De ce trecutul nu rămâne in trecut?

Cap.10. Dispariția.

        Stau de ceva timp și încerc să îmi dau o explicație despre ceea ce Alex mi-a zis sau nu mi-a zis,defapt scăpându-l gura mai degrabă.

  -Poftim!îmi spune și îmi întinde o doză de CocaCola!Nici măcar nu știu de unde a scos-o ,dar nici că îmi pasă prea mult.
-Spune-mi Alex și nu încerca să mă minți sau să mă menajezi.
-Vreau să știu adevărul. Am dreptul ăsta.
-Laur e dealer de droguri Serena!Iar pe lângă asta,vinde și mașini ce le cumpără stricate și le repară împreună cu mine.Piesele le aduc eu din Anglia de la verișorul meu!.Imi spune oftând.
-Crede-mă Alex prea puțin mă interesează afacerea voastră cu mașini. Vreau să știu despre afacerea cu droguri.
-Tu ești implicat?
Alex își mijeşte ochii la mine și își aruncă chiştocul  de țigară pe geam.
-Pe bune Serena? Tu ești interesată dacă eu fac afaceri cu droguri și nu ești curioasă cât de mult rău îţi putea face el?
-Vreau să știu Alex ,pentru că nu vreau să am tangenţe cu astfel de persoane. Îi spun și îl privesc cum își tamponează obrazul.
-Nu vreau să investesc sentimente în persoane dubioase!.Spun și îmi dau seama că tocmai i-am recunoscut în față că nutresc deja sentimente pentru el.Ce gură mare pot să am.Prost jucat Serena!Prost!
Îmi amintesc acum de tata, care de foarte multe ori îmi zicea cum că îmi vorbește gura fără mine, când făceam vreun comentariu nelalocul lui.
Dar nu mai pot gândi în preajma lui.Intensitatea sentimentelor mele pentru el mă fac să îmi pierd controlul.
-Adică vreau să zic ...... încep să mă bâlbâi și îmi dau ochelarii jos, iar următoare lui mișcare mă împiedică să mai continui.
Îi simt parfumul atât de aproape și bărbia  îmi e brusc  apucată de degetele lui. Mă privește atât de intes în ochi încât rămân blocată în privirea lui,unde găsesc dorință, implorare și multă liniște.
Își umezește buzele cu vârful limbii, iar următoarea mișcare îmi face plămânii a mai refuza să primească aer.
Îi simt buzele catifelate lipite de ale mele și palma sa ce îmi atinge fin obrazul.
Sunt atât de toantă că mă pierd de tot.
Buza inferioară îmi e mușcată și deschid involuntar gura.Limba sa pătrunde in cavitatea mea bucală și tot ce fac e să îi prind ceafa cu mâna mea trăgându-l mai aproape și dându-i acceptul să-mi exploreze gura.
Sărutul își mărește intensitatea pe măsură ce îmi simt corpul ridicat,iar picioarele mele îi înconjoară talia. Îl simt atât de aproape iar asta îmi sporește pierderea controlului asupra gesturilor mele.
Sărutul nostru e plin de dorință căci suntem înfometați de pasiunea ce ne înconjoară.
Îi simt mâna cum pătrunde pe sub jerseul meu,iar palma lui îi urcă atât de lent în sus pe spatele meu, încât atingerea lui mă înnebunește lent.
Nu îmi pasă că e greșit ceea ce fac,nici măcar nu îmi pasă de ce reacție vom avea după, pentru că Dumnezeu îmi e martor că mi-am dorit sărutul ăsta mai mult decât orice pe lume.

    Suntem înconjurați de sunetul respiraţiilor noastre sacadate ,însă în momentul în care îi simt bărbăția tare ce îmi apasă zona sensibilă, un geamăt involuntar îi scapă în tandem cu al meu,dar e estompat de gura lui fierbinte.
Ne oprim în momentul în care plămânii noștri urlă după aer și încerc să îmi calmez respirația cu capul așezat pe umărul său,în timp ce el îmi dezmiardă gâtul cu săruturi fierbinți.
     -Te plac mult Serena!Mult!Îmi mărturisește și simt cum bula mea de aer se umple de sentimente colorate. Mă pierd în privirea lui și nu știu cum să reacționez în privința mărturisirii lui și îmi plec capul rușinată.
Îmi cuprinde fața cu palma lui și mă forțează să îl privesc. Îmi sărută cast buzele ,iar apoi mă dă jos și îmi așează capul în poala sa mângâindu-mi obrazul.
-Între mine și Roxana nu e absolut nimic!Doar că e mai greu până bagă la cap.Nu îmi place să mă comport bădăran cu fetele pentru a băga la cap că nu le vreau.
-Îți sunt dator cu o explicație!
Oftez și brusc sunt adusă la realitate.
-Te rog Alex, nu mă minți!
-Ultima mașină ce am reparat-o trebuia să o vindem în ziua când voi v-ați întâlnit în parc!Dar Laur își depozitase o parte din punguliţele de droguri în tapițeria mașinii!
- Băiatul căruia Laur trebuia să ii vândă drogurile a venit în aceiași seară să le ia și așa Laur și-a dat seama că le uitase în tapițeria mașinii. Nu avea cum să le recupereze pentru că mașina deja părăsise țara. 
-Șeful lui Laur care încasase deja banii pe droguri, a trebuit să dea niște explicații pentru situația creată.Banii i-au fost returnați cumpărătorului,dar Laur trebuia să plătească nu doar suma banilor cât și greșeala făcută.
-Și ce treabă am eu cu asta?intreb sorbind din doza de Cola ce și-a pierdut deja gustul.
-Păi ai!Șeful lui l-a amenințat că o să te răpească și o să își facă de cap cu tine ori de câte ori va vrea el.      
-Laur a fost de acord cu propunerea ăluia, de a te încredința ca fiindu-i damă de companie! De aici scenariul cu răpirea care l-au pus la cale amândoi.
-Norocul a fost ,căci la o beție de-a noastră, după ziua mea, Laur a început să îmi destăinuie planul lui.
-Ce sunt eu frate?Un obiect? Îl întrerup aprinzându-mi o țigară și poziționându-mi ochelarii la loc pe nas.
-Lasa-mă să termin!îmi ordonă iar eu aprob cuminte.
-În pauza în care l-ai prins cu Iza, trebuia să se deruleze scenariul.          -Asta era surpriza lui.Dacă profu' nu te dădea afară și apucai oricum să te vezi cu el, oricum eu și Mario eram pe poziții.
-Și de ce dracu eu aflu acum?Și cum spera el să-i acorde Mario protecția ,răpindu-mă?
-Aici era şmenul! După ce ăla își făcea mendrele cu tine,apărea eroul de Laur și te salva!Asta a fost condiția lui!Te ducea la Mario știind că asta se răzbuna,iar el scăpa bazma curată bazându-se pe protecția lui deoarece tocmai ii salvase verișoara de la orgie. Sfârșit! Își aruncă al nu știu câte-lea chiștoc,privind pierdut și gânditor pe geam.
 
     Nu pot să cred cât de nenorocit e Laur.Nu pot să cred în ce om investisem sentimente și în ce om mă încredeam.
Nu mă uimește atât de mult că e un dealer,cât mă uimește și mă sperie gândul că aș fi fost răpită sau dată de bunăvoie ca pe un obiect fără valoare,unor derbedei fără nici un Dumnezeu. Am trecut ca prin minune prin urechiile acului pe lângă o nenorocire.
   
     -Îmi pare rău Serena!Eu și Mario am fost mereu cu ochii pe tine pentru a evita asta.Dacă nu era Mario,eram eu cel care te urmarea din umbră!
-Știu fiecare mișcare ce o făceai!  Îmi spune și îmi cuprinde fața cu palmele sale.
-Vreau să merg acasă! Îi spun sec și mă trag din prinderea lui,așteptând să pornească motorul mașinii.Se conformează și strânge puternic de volan,pornind mașina cu niște scârțâituri de roți demne de cursele Nascar.
Drumul până acasă îl parcurgem intr-o liniște mormântală. Când și când se aude câte un oftat de-al lui Alex.
Când mașina oprește în dreptul casei îmi dau centura jos și cobor.
-Ne mai vedem!Pa-Pa!Îi spun și alerg către ușa de la intrare,fără a-i mai da răgaz să spună ceva.
   
      Nu am fost în stare nici măcar să-l mai privesc,pentru că mă aflu într-o situație delicată și nu îmi permit să îl fac pe el să riște pentru siguranța mea.Oamenii ăia sunt cât se poate de dubioși și periculoși. Am nevoie să port o conversație cât se poate de serioasă cu văru'meo,căci acum înțeleg sensul bătăii lor și al privirilor sugestive din camera intunecată.