Buticul cu flori

Capitolul 11

Azi este prima dată când străbat un drum lung conducând. Andreea și Maria sunt pe locurile din spate, iar Theodor în locul din dreapta lângă mine pentru a mă sfătui. Ninge abundent, drumul și casele sunt acoperite de o pătură netedă de zăpadă. Peisajul e minunat, sunt entuziasmată că pot să mă bucur de o mini vacanță împreună cu prietenii mei. Laura și Daniel sunt cu vreo patru metri în fața noastră, deoarece Daniel se întâmpla să aibă o cabană în inima munților în orașul pe care îl vizitam. În oglinda retrovizoare îi zâmbesc Andreei, Maria vorbea cu Theodor, iar noi două suntem fericite că Theodor ne-a ghicit melodia preferată și se auzea tare în mașină. Zâmbetul ei a pierit, a închis ochii și se străduia ca restul să nu observe că are o viziune. O întreb prin mișcări are corpului și capului dacă era ceva de bine și dă dezamăgită de două ori din cap, era de rău.

Cabana era construită din lemn masiv, foarte aproape de ea se găsea un pârâiaș de munte, de asemenea, o pădure deasă cu un număr mare de copaci o înconjurau dându-i un farmec aparte. La un kilometru distanță se afla o pârtie mică, privată, pentru noi. Obloane din lemn, de asemenea, erau la ferestre și la ușă. Înainte de a intra în aceasta, trebuia neapărat să savurezi priveliștea de pe mica terasă din fața cabanei, era amenajată cu scaune grele din lemn și o măsuță mică, iar înăuntru unii pereți erau acoperiți cu blănuri și paturi, specific rustice. Ne instalăm în camere la etaj, iar Laura cu Daniel la parter. Andreea luase prima cameră, iar a doua eu, apoi următoarele două Maria și Theodor.

Theodor intră la mine în cameră și încercăm amândoi să traducem majoritatea cărții pentