De ce trecutul nu rămâne in trecut?

Cap.4. Momentul decisiv.

     Ies nervoasă din clasă, deoarece profesorul de matematică nimeni altul decât fostul diriginte m-a dat afară!
Primisem un mesaj de la Laur în care îmi cerea să ne vedem în pauză,în parcul şcolii, pentru a-mi comunica ceva!
Habar nu am despre ce este vorba pentru că nu am apucat să îi răspund, căci profesorul mi-a zmuls telefonul din mână şi mi-a arătat cu mâna direcţia către uşă!
Lipseau decât 10 minute şi urma să sune şi clopoţelul!

Mă îndrept către camera întunecată din capătul culoarului pentru că simt nevoia de a fuma o ţigară!
Am noroc că azi mi-am luat un hanorac fară fermoar cu buzunar pe mijloc, în care îmi pot ţine pachetul de ţigări şi bricheta în siguranţă, fară a atrage priviri!
Îmi prind părul într-o coadă de cal cu puful de la încheietura mâini şi împing în uşa camerei întunecate cu fundul,dar mă opresc căci aud vocea pe care o iubesc pronunţându-mi numele,voce al cărei posesor îmi dă toate simţurile peste cap,care îmi spune o vorbă frumoasă şi alte zece urâte pe lăngă!

-Serena e Serena şi nu te legi de ea Iza!Punct!
-Nu cumva începi să te indrăgosteşti de ea?Mi-ai promis că nu o s-o faci!Răspunde o voce de fată!
-Nu înţelegi că am nevoie de protecţie?Asta o pot primi doar de la vărusu'!Vrei să îţi recunosc că o plac?
-Da o plac şi care e problema ta?Continuă vocea care nu e alta decât a iubitului meu!
-Eşti un nenorocit Laur!Eu îţi mai dau două săptămâni la dispoziţie şi apoi o termini cu ea, fie că ai protecţie fie că nu!Îi porunceşte tipa.

Închid încet ochii şi nu am puterea necesară să aştept răspunsul lui!Mă simt......nici nu ştiu cum mă simt.Totul în jurul meu se năruieşte,inima îmi pompează sângele cu mare viteză,plămânii refuză să mai primească aer,dar mă încăpăţânez să-mi recapăt forţele şi păşesc înăuntru încet,oftând atât de tare atunci când rostesc:
-Eu zic să îl aşteptăm toţi trei pe Mario şi să vedem dacă îţi acordă protecţia "iubitule"!Spun cu o voce mai calmă decât mă aşteptam,pentru că în momentul ăsta nu simt decât un sentiment de umilinţă ce mă îmbrăţişează atât de strâns încât simt că mă sufoc!

-Ce dracu cauţi tu aici zdreanţo?Mi se adresează tipa pe care acum o recunosc ca fiind una dintre divele şcolii, de care verişorul meu mă avertisase la începutul anului şcolar!

-Singura zdreanţă de aici e Laur!Spun şi aştept reacţi lui ,care mă uimeşte!
- Iubito iţi jur că iţi pot explica asta!Vorbeşte panicat ş gesticulează cu mâna între el şi caţea!
-La care iubită te referi Laur?Întreb zâmbind ironic.

Vreaa să deschidă gura ,probabil să îmi dea răspunsul,spunându-mi la care dintre noi se referă,dar nu îi dau timp şi 8mi pornesc şirul întrebărilor ce mă macină.
-Ce să îmi explici Laur? Ce ? Hm? E foarte evident totul!Eşti un jegos nenorocit ,care şi-a bătut joc de mine!Asta urmăreai tu defapt!Vroiai să te bagi pe sub pielea lui vărumeo, folosindu-te de mine!Am auzit destul de bine care era scopul relaţiei noastre dacă o pot numi aşa!Încerc să râd amar, dar nu imi iese aşa cum aş fi vrut,doar un mormăit şi o schelălăială din cauza nodului apăsător din gât!

Pentru prima dată Laur nu ripostează la vorbele urâte ce i le adresez şi se uită mirat la mine!

Nu vreau să plâng,nu vreau să vărs lacrimi pentru el, dar ochii nu mă ascultă şi îmi simt obrazul umed şi privirea înceţoşată, imediat ce îmi sfârşesc monologul!

Zdreanţa răde şi îşi mângâie iubiţelul pe braţ, iar eu simt cum mă moleşesc,dar îi impun corpului meu să reziste să nu mă fac şi mai mult de râs în faţa lor!Vreau să ies cu capul sus din asta!În sfârşit am găsit ieşirea din labirintul ăsta numit relaţie şi nu inţeleg de ce asta nu mă face să mă simt bine.

-Iubito hai să mergem afară şi să vorbim doar noi doi ,te rog!Se apropie cu paşi mărunţi Laur de mine!
Îmi şterg nasul cu mâneca şi nu mă mai interesează de bunele maniere. Mă feresc de atingerea lui.E prima dată când mă roagă ceva şi mai ales când o face cu disperare, căci asta îmi transmit ochii si vocea lui, doar disperare!