Hoata de inimi- Complet

5. Destinul

5. Destinul

Era noaptea dinaintea zilei in care Nicoleta isi va pierde lucrul cel mai de pret: libertatea.

Nu putea sa doarma, asa ca nici nu incerca.

Statea in mijlocul patului, cu picioarele sub ea, privind in gol. Tinea in mainile tremurande un plic, ingalbenit de vreme, pe care erau scrise urmatoarele: “Pentru draga mea copila!”, dar ii era frica sa-l deschisa. Daria ii adusese plicul, spunandu-i ca e de la mama ei si ca ea a dorit sa citeasca ce contine inainte de a se casatorii, apoi disparu din camera, lasand-o pe roscata intr-o furtuna de sentimente. Incet, a desfacut plicul si a scos o scrisoare botita, ingalbenita si ea, dar patata cu un scris frumos si ordonat. A inghitit in sec inainte de a-si arunca ochii peste foaie. Ii era frica, foarte frica, dar intr-un final, a inceput sa citeasca:

“Draga mea fiica,

Cat de mare te-ai facut! Parca ieri am aflat ca te vom avea si iata-te acum: o femeie pe cale sa renunte la ea insasi, unindu-si destinul cu cel al baiatului ales. Sunt atat de mandra de tine, scumpa mea. Nu-ti pot spune cat de mult imi doresc sa fiu prezenta cu trupul in aceste momente importante pentru tine si ma doare sufletul ca nu te pot incuraja si sprijinii. Te rog sa ma ierti, draga mea!

Stiu ca iti este greu, stiu ca viata nu e corecta si ca nu ne da ceea ce vrem, dar mie mi-a dat. Mi te-a dat pe tine si impreuna cu tatal tau, sunteti cei mai importanti oameni din lumea asta pentru mine. Nu iti imaginezi iubirea pe care ti-o port inca de cand am aflat ca vei venii pe lume, ca te aflii sub inimioara mea, asteptand sa te nasti pentru a te putea tine in brate.

Pentru o femeie, a avea un copil, este cea mai grandiosa minune a vietii, un dar oferit de Dumnezeu, iar tu… tu esti micuta mea fetita, scumpa mea comoara pe care nu o voi putea ocrotii! Mi-e frica! De cei ce iti vor raul, micuto! Exista oameni rai pe lumea asta si de aceea trebuie sa te feresti de ei. Nu-mi voi ierta niciodata greseala de a accepta prietenia oricui. Propriul lui frate, prieten…. Ai grija, sufletul meu! Daca ar fi sa imi dea Dumnezeu zile, m-as asigura ca esti intr-un loc sigur, inconjurata de iubire, asa cum erai cand te aflai in centrul trupului meu si tatal tau te pupa si iti vorbea toata ziua, asteptand cu nerabdare clipa in care ii vei zambi. Poate nu se va intampla, dar am vrea sa putem sa ne vedem minunea crescand, sa fim alaturi de tine mereu, sa te ajutam si sa te iubim asa cum doar un parinte o poate face.

Nu mi-as mai dori nimic altceva de la viata decat sa te stiu cu noi. Dar nu se va intampla. Maine suntem invitati, toti trei, la un bal, iar intr-o saptamana trebuie sa te aduc pe lume. Ce se va intampla, nimeni nu are habar. Stiu doar ca am un presentiment rau si de aceea iti scriu. Am vorbit cu Daria si Iulian- cei ce trebuiau sa-ti fie nasi- sa te primeasca in familia lor daca se va intampla ceva rau cu noi, iar ei ne-au promis ca te vor iubi ca pe propria lor fiica, desi nu era cazul ca ne gandim la lucruri rele. Eu insa, stiu sigur ca maine se va da o pagina in viata mea… poate ultima. De aceea, imi vine sa inebunesc la gandul ca vei creste fara mama ta adevarata, care te iubea mai mult decat propria viata. Daria iti poate oferii totul, dar nu ceea ce ti-as fi dat eu: o alta viziune a realitatii, un loc unde sa te refugiezi si un prieten de nadejde.

Lacrimile mele nu mai contenesc sa se opreasca si in timp ce tatal tau e la munca, eu stau aici, in pat, asezandu-mi palma calda pe burtica proeminenta, acolo unde tu te aflii. Ma doare atat de tare… ca sunt o mama rea. Dar crede-ma ca te iubesc mai mult decat orice pe lume si ca as muta muntii ca sa fiu cu tine mereu. Daca nu se poate altfel, imi regret orice clipa a vietii in care am sperat ca vom trai fericiti pentru ca, fara sa-mi dau seama, ti-am inspirat sentimentele mele.

Micul meu odor… cat de mare ai crescut! Cat vreau sa te vad, sa-ti mangai parul si sa-ti sarut obrajii! Ce chin sa te stiu atat de aproape de sufletul meu si atat de departe de inima mea.