Povestea unei criminale: My kind of love // Volum II

Chapter 7

ANUNT SCURT:

Da,da stiu. Aproape doua saptamani si eu de abia acum reusesc sa postez. Imi pare sincer rau, dar am avut probleme cu calculatorul, plus ca mai am o luna pana la bacnhetul de clasa a VIII-a si trebuie sa fac cumparaturi, si la cat sunt de pretentioasa si ciudata imi trebuie anii sa gasesc ceva pe placul meu, si mai am doar sase saptamani pana la examene, si sunt un dezastru la matematica. 

Tata e si asa un pic suparat pe notele mele de 7 la matematica, si pe faptul ca petrec atat de mult timp pe wattpad. Trebuie sa o rezolv eu  cumva. 

Apropo am decis sa numesc cele doua Volume din poveste. Primul se numele : Povestea unei criminale: Criminal, si al doilea adica acesta : Povestea unei criminale: My kind of love, inspirat dupa melodia lui Emeli Sande. Deci, fara deci, sper sa va placa. 

Si inca ceva. De acum voi incerca ca in fiecare capitol, sa adaug la final o pagina din diferite jurnale. [Harry, Emyli, Devil, Niall etc.] 

Cam de acum incepe toata actiunea. Cam de capitol viitor se intampla ce am prezis si in prolog. 

Va astept cu pareri. 

Team Stefan or Team Louis.

Lista de dedicatii. Lasati intr-un comentariu daca vreti.

Stateam la masa cu toata familia, cand telefonul a inceput sa-mi sune insistent in buzunarul pantalonilor mei. Am lasat jos furculita si mi-am scos rapid telefonul, grabindu-ma sa ies din living. Harry continua sa ma urmareasca atat cu privirea cat si cu silueta. Il auzeam mergand apasat in spatele meu. Am intrat in camera mea, inchizandu-I usa in nas.

“Buna si tie straino. Credeam ca vom tine legatura cat vei  fi plecata”, o aud pe Emyli certandu-ma de la celalalt capat al apelului. Aproape ca uitasem cum suna vocea ei atunci cand ma mustra. Am ras infundat inainte ca ea sa inceapa din nou sa vorbeasca cu glasul ei usor pitigaiat. “Nu-mi vine sa cred ca deja m-ai uitat. Credeam ca sunt mai importanta de atat!”, se bosumfla facandu-ma sa ra.

“Imi pare rau. S-au intamplat atat de mult aici. Am atatea sa-ti povestesc.”, rostesc fara sa respir.” Am aflat totul despre parintii mei.”, spune fericita aproape tipand.

“Chiar?”, intreba uimita.

“Da. Credeai ca vin pana aici doar ca sa ma cert cu Louis, si apropos de asta nu intreba nimic. Iti voi povesti asta cand ma intorc. E un amalgam de sentimente, pe care, nu vreau sa mi-l amintesc prea curand.”, explic ramanand cu plamanii secati de aer. In timp ce ma plimbam prin camera, aud, de afara, o portiera izbindu-se. M-am grabit spre fereastra larg deschisa. Erau Niall si Louis. Doua fete de care chiar nu aveam chef. Am ridicat de umeri, gandind in sine mea sa raman in camera pentru tot restul zilei.

“Hm, desigura ca imi vei povesti.”, ma asigura aducandu-mi din nou atentia la convorbirea noastra. “Banuiesc ca nu i-ai spus ca esti cu Stefan, desi el a fost intr-o scurta cursa prin Londra. Nu a fost frumos sa apara la inmormantarea lui Lottie, de care, apropos trebuie sa imi povestesti.”, rosti si ea fara sa respire. Mereu cand vorbeam la telefon uitam sa respiram. Ne comportam ca doua adolescente secretoase, care aveam limita de timp la telefon. In timp ce ma gandeam la cat de dor imi era de Emylie, am zarit pe unul din rafturile bibliotecii mele, o poza cu mine, Carter si Ambie. Si de ei imi era dor. Eram atat de mici, si de puri, si mai ales, vii, cu totii.

“Normal ca nu i-am spus ca sunt intr-o relatie cu Stefan. Si asa este la pamant. Ti-am spus… am o gramada sa-ti povestesc.”, reusesc sa termin inainte ca Louis sa dea buzna in camera mea. Intra in camera mea nepoftit, venind in fata mea cu tupeu. Puteam observa cearcanele de pe fata lui, de sub ochii lui alabstri, care erau cam  stersi si vagi. Fata lui palida imi amintea de primul film din Twilight. Aducea intr-un mod ciudat cu Edward. Intregul lui corp tremura. Parul lui era mult mai lung decat mi-l aminteam, dat pe spate cu ajutorul unei bentite negre. Doliu. Mi-am adus rapid aminte de faptul ca avea doua motive sa arate in acel hal: unul fiind moartea surorii lui, iar al doilea, faptul ca l-am ranit in cel mai crud mod posibil. Prin vorbe, prin iubire. O iubire despre care crede ca e falsa. “Emyli trebuie sa inchid.”,rostesc inainte ca Louis sa-mi smulga telefonul din masa si sa-l arunce pe pat.

―Deci, de asta mi-ai facut asta? De asta te-ai despartit de mine?, intreba strangandu-ma de incheietura mainii. Ca sa te duci cu el?, se rasti, facandu-ma sa tremur. Stransoarea mainii sale ma durea, mult mai tare decat credea ea. Imi ridca mana in aer, zmuncindu-ma, aducandu-ma mai aproape de el. Raspunde, Devil, imi tipa in fata furios.

―Lasa-ma, Louis, tip si eu la randul meu, incercand sa ma departez de el, si sa-mi retrag mana din stransoarea lui. Ti-am spus ca nu te-am iubit?, rostesc nereusind sa-l privesc in ochi. Ce vrei mai mult de atat?, intreb inca tinand privirea spre Harry care statea in tocul usii langa Niall, privindu-ne. Tu esti cel care a sarit in bratele surorii Calder,da? Nu inteleg ce te deranjeaza. Tu ai facut asta, rostesc lovindu-l peste fata cu palma dreapta, care era libera.

―Ce?, intreba gura lui formand un “O” perfect. Parca nici macar nu avea habar despre ce vorbeam. Si el stia sa minta.

―Sa nu indraznesti sa minti, Louis, il avertizez. Cineva mi-a trimis niste poze cu tine si frumoasa Jenna dansand, explic fara sa respir. Nervii mei o luau razna, sangele clocotindu-mi in vene. Erai cu ea… spun cu o urma de regret in ochi, in timp ce-l priveam in ochi.

 ―E adevarat ca e dansatoarea la noi, dar nu m-am atind de ea mai mult decat trebuia, rosteste cu glas moale. Doar dansam, explica, reusind sa-si calmeze vocea mai bine. Era o petrecere, Devil. Am dansat. Tu l-ai sarutat pe Stefan, un necunoscut, ai aparut la inmormantare surorii mele, iar apoi mi-am spus toate acele lucruri, spune ochii lui fiind inundati de lacrimi. Se abtinea sa nu le dea drumul pe obrajii sai fini. Ma simt ca un rahat. Te-am iubit, te iubesc.

―Oricum ar fi fost, nu e nimic de facut, mint grabindu-ma spre trelerul din coltul camerei mele. L-am trantit pe pat, indesand cateva haine din dulap in el. Eram gata sa plec. Nu puteam ramane sa stau acolo. Era prea mult. El era peste tot. El era prea mult pentru mine. Nu mai puteam face fata. Am inchis fermoarul trelerului, apoi mi-am luat telefonul si jacketa si am dat sa ies din camera. Louis ma opri in fata mea. Lacrimile sale ii mangaiau fata palida. Imi placea atat de mult acel pigment usor caramiziu al fetei sale. Disparuse o data cu frumusetea ochilor sai stersi de atatea lacrimi si suferinta. Mana lui dreapta se impreuna cu mana lui, corpul meu primind intreaga caldura a corpului sau. Oricat mi-as fi dorit nu ma puteam intoarce inapoi. De abia reusisem sa scap de tot ce simteam pentru el, sau cel putin sa ascund. Nu puteam da inapoi. Nu avem voie. Poate ca pana la urma promisiunea mea e mai puternica si decat iubirea. M-am ridicat pe varfuri, reusind sa-l sarut usor pe barbia nerasa. I-am dat drumul la mana, reusind sa ma strecor printre Niall si Harry. Am pus trolerul in masina, apoi m-am intors catre Bob si Anne pentru a le da cateva exmplicatii pentru plecarea mea cu doar doua zile inainte de Paste. Mi-au inteles minciuna bine gandindu-ma, avand cale libera sa plec. M-am intors la masina, pornind-o fara vreun regret.

***

―Te-ai descurca mai bine daca ai avea un jurnal, asa cum am eu, spune Emyli pregatindu-se sa plece. Idea ei nu era atat de rea. Poate acest jurnal m-ar ajuta sa ma descarc, si sa trec peste tot. Mai era o singura zi pana la Paste. Eram in campus de cateva ore. Imi petrecusem noaptea pe diferitele sosele din New York. Emyli trebuia sa-si scoata niste acte noi pentru a ramane in caminul din campus, ramanand sa ne petrecem seara la casa unei fratii pe care o stia Alex.

Emyli pleca, lasandu-ma singura in camera care dintr-o data mi se parea atat de mare. Ma simteam singura. Toata ziua respinsesem apelurile lui Stefan. Chiar nu aveam chef de dulcegariile sale. Am luat unul din jurnalele goale pe care mi le aratase Emyli, scriindu-mi numele pe prima pagina. Nu stiam sa scriu. Niciodata nu am avut jurnal. Stiam ca si Harry are unul, si Zayn, si chiar Niall. Le zarisem acum vreo doi ani in trolerele lor. Am vrut sa le fur, dar pe atunci inca nu-I uram. Pe atunci imi erau doar indiferenti.

Am luat unul din pixurile mele preferate, si m-am gandit la ce sa scriu. Mi-am adus aminte de vorbele lui Emyli care mi le spunea atunci cand ea scria in jurnalul ei : “Scrie ce simti, fara sa gandesti. In jurnalul tau trebuie sa fie inima ta, nu mintea.”

Am urmat intocmai sfatul ei, facandu-mi curaj sa-mi intend inima pe hartia crem a jurnalului.