De ce trecutul nu rămâne in trecut?

Cap.16.Te implor nu mă lăsa.

     Să fi trecut o oră sau decât câteva minute de când stau pe podeaua asta rece?Habar nu am!
Lacrimile deja mi s-au uscat pe obraji și în ciuda faptului că aș vrea să mai plâng,nu mai pot!
Zâmbesc. ......de ce? Nici eu nu știu!
Îmi simt sufletul înghețat. Totul în jurul meu nu mai are nici o noimă.
-Ce dracu fac acum?mă intreb singură cu voce tare!
O iau razna?Probabil!E foarte posibil!

   Aud ușa pe fundal cum se deschide dar nu mă sinchisesc să-mi întorc capul pentru a vedea cine e.
În fața mea prinde contur o siluetă ce o zăresc ca prin ceață.
Simt cum sunt ridicată de la podea în stilul miresei,dar nu protestez și sunt purtată pe brațe în camera mea.
Pătura pufoasă de pe pat mă îmbrățișează călduros și eu mă ghemuiesc asemeni unui bebeluș strângând perna decorativă de pe pat în brațe.
Aud un sunet de apel pe fundal ce sunt sigură că îl recunosc dar nu-mi pot da seama de unde.
Ce rost mai are să îmi fac griji pentru cine ar putea fi în camera mea?

     Tonul de apel încetează a mai suna și nu mai aud nimic.Aud doar liniștea ce își bate joc de mine prin calmitatea ei.
Simt cum sunt cuprinsă în brațe și cum obrazul îmi e mângâiat lent.
Un miros mult prea cunoscut de parfum îmi invadează nările, dar stau liniștită pentru că nu e mirosul lui.Pe el parfumul ăsta miroase atât de diferit.Aromele sale îmi înalță simțurile undeva atât de sus,unde mă cuprind strâns și apoi mă lasă să plutesc precum un fulg.
Tonul de apel revine și simt mișcare în jurul meu.
-Da!se aude vocea verișorului meu!
În liniștea ce domnește peste noi,îi aud prin difuzorul telefonului, vocea.
Ochii încep să mi se umezească din nou și închid ochii pentru a mi-l imagina pe el,cum ar arăta acum.
Probabil stă sprijinit de capota mașinii,trage cu nesaț din țigara ce pe jumătate a ars singură.......privește undeva în depărtare și se simte tot el vinovat pentru starea mea.
-E prea liniștită frate!Mă sperie!Nu sunt în stare să o privesc așa.!un oftat îi străbate pieptul în tandem cu cel de la capătul celălalt al apelului.
Deschid ochii atât de brusc și simt cum toate simțurile îmi revin alarmant de repede la realitate, când aud de la capătul celălalt  cinci cuvinte ce  parcă îmi ard sufletul făcându-l scrum.
-Mă mut în Anglia frate!
- Unde ești mă acum?
-La râu! Dar în 3 ore am avion!
-Stai acolo!Spune Mario și simt cum răsuflă greoi și se ridică încetișor din pat crezând că eu am adormit!
-Să nu dea dracu să mă lași aici singură, că jur că mă răzbun crunt pe tine!îi spun cu o voce răgușită și simt cum parcă zeci de mii de ace îmi străpung gâtul.
-Hai!Îmi zâmbește și mă cuprinde pe după umeri.

     -Tușiiii!Mergem până la mine!Poate rămânem acolo!strigă Mario la mama și pe mine mă bufnește râsul la apelativul folosit!Mi se pare ciudat ca ditamai ursul să vorbească așa de drăgălaș.
-Bine!Să nu umblați brambura! strigă mama din bucătărie.
-Nu!Stai liniștită! Sărut mâna, te puuuup!

      -Vreau să mă lași singură cu el!Vreau să pleci!îi spun scoțând o țigare din pachetul lui de țigări.
-Serena tind să cred că ,nu e o idee bună! Ești nebună!
-Nu mai tinde tu nimic și fă ce ți-am spus!
-Serena nu te mai încăpățâna!îmi trântește vorbele aprinzându-mi țigara cu bricheta electrică a mașinii.
-Uite!Ninge!spun și încep să râd și să plâng în același timp!
-Doamne Serena ești fantastică jur!
-Tu nu ai cum să înțelegi Mario!Mi-a promis că prima ninsoare de anul ăsta o să o privim la râu amândoi.
-De când ninge? Îl întreb zâmbind.
-De unde dracu să știu eu de când ninge?Ninge de ceva timp!Tu nu vezi că deja s-a depus ceva?

       Când îl zăresc,am un deja vu puternic! Stă exact cum mi-l imaginam eu acum câteva zeci de minute.
Rezemat de capota mașinii, fumând, își ține capul în pământ și mâna adânc băgată în buzunarul gecii.
Nu schițează nici un gest, căci se așteaptă propabil, să fie Mario!
Îi zmulg pachetul de țigări lui Mario și îi fac semn să plece.
Își dă ochii peste cap exasperat și îmi face semn cu mâna să îl sun.