Buticul cu flori

Capitolul 6

Cafeaua își face efectul, pot să văd clar pentru că, ceața oboselii se ridică. Fetele încă dorm, am vrut să mă trezesc mai devreme pentru a-mi regla orele de somn, plus că în fiecare zi ador să simt mirosul cafelei și să o absorb în răcoarea dimineții. Mama mi se alătură și se așează lângă mine.

- Te-ai distrat aseară? spune ea zâmbindu-mi și încercând să-mi facă cu ochiul pentru a fii o mamă "cool".

- Da, a fost superb, spun eu trădând un rânjet. Atunci mama se uită câteva secunde și începe să râdă. De ce râzi? Ce-am zis așa amuzant? Are un râs super colorat și cum a izbucnit ea, am început și eu, deși nu aveam habar de ce.

- Sunt sigură că ai cunoscut un băiat!

- Ce? Ce băiat?

- Jill, te cunosc, tu la petreceri te distrezi mai mereu, dar când întâlnești un băiat ți se luminează fața. Acum, spune-mi. Cum arată? Cum se comportă? Unde v-ați cunoscut?

- Nu e nimic serios, l-am întâlnit din senin și l-am ajutat să ajungă la petrecere, acolo am aflat că avem multe persoane în comun.

- Să înțeleg că e frumos gen Tom Hardy sau frumos gen Robert Pattinson?

- Mai bine! Frumos gen Channing Tatum cu ochii negri. Îți dă o senzație că trebuie neapărat să-l cunoști, e puțin misterios, galant.

- Hmm, sună bine. Ce mai aștepți?

- Nu cred că-i o persoană potrivită în momentul ăsta. În primul rând, pare puțin ciudat. L-am întâlnit în pădure când mă plimbam.

- Ai fost singură în pădure?! Doamne ferește, nu pot avea deloc încredere în tine să nu faci o prostie? Aici sunt animale sălbatice. Nici să nu te mai gândești să mergi data viitoare undeva.

- Dar mamă, nu mai sunt un copil mic, pot să- mi dau seama când e un pericol adevărat sau nu.

- Și dacă băiatul ăsta nu-ți ieșea în cale și venea un psihopat? Atunci nu mai erai un copil mic? Nu există negocieri! spune mama cu adevărat nervoasă. Atunci ies trântind ușa, adică până la urmă aveam optsprezece ani aproape și trebuia să nu încalc legea mamei.

M-am dus în camera mea, fetele luau micul dejun, mie nu-mi era foame, voiam să văd mormântul bunicii. Dacă trăia ea, totul ar fi fost diferit, ea avea încredere în mine și știam că are dreptate mereu, deci o ascultam dacă era cazul. Mama nu e la fel, e foarte impulsivă și exagerează. Le spun în grabă fetelor unde mă duc, ele urmând ca mai târziu să mă ajungă din urmă. Mi-era foarte dor de bunica, ea indiferent de situație știa ce să-mi zică și avea o soluție pentru toate. Acum voi îmbătrâni până voi putea merge la o petrecere cu fetele sau măcar în societate. Aș vrea cumva să fi putut să-i mulțumesc bunicii pentru tot, atunci mi-am adus aminte cât de mult iubea florile. Nu știam foarte bine orașul, dar m-am descurcat să ajung pe o stradă cu câteva florării, însă niciuna nu-mi plăcea sau nu mă încânta cum arătau buchetele lor și aranjamentele. Dar, după câteva minute de căutare văd un mic butic cu o tarabă în fața lui ce-mi ieșea în ochii și simțeam că trebuie să-i iau bunicii de acolo florile.

Avea expuse diferite aranjamente în culori vii, buticul era administrat de o bunicuță ce părea încântată să mă ajute să aleg ce mi-ar trebui. Mă uit, până un buchet frumos de lăcrămioare cu un singur trandafir alb mi se arată. Elegant, delicat și semnificativ. Același simbol îl purtam pe gât. Voiam să pun mâna să-l iau să mă uit la el, când o altă mână se suprapune pe a mea. Era un bărbat tânăr, cu trăsături de înger, blond cu ochii albaștri. Trăsăturile feței erau bine conturate, un chip plăpând ce-ți bucură ochii, zâmbet larg, buze roșiatice, pline, păr des ca un lan de grâu în pragul culegerii grânelor, ochii erau de un albastru clar, curat ca al unui ocean, dacă te uitai atent puteai vedea valurile din ei, tenul părea catifelat, fără imperfecțiune, aș fi vrut să văd dacă am dreptate. Arăta ca un moștenitor de a lui Adonis. Nu realizam că mă holbam la el de ceva timp, dar el îmi zâmbește politicos.