Pas cu pas

1

- Scuze, scuzati-ma, doar un moment. Imi pare rau~ ziceam eu in timp ce ma strecuram printre multimea din public

Eram la un concurs de dans. Imi plac dansatorii si am auzit ca acest concurs e destul de important pentru ei. Nu prea ma pricep la dans insa imi place sa ma uit. Luminile se sting iar o muzica lenta incepe sa se auda insotita mai apoi de vocea unui baiat.

- I'm your hope, I'm your angel~

Vocea lui parea plina de energie si blandete. Muzica cea lenta se opreste iar o lumina se aprinde deasupra participantului care in cateva secunde incepe sa danseze pe muzica ce tocmai incepuse. Miscarile lui erau chiar interesante si mi-a captat atentia. E singurul dansator care a putut sa ma faca sa nu ma pot uita in alta parte. Pur si simplu simteam sentimentele ce le trasmitea la mine si vedeam efortul si munca din spatele acestor miscari de dans.

Finalul dansului a fost unul wow. Put si simplu s-a oprit si a inceput sa se uita in public respirand greu. Eram in randul 3 si puteam citi cu usurinta ce se aflau in acei ochi. Munca, oboseala, mese pierdute si sentimente, multe sentimente. Pur si simplu acel baiat m-a cucerit cu dansul lui. M-a facut sa fiu si mai atasata de dans.

Dupa acea zi, dupa acel concurs, si mai ales, dupa numarul acelui baiat de dans eu am fost hotarata. Am vrut sa devin si eu dansatoare si sa invat cum sa imi arat sentimentele dansand, la fel ca el.

Timp de 5 ani m-am antrenat ca o nebuna. Nu e usor, nimeni nu invata sa danseze peste noapte. M-am antrenat zi si noapte, in fata oglinzii din camera mea, pe strada in fata ferestrelor de la magazin, oricunde aveam ocazia. Au fost 5 ani grei pentru mine insa doar gandul ca voi devenii stagiara la agentia unde e acel baiat si ca voi avea prieteni cu care sa exersez imi dadea putere sa continui.

In acesti 5 ani acel baiat de la concurs a devenit faimos. E cel mai cunoscut dansator. Dupa ce a castigat acel concurs multe usi au fost deschise pentru el. Numele de scena e J-Hope si are 23 de ani. Oare o sa am si eu norocul pe care il are el? Oare o sa trec?

Astazi e ziua cea mare. Azi e ziua in care o sa merg la auditii. Sper ca totul sa fie bine.

- Poti sa o faci! Trebuie doar sa crezi in tine! Te-ai antrenat 5 ani! 5 ani! Nimeni nu te poate intrece! ziceam eu in fata oglinzii. Pff.. am ajuns sa vorbesc de una singura... imi zici eu apoi ma duc sa mananc ceva repede ca mai apoi sa mai am timp sa exersez pana la ora 3 cand trebuia sa plec

Mai aveam 5 ore. Deja aveam emotii de imi tremura lingura din mana. Dupa ce mi-am terminat de mancat cerealele am spalat vasele, apoi m-am dus la mine in camera pentru a repeta. M-am pus in fata oglinzii ce era cat mine si am inceput sa exersez. Nu puteam sa ma misc cat vroiam fiinca aveam o camera cam mica, insa m-am obisnuit.

Mai era o ora pana cand trebuia sa plec iar eu inca dansam. Fac o intoarcere insa din cauza covorului ma impiedic si cad in genunchi iar mana mi-o loves de masa.

- Aaa...~ zic eu din cauza durerii ce o aveam la mana

Aveam o mica zgarietura insa durea si cred ca mi se v-a vinetii. Sangele nu intarzie sa apara asa ca m-am grabit spre trusa de prim ajutor. Mi-am dezinfectat rana apoi mi-am bandajat strans mana pana la incheetura. Ma uit la ceas, inca 40 minute.

M-am dus si m-am schimbat de bijama. Mi-am luat niste colanti peste care mi-am luat niste pantaloni scurti, un maieu apoi in hanorac. M-am pus in fata oglinzii si am inceput sa ma uit la mine fara expresie.

- Voi reusii? Voi trece de auditii si voi devenii stagiar? ma intrebam eu singura privindu-mi mana ranita

Imi pun mana cealalta peste cea ranita, inchid ochii, trag adanc aer in piept apoi ma privesc cu incredere.