Pas cu pas

23

"... Se pare ca e iar seara. De cate zile sunt aici? De ce e asa frig? De ce nu vine nimeni?" gandeam eu uitandu-ma tot la usa. Afara incepe sa ploua puternic si sa bata vantul ce ajungea la mine facandu-ma sa tremur. "Oare asta e sfarsitul meu?" gandeam eu negativ. Imi simteam ploapele grele. Ajunsesem la extrem, nu mai rezistam. Cu ultima privire spre usa vad o silueta alergand spre mine insa ochii mi se inchid inainte sa imi dau seama cine e.

Locul asta e asa de cald. Ma simt asa bine acum, atat de cald. Oare visez? Incerc sa imi deschis ochii insa lumina din incapere era prea puternica.

- Momo? imi aud eu numele

"J-Hope?" imi zic eu in gand. Incerc sa imi deschid din nou ochii. Lumina era blocata de J-Hope care statea in picioare si se uita la mine cu ochii mari. Puteam citii ingrijorarea din ochii lui ce ma priveau atent. Ma uit in jur, eram cumva la spital? Cum am ajuns aici?

- Momo, esti bine? Ma auzi? Stii cine sunt? intreba el apucandu-ma de mana

Corpul inca ma durea insa era placut sa ii simt caldura mainii. Am incercat sa raspund insa nu aveam puterea necesara.

Doctorul isi face aparitia si incepe sa ma consulte.

- Nu stiu cine te-a batut in halul asta, insa ai fost norocoasa ca tanarul asta te-a gasit astfelt ai fi cedat, zise doctorul. Vei ramane internata in spital pana cand ranile ti se vor vindeca iar conditia fizica o sa-ti revina la normal. Cat despre faptul ca nu poti vorbii are legatura cu conditia fizica. Ai putere in corp decat sa poti privi si sa iti misti usor mainile. Ah, da. Nu ai voie sa te fortezi. Ai inteles!? zise doctorul seros iar eu cobor usor capur afirmand ceea ce a zis

Doctorul pleca iar J-Hope ma apuca din nou de mana incepand sa-mi priveasca mainile vineti si bandajate, fata care pun pariu ca si ea e vanata si bandajata. De ce trebuie sa ma vada asa?

- Cine ti-a facut asta? incerca el sa fie calm

Eu mi-am intors privirea spre fereasta, ignorandu-l. Era deja zi.

- Momo, zi-mi! continua el insa nu il bag in seama. Crezi ca e mai bine sa ascunzi asta? intreba el iar lacrimile imi apar

"Nu ai cum sa stii prin ce am trecut" gandeam eu.

J-Hope imi sterge lacrimile apoi se aseza pe scaun tinandu-ma de mana fara sa mai zica ceva.

Dupa cateva ore de liniste in care am stat cu ochii inchisi desii nu am dormit, usa se aude deschizandu-se.

- Hyung, cum e Momo? intreba... maknaeul?

- Acum e bine, zise J-hope usor

Usa se deschide din nou.

- CEO, ce va aduce aici? intreba J-Hope deodata

"CEO?"

- Cum sa nu vin cand un membru al familiei mele e in spital? zise CEO asezandu-se pe scaun. Doarme?

- Asa cred, zise J-Hope. E obosita fizic, are nevoie maxim de odihna

Usa se deschise iar.

- Am auzit ca Momo e in spital! zise deodata ... Min Ki?

Am inceput sa ma incordez si sa tremur. Ce cauta aici! Pleaca pleaca!

- Iesi de aici! zise J-Hope nervos

- Ce te-a apucat?

Deodata usa se aude deschizandu-se iar eu nu-l mai puteam auzii pe J-Hope.

- Ar trebuii sa o lasam sa se odihneasca, zise Ceo iar apoi toti iesira din camera

Mi-am deschis ochii inlacrimati si am inceput sa ma uit in jur plangand. Imi e frica.

J-Hope intra in camera si venii imediat la mine. Inchid imediat ochii prefacandu-ma ca dorm.

- Siu ca nu dormi, Momo, zise el iar eu imi deschis usor ochii. Chiar o sa taci si nu o sa-mi zici nimic? intreba el insa nu ii raspundeam. Stiu ca Min Ki are legatura cu asta, zise el iar eu maresc ochii uitandu-ma la el. Daca vrei sa te ajut, spune-mi tot.

Eu incep sa tremur si sa ma ingrjorez. Imi inchid ochii si incerc sa adorm.

- Ok, te inteleg. Voi astepta pana cand vei fi pregatita sa-mi spui, zise el apucandu-ma de mana

E asa greu sa zici asa ceva. Daca spun... sigur ei or sa faca din nou ceva...