Hoata de inimi- Complet

28. Regasire in trecut!

Pentru a ma revansa, am venit mai repede cu next-ul. Scuzati greselile si spor la citit :* Va pup:*

Stiu ca este, din nou, scurt si imi cer scuze!

28. Regasire in trecut!

-Augustin? intreba roscata in lacrimi, in fata usii apartamentului sau.

Augustin s-a speriat si a tras-o pe sora lui in camera, sprijinind-o cat de repede a putut. A luat-o in camera de zi si a asezat-o pe canapeaua de piele, aducandu-i un pahar de apa rece.

-Nico, esti bine? o intreba ingrijorat, asezandu-se pe masuta din fata canapelei.

Roscata bau repede paharul si s-a lasat pe spate, intinzandu-se pe suprafata neagra.

-Sunt bine, raspunse ragusita.

-Nu prea cred, ii puse mana pe frunte. Nu ai febra, se linisti.

Pieptul Nicoletei se ridica intr-o clipa si respiratia i se oprii. Inchise ochii si incepu sa respire din nou, iar cand i-a deschis, erau plini de lacrimi.

-Nico..., ii ceru Augustin. Te rog, nu mai fi suparata si spune-mi ce ai.

Ochii Nicoletei se fixara pe fratele ei concentrati si Augustin a putut sa vada sclipirea ciudata din ei, semn ca nu era de bine. Roscata se ridica in picioare.

-Nu trebuia sa vin aici, suspina ea. Mai bine plec, ofta si se indrepta spre usa leganat.

-Nicoleta! tipa fratele ei prinzand-o de maini.

Sora lui se intoarse si ii aplica un picior in piept, facandu-l sa se dea in spate.

-Imi pare rau de deranj, spuse ragusit.

Cand Augustin ridica privirea spre sora lui vazu o fata complet schimbata; vulnerabila, cu ochii in lacrimi si plina de singuratate, dar nu avu mult timp sa o priveasca deoarece se intoarse pe calcaie si fugi, la propriu, din casa lui. El ofta si se aseza pe cel mai apropiat scaun, tinandu-se de stomac, locul unde il lovise sora lui.

“-Sunt dezamagita de tine si mi-as dori atat de mult sa nu fii fratele meu...”

„-Nu sunt fratele tau..!”

„-Mi-e scarba de ce ai ajuns din cauza ei, frate. O cunosti de putin timp si iti invinovatesti sora pentru ceva ce nu s-a intamplat;  SORA- puse el accent puternic- cu care ai trait atatia ani. Ai decazut mult in ochii mei si iti jur ca nu o voi mai lasa pe Nicoleta in preajma ta. Nu-mi pasa ca te iubeste, spuse satenul si se intoarse spre Nicoleta.”

Isi puse capul in maini si spatele i se cutremura puternic. Nicoleta il ura si se ura si el pentru ceea ce a putut sa creada despre cea pe care a vazut-o crescand de cand era mica. Daca el nu o cunostea, atunci cine?

A pus mana pe telefon si a format numarul lui Cezar:

-Ce vrei? raspunse cumnatul lui nervos.

-Frate...

-Ce vrei? repeta periculos.

Augustin ofta.

-Stii ceva de Nico? il intreba direct.

-De ce ma intrebi?

-Tocmai a fugit plansa de la mine, ii raspunse.

-Ce i-ai facut? suiera Cezar si se auzi un bubuit.

-Calm, frate. A venit la mine distrusa si a plecat la fel, fara sa-mi zica un cuvant despre ce are, explica.

-Esti sigur? tuna satenul.

-Foarte. Mi-a zis doar ca e bine desi se vedea clar ca nu e. Parea ca ii e foarte rau si cum a plecat de la mine... nu cred ca e in apele ei.

Se auzi motorul unei masini pornind si apoi vocea lui Cezar.