Hoata de inimi- Complet

Prolog

Prolog

Afara era atat de intuneric incat nu puteai strapunge negura oricat ai fi incercat, iar ceata incepea sa se lase incet peste suburbiile orasului adormit. Noaptea senina, dar intunecata iti dadea fiori, mai ales ca aerul plutea periculos de incarcat de fum si sunete de pistol de pretutindeni.

In linistea ocazionala ce domnea in cartierele de obicei galagioase pe timp de zi, doar pasii unei femei se auzeau, acompaniati de respiratia ei intretaiata si de scrancetele cat mai dese si adanci. Era o femeie in devenire, tanara, neavand mai mult de douazeci si cinci de ani, cu parul asemenea spicelor de grau, blond si scurt pana la omoplati , din care, insa, se scurgeau firisoare de sange si transpiratie. Ochii ei verzi si ageri, asemeni unei feline, analizau fiecare coltisor vizibil al tuturor colturilor si stradutelor launtrice, in cautarea unui loc sigur unde sa poate sta cateva minute pentru a-si trage sufletul. A incetinit, ascultand linistea inselatoare, iar urechile ei au distins pasii barbatilor ce o urmareau din centrul orasului. Nu era prea greu de urmarit deoarece sangele pierdut de apropiata nastere a copilului ei o dadea de gol, luandu-i posibilitatea de a se ascunde.

O durere i-a despicat pantecul si pentru a inabusi tipatul ce ameninta sa se faca auzit, si-a muscat buzele, dandu-si sangele si acolo. Nu mai era mut pana cand pruncul ei trebuia sa vina pe lume. Chinurile facerii o apucasera chiar cand facea cunostiinta cu familia ce avea sa-i protejeze copilul de seful sotului ei mort, acum. Lacrimile i-au siroit pe obrajii palizi la amintirea sotului ei impuscat, zacand pe podea, chiar sub ochii ei. A alungat amintirea dureroasa si cu o mana si-a cuprins burta enorma, iar cu cealalta s-a sprijinit de un zid, pasii purtand-o spre cea mai apropiata scara abandonata de bloc.

A tresarit violent cand focuri de arma au inceput sa tipe in noaptea nasterii pruncului ei. Si-a intors privirea spre sursa zgomotelor, dar nu a vazut nimic, iar sunetele au incetat brusc, lasand linistea din bezna sa dainuie . A inghitit in sec si s-a indoit de la mijloc atunci cand o alta contractie si-a facut simtita prezenta. Scrancetele s-au amestecat cu sughiturile iesite din pieptul ei, iar sunetele pasilor ei grabiti rasunau sec pe trotuarul noduros.

A intrat in scara de bloc pe care o ochise si cu greutate s-a asezat pe jos, desfacandu-si picioarele, de parca ar naste acolo, idee ce nu ii suradea. Puterile ei scadeau cu fiecare secunda, secatuind-o si lasand-o prada barbatilor care ii vor omori copilul si pe ea. A inceput sa respire regulat, la intervale usoare de timp, incercand sa diminueze durerea, insa fara rost; aceasta era mai mare cu fiecare secunda.

Privirea i s-a orientat spre intrarea in scara, unde, rezemata de usa, se vedea silueta unui barbat. Acesta s-a indreptat spre ea si a ingenuncheat la picioarele ei, lasandu-se putin in fata, astfel incat ea sa-i poata vedea fata. A respirat usurata; era doar cel ce trebuia sa ii poarte de grija copilului ei cand nu va mai fi nimeni care s-o protejeze.

-Imi pare rau de situatie, murmura el plin de regrete.

Fata a scos un tipat si si-a lasat capul pe spate, sprijinindu-se pe coate, cu mainile pe burta chinuitoare.

-Nu mai e timp, rosti ea. Te rog, ajuta-ma sa nasc, il ruga cu voce calma, dar serioasa si hotarata.

Barbatul a dat din cap si i-a scos pantalonii in timp ce ea se controla. Lacrimile ii inundasera fata, durerile fiind prea mari. Cand a simtit ca niciun obiect vestimentar nu ii mai acopera partea inferioara a corpului, l-a privit pe misteriosul barbat in ochi, apoi, la cererea lui muta a impins, la inceput usor, apoi mai tare, cu toata puterea ei. Durerea era sfasietoare, nemiloasa si fatala, insa merita totul. Sangele ce se scurgea in valuri dintre picioarele ei nu era un semn bun, iar barbatul dandu-si seama, o privii plin de regrete. O asemenea femeie minunata avea sa se piarda printre stelele de pe cer; o proaspata mamica avea sa nu-si priveasca pruncul mai  mult de cateva secunde in ochi.

