Povestea unei criminale: My kind of love // Volum II

Chapter 1

—Ma bucur atat de mult ca am luat amandoua examenele, exclama Emyli fericita, sarindu-mi in brate, tinand in mana rezultatele examenelor. Nu eram surprinsa ca si eu le trecusem. Invatasem destul de mult in utlima perioada. Ar trebui sa fiu surprinsa ca desi nu aid at pe la ore semestrul asta, ai luat examenele?, intreba Emyli razand. Am dat din umeri, aruncandu-mi de cateva ori ochii peste rezultate. Trebuia sa i le trimit si lui Anne, prin email, cand ajungeam in camera. Emyli isi dadu ochii peste cap, inainte sa deschida din nou gura. Da, nu ar trebui, avand in vedere, ca Stefan s-a strecurat in camera noastra, imediat ce eu plecam la ore, spuse aceasta serioasa. Nu-mi vine sa cred ca spun asta, dar esti cam egoista, rosteste fara sa-i pese ca m-ar putea supara. Adica, Louis e in Londra si te suna mereu, iar tu pierzi timpul cu Stefan, pe care l-ai mai si sarutat acum doua saptamani.

—Si ce vrei sa fac acum?, intreb nervoasa. Nu e ca si cum l-as fi inselat pe Louis, a fost doar un sarut, spun dand din maini prin aer, incercand sa inchei discutia care se cam aprindea.

—Doar un sarut?, intreba ea marindu-si considerabil ochii. A fost mai mult decat atat, si tu stii asta, stii ca nici nu-I corect ce-I faci lui Louis, spune luandu-I din nou apararea.

—Ai uitat ca mi-a ascuns faptul ca are niste dansatoare in trupa, care vor fi cu el, pe intreg turneul?, tip. Uiti partile in care el a fost un nesimtit, rostesc incepand sa merg mai repede.

—Nu, nu uit, dar stim ca dintre voi doi, nu el e cea mai rea persoana, spune, inainte sa se intoarca spre cafeneaua de langa clubul de muzica. Ma lasase singura. Imi venea pur si simplu sa ma duc la ea si sa tip cat pot de tare. Stiu ca are dreptate in cel mai mic detaliu, dar cum sa-I spui lui Louis ca am sarutat pe altcineva? Cineva cu care s-a intalnit, si care l-a enervat. E ca si cum i-as infipge un creion in spate. Merita sa spuna adevarul, dar daca aveam sa-l pierd? Daca s-ar fi suparat atat de tare pe mine, incat ar fi spus “gata”. Nu puteam face fata unei asemenea certe, dar cu toate astea trebuia sa-i spun.

“Oh, ma bucur mult ca ai luat toate examenele. Stiam ca vei reusi. “

“Da, multumesc de incredere. Ca tot veni vorba de incredere, ce crezi ca ne-ar putea afecta relatia?”

“Nu stiu. Poate daca ai saruta pe altcineva, nu stiu. “, rase incurcat in telefon, inima mea mai sa-mi iasa din piept.

“Stii, nu vreau sa te pierd…”

“Nu o vei face.”

“Ba da, am sarutat pe altcineva, Louis, si, si mi-a placut, cred. Pe Stefan, tipul de care te-ai ciocnit atunci in campus.”

“Cum? E o gluma, nu? TI-a placut sa saruti pe altcineva? Sper ca auzi ce spui.”, rosteste nervos.

 “Imi pare rau…”, spun lasandu-mi cateva lacrimi sa-mi cada pe obraji.

“Si mie. Stii ce? Trebuie sa plec, inregistrez o noua piesa.”, spune inainte sa inchida apelul, inima mea cazand franta pe parchetul camerei.

Am lasat telefonul din mana, lacrimi amare invadandu-mi chipul. Simteam  cum nu mai aveam aer sa respir, o durere de cap ametindu-ma. Incercam sa nu plang, insa imi era imposibil. Glasul lui trist inca se auzea in mintea mea, clar si concis.Simteam cum o parte din mine tocmai plecase la el. O parte din inima mea.

O durere ingrozitoare in piept nu ma mai lasa sa respir, fiecare minut devenind ora. Emyli intra in camera vorbind la telefon. Ramase suprinsa, cand ma vazu stand in fund pe parchet, palngand. Arunca rapid telefonul din mana, si veni langa mine. Isi dadu geaca jos si ma imbratisa.

—Lou-i-s, incerc sa rostesc printre lacrimi, Louis nu mai e al meu, spun adancindu-mi capul in bratele ei. Mainile ei imi mangaiau parul ciufulit si lung.

—Totul va fi bine, incerca sa ma linisteasca, dar in zadar.

Era miezul noptii, si eu stateam in pat, inca plangand. Nu stiam cum sa ma opresc. Emyli din fericire era plecata, lasandu-ma singura sa-mi pun ordine in ganduri. Nu aveam nevoie de nimic, si de nimeni. Vroiam sa fiu singura, si sa ma gandesc la faptul ca eram vinovata. Cu siguranta si Louis suferea. Ce uram cel mai mult la despartirea noastra era ca el trebuia sa sufere.

Orele treceau fara sa-mi dau seama.  Soarele aproape ca raserea, iar eu tot nu puteam dormi. M-am dat jos din pat, stergandu-mi furioasa lacrimile de pe fata. Am impins patul la o parte si am scos valiza din metal ascunsa sub patul din lemn.  Am deschis-o, armele mele intrandu-mi in vizor. Mi-am amintit repede de promisiunea facuta. Nici unul dintre ei nu trebuia sa ramana in viata. Pentru prima data in acea zi am vazut si o parte buna in despartirea mea de Louis. Il puteam omorî mai usor. Trebuia doar sa astept ca acele sentimente sufocante ce-mi indulceau inima sa dispara. Pana atunci, insa mai aveam patru.

Abia asteptam vacanta de primavara. Sa ma introc in Londra, si sa ma ocup de lucrurile de care chiar sunt capabila.

In timp ce-mi verificam armele, la usa se auzi un ciocanit puternic. Am inchis valiza, si am aranjat patul la loc, apoi m-am indreptat lenesa spre usa. Am deschis-o incet, intalnind acei ochi verzi de care poate aveam nevoie. Am cazut in bratele lui fara sa pot face ceva. Aveam nevoie de cineva care sa ma aline. Inchise usa in urma lui. Isi infasura bratele in jurul taliei mele, si ma stranse tare in brate. Parfumul lui imi inunda nasul, acea aroma dulce, facandu-ma sa schitez un zambet printre lacrimi.

—Este totul bine?, il aud intreband, glasul lui fiind domol. Imi lua fata in palmele lui, si ma privi ingrijorat. Mi-a spus Emyli ce s-a intamplat, rosti fara sa ma priveasca. Poate ar trebui sa plec, sugereaza sarutandu-mi fruntea.

—Doar nu fa asta, rostesc indepartandu-l de mine. Nu ma mai saruta pe frunte, e ceva, ceva ce facea el, rostesc gandindu-ma la Louis. Si, nu, vreau sa pleci, nu vreau sa pleci si tu, spun luandu-l de mana. Ma vei ajuta, cumva, spun gandinu-ma la planul de a indeparta iubirea mea si a lui Louis cat mai mult. Nu-mi doream sa ma folosesc de Stefan, dar chiar aveam nevoie de cineva care sa ma ajute sa trec peste tot. El era singura persoana care ma putea trezi din a ma mai gandi la Louis. Si chiar daca nu-mi placea, eram atrasa de el. Din prima clipa din care l-am vazut am stiu ca nu vom putea sta departe unul de celalalt.

—Atunci nu voi pleca, rosteste, imbratisandu-ma, dar ai nevoie de ceva timp singura, continua, indepartandu-se de mine. Nu uita ca sunt aici, spune iesind din camera.

Emyli intra imediat dupa ce pleca Stefan, tinand in mana doua cafele. Ma privi putin ciudat, apoi imi intinse una din cafele.

—Te rog nu-mi spune ca ala care tocmai a plecat a fost Stefan, spune dandu-si ochii peste cap. Uram  cand nu era de acord cu mine.  Mereu Emyli fusese in echipa “Louis” si asta ma enerva cumplit.  Nici cu Niall nu fusese de acord. Cu Niall nici macar eu nu inteleg ce fusese in mintea mea,dar nu asta conteaza. Il vede pe Louis ca pe un sfant.

—Eu si Louis am terminat-o, asa ca pot face ce vreau, spun serioasa, asezandu-ma pe pat.

—Asta spui tu, nu si inima ta, rosteste aruncandu-mi cu o perna in fata. Sunt sigura ca sufletul tau arde de durere si urla dupa Louis, spune injunghiind parca un topor in inima mea. Eu doar incerc sa te ajut sa-ti dai seama de faptul ca te doare, si ca e normal, pentru ca il iubesti, trebuie sa-ti dai seama de sentimentele tale, spune privindu-ma furioasa.

—Poate nu vreau sa am sentimente, nu pentru el. Uiti partea in care il voi omorî, si nu voi mai avea cum sa-l intorc, Emyli, tip. Nu vreau sa am sentimente, inainte de Louis eram din piatra, si vreau sa fiu la fel, nu-mi pasa de el, vreau sa nu-mi pese de el. Doare, doar al naibii de mult, dar trebuie sa treaca, repede, foarte repede, scuip lacrimile invandandu-mi din nou fata.

—Stiu ca vrei sa-l omori, dar din ei cinci, unul va ramane in viata, si undeva, stii si tu asta, rosteste inainte sa paraseasca camera.