langa baieti, asteptand ca sicriul lui Lottie sa apara, si odata cu el si preotul. O vedeam pe mama lui Louis stand sprijinita de marmura cavoului, total ravasita. O mica parte din mine era plina de mila, dar cea mai mare parte din mine urla spre o mandrie cruda, pe care o adoram. Adoram sa simt acea adrenalina in corpul meu plin de ura. Nu stiam de ce, dar imi era ca un drog. Nu puteam trai fara ea, asa cum nu puteam inca sa traiesc fara Louis.

Louis m-a tras langa el, cand clopotele de la biserica au inceput sa umple cimitirul cu sunete dure si groase. Am zarit iesind din capela gigantica, patru barbati, tinand pe umeri, un scriu de un alb imaculat. Am simtit degetele lungi a lui Louis apasand pe pielea mainii mele palide. I-am zambit scurt, in semn de “Totul va fi in regula.”, apoi mi-am indreptat privirea spre peisajul trist ce se apropia de noi.

Acei barbati au asezat sicriul pe sfori, si incet, incet l-au lasat sa cada in groapa destul de adanca.

Lacrimile lui Louis devenea din ce in ce mai amare, si mai dese pe chipul sau trist. Imi doream atat de mult sa-l fac sa zambeasca, dar era imposbil. Ma gandeam doar la faptul ca eu eram motiviul pentru ca el plangea si suferea in acel moment.

Pamantul acoperi sicriul pe ritmurile slujbei tinute de preotul inalt, si de ajutoarele lui. Niciodata nu am stiu ce include religia, sau toate lucrurile care tin de biserica. Poate daca as fi fost mai atenta, nu as fi ajuns un monstru, insetat de crime.

Cele doua “usi” ale cavoului s-au inchis, odata cu izbucnirea lui Louis in plans. L-am strans in brate atat de tare, incat, eu, ramasesem fara aer in plamani.

I-am dat cateva minute timp sa stea singur cu sora lui, inainte sa o paraseasca, pentru cine stie cat timp. M-am indreptat spre stejarul langa care se afla masina lui Louis, cand am vazut acea masina argintie pe care o stiam doar dintr-o poza. Masina s-a oprit la intrarea in cimitir,din ea iesind ca un print, Stefan. Era imbracat intr-o pereche de pantaloni negri, mulati, asortati cu un sacou din stofa, sub care se ascundeau o camasa alba eleganta, si o cravata de culoare neagra. Pantafii lui, adanciti in noroi, se deplasau rapid spre mine, tarand si trupul sau dumnezeiesc dupa ei. Imi zambi scurt, inainte sa-si apropie buzele mari si dulci, de obrazul meu drept.I-am zambit si eu la randul meu, putin reticenta.

Mi-am intors privirea spre Louis, care statea in acel moment de vorba cu sora lui Eleanor, care in ultimul timp fusese prea prezenta in preajma lui Louis, lucru care imi provoca o gelozie amara si acida. Si el la randul sau s-a intors cu privirea spre mine, obsercandu-l si pe Stefan. Incepu sa se apropie de noi, cu acea silueta feminine langa el. Simteam cum o ameteala incepea sa-mi dea tarcoale.

―Buna, Stefan, rosti Louis, stergandu-si lacrimile, dand in acelasi timp noroc cu Stefan, care il privea intr-un mod prietenos. Stefan, il saluta si el la randul sau, aruncand cateva priviri si spre silueta feminina de langa el, a carui nume il uitasem. Oh, da, Jenna. Jenna Calder.

L-am strans in brate pe Louis, inainte sa fiu pregatita sa parasesc acel cimitir. Eram aproape de iesirea din cimitir cand i-am auzit vocea ingereasca strigandu-mi numele, puternic. M-am intors spre el, observandu-I trupul alergand spre mine. Am impins portiere de la masina lui Stefan, pasind din nous in cimitir, asteptand ca Louis sa se opreasca in fata mea.

―Nu vreau sa fac aceiasi greseala, rosti consumandu-si si ultima gura de aer pe care o mai avea in plamani, aceiasi greseala pe care am facut-o cu Jesper, nu vreau sa mai fac asta, continua, oferindu-mi explicatia de care aveam nevoie pentru a-mi da seama la ce se referea.

―Ei bine, Louis poate e timpul pentru mine sa fac o greseala, spun, uitandu-ma in spate la Stefan, care ma privea milos. Probabil ii era frica sa nu sar in bratele calde a lui Louis. Eu sunt aici pentru cateva zile, cat sa-mi aflu trecutul, iar apoi ma intorc la facultate. Tu ai un turneu de pregatit, atatea fane de imbratisat, si atat de multe realizari de indeplinit. Drumul nostru atat de frumos s-a despartit. Relatia noastra a fost o minciuna, care ne-a amagit, rostesc incercand sa fiu cat mai credibila. M-am intors cu spatele la el, intrand in masina lui Stefan, care porni imediat. Lacrimi acide parca mi se scurgeau pe inima, aceasta intepandu-ma cu ace incinse de fier. Durea. Durea al naibii de tare. Sa mint oamenii pentru rautati e una, dar sa mint in iubire… e o intreaga armonie de durere.