Ea a scos un tipat nemaiauzit pana atunci de el si insotit de acesta, copilul a iesit din pantecele mamei lui, scuipand si tipand, infruptandu-se din viata.

Terminata, proaspata mamica a ridicat capul spre cel ce i-a stat sub inima noua luni, alimentat de dragostea si grija ei. Barbatul s-a apropiat de pieptul ei cu un ghem agitat in brate.

-E fetita, murmura el asezand mica fiinta la sanul mamei sale.

Pumnii ei mici au lovit obrazul rece al celei ce i-a dat viata, apoi a deschis ochii. Un verde mai aprins decat cel al mamei ei a cuprins pupila micutei nou-nascute. Buzele vinetii erau atat de mici, iar degetele firave au prins marginea bluzei mamei sale. Parea ca o recunoaste. Parea ca o iubeste.

Mamica, toata un zambet stralucitor, a sarutat fruntea micutei din bratele sale, apoi l-a privit pe Iulian, cel ce ii va oferii viata minunata fetitei sale, posibilitate ce, ei ii va fi furata din clipa in clipa de soarta cruda. Lacrimile au napadit-o din nou, privind la minunea pe care o legana la piept. Incet si cu mare grija, i-a dat fetitei sale sa suga de la sanul ei, pentru a i se spala stomacelul si a o ajuta sa devina o invingatoare in lupta cu viata. Inca simtea cum nasterea fetitei o afecta, simtea sangele scurgandui-se pe pulpe, inchegandu-se pe cimentul rece, dar nu-i pasa.

O bluza groasa a acoperit fetita ce sugea cu pofta laptele delicios al mamei sale. Cand aceasta si-a ridicat fata spre posesorul bluzei, a descoperit cu uimire ca era mai aproape decat se asteptase. Nu lasase pe nimeni inafara de sotul ei sa-i fie atat de aproape, sa-i atinga fruntea cu buzele si se simtea ciudat. Durerea din piept a revenit cand si-a adusa minte de anul ce tocmai trecuse. Cand s-au casatorit, ea si sotul ei, cand au conceput fetita minunata de care nu se vor putea bucura pe pamant, cand au aflat de existenta ei in pantecele ocrotitoare ale mamei sale, cand s-au nimerit intamplator in noaptea aceea blestemata si binecuvantata care curmase destine si vieti, prea brusc, totul trecea prin ea cu repeziciune. Suspine se formau in gatul blondei, amenintand sa iasa inafara sub forma urletelor de suferinta si durere sufleteasca.

O noua durere i-a sagetat pantecul, luand-o prin surprindere. Bataile inimii s-au accelerat, iar fetita s-a oprit din supt, incepand sa scranceasca si sa miorlaie ca o pisicuta. Mama ei a privit-o cu dragoste si neputinta, leganand-o incet pentru a o calma. Apoi a privit spre Iulian. Acesta avea ochii la fetita din bratele sale cu tristete.

-Vei avea grija de ea, nu? intreba blondina cu ultime puteri.

Durerea din pantec se marea din ce in ce mai tare, ca si cantitatea de sange pierduta, datorate amandoua nasterii fara asistenta medicala. Nu o invinuia pe micuta ei papusica, ci chiar se bucura ca venise pe lume, ca deschisese ochii pentru a-si intampina mamica nerabdatoare sa o primeasca la pieptul ei calduros, dupa ce noua luni se aflase in mijlocul trupului ei, sub inimioara.

Ii va fi dor de ochisorii ei verzi, de gurita mica si rotunda, de scrancetele usoare, de pumnii ce o cauta… de fetita ei nou-nascuta. Spera doar un singer lucru: ca de unde va fi, o va putea veghea pana ce se vor reintalni.

-Bineinteles! Conteaza pe mine, o asigura el in soapta. Cum o va chema? o intreba pe mamica tulburata.

Insa ea nu l-a mai auzit si nu a mai vazut chipul fetitei ei. A gasit puterea de a rosti un singur cuvant inainte de a se lasa prada de tot, intunericului:

-Nicoleta…!

Apoi lumea soaptelor a ridicat sufletul ei in cer, printre stelele magnifice, acolo unde o va putea privii mereu cu dragoste nemarginita, alaturi de sotul ei minunat.

Acesta este prologul unei alte povesti:D Sper sa va placa si as dori sa stiu daca vreti sa o continui. Va rog, priviti video-ul, este trailerul povestii. Sper sa va placa!