Cap.31. Sfârșitul

64 10 4
                                    

Zilele treceau de-a valma iar pentru Serena și Alex părea că totul în jurul lor nu mai contează.
Clipele de fericire pe care le petreceau împreună aveau să le pecetluiască clipa de fericire supremă de mai târziu.

Noaptea dintre ani sau ceea ce mai rămăsese din ea, și-au petrecut-o exact așa cum Alex își plănuise.Serena i se dăruise trup și suflet, însă Alex simțise ceva mai mult de atât. O simțise ca fiind întradevăr a lui. Serena era exact ce el își dorise de când îmbrățișase forțat viața "mizeră" așa cum el o numea.
Își creaseră o lumea doar a lor unde nu aveau să permită ca nimeni și nimic să le disturbe liniștea.

Roxana se recuperase frumos și nu contenea în ai mulțumii Serenei pentru faptul că o salvase. Făcea tot posibilul să și-o apropie și să-i devină prietenă, însă Serena nu făcea decât să o ignore și mai mult. Nu -și dorea aproape o persoană care renunțe să lupte și se lăsase atât de ușor pradă bărbaților care nu doreau decât să se simtă bine pentru câteva ore cu trupul ei.
Roxana în ciuda faptului că renunțase la acest obicei de a-și dărui trupul cu atâta ușurință pentru niscaiva lei, nu renunțase însă în totalitate la a spera că Alex o va privii cu alți ochi.
Nu au descoperit niciodată atacatorul Roxanei, aceasta fiind foarte vehementă în a-și păstra teoria ei absurdă cum că nu ar fii avut timp să-i descopere acestuia chipul.
Gurile rele sau mai puțin rele lansaseră zvonul cum că atacatorul ar fii fost defapt Laur. În acele câteva clipe de groază pentru Roxana, Natalia îl căuta înnebunită pe Laur, acesta făcânduși apariția subit la petrecere la fel cum a și dispărut de altfel, cu mâinile zgâriate, având un puternic sentiment de ură față de Serena și Alex, numindu-i pe aceștia la fiecare minut ce trecea, trădători bagăcioși.

     După câteva săptămâni, în timp ce toți apropiații îl bănuiau pe Laur, Natalia a luat decizia de a întrerupe orice contact cu el.
La o săptămână de la despărțirea celor doi, Laur s-a mutat împreună cu familia în Sinaia,ducându-și liniștiți traiul în hotelul ce-l aveau sub stăpânire.

Concursul de engleză îl câștigaseră Serena și Alex,aceasta fiind foarte mândră de pronunția iubitului său. I se părea că nimeni nu vorbește engleza mai fluent și mai melodios decât Alex.
Acest lucru a fost remarcat și de profesorii de engleză ai liceului în care cei doi învățau, cât și de ceilalți profesori de la liceele vecine, cei care venisera să asiste la acest concurs.
Au sărbătorit reușita la Alex acasă, tot atunci Alex și-a călcat pe mândrie și a îngropat securea războiului, război ce îl purta de atâta amar de vreme cu mama lui. Cicăleala Serenei în sfârșit dădea roade.
Serena își dorea cu tot dinadinsul să îi apropie pe cei doi. Tot ceea ce ea dorea era ca să-i înapoieze măcar pe sfert lui Alex binele pe care acesta il făcuse.
Cu ajutorul acestuia, Serena reușise să accepte mult mai ușor lupta cu moriile de vânt, lupta inutilă pe care aceasta o purta împotriva vieții. Mama ei avea să se ducă... mai devreme sau mai târziu.

Bunica Pshy asa cum Nico o poreclea, o acceptase cu multă ușurință pe Serena. I se părea cea mai angelică ființă de pe pământ. Serena avea grijă ca bunica să fie mereu bine întreținută, aranjată și să nu ducă lipsă de nimic, atâta timp cât relația ei cu Alex era pe făgașul cel bun. În sinea ei Serena hotărâse că se va asigura că bunica va fii bine, chiar dacă relația lor prin absurd se va destrăma.
Își creionaseră viața atât de frumos amândoi și părea că totul e de vis, încât Serenei câteodată îi era și frică să se bucure de intensitatea cu care se derula relația ei, de teamă ca aceasta să nu se sfârșească.
Alex, în ciuda faptului că Serena tot mai avea îndoieli că nu ea e ceea ce el caută, îi dovedea cu fiecare zi ce trecea, că o iubește, respectă și că o apreciază pentru ceea ce este ea ca persoană. Îi spunea cuvinte frumoase, o lăuda pentru reușitele ei, îi accepta deciziile, se bucura și își oferea umărul de fiecare dată când aceasta cădea în colaps.

De ce trecutul  nu rămâne in trecut?Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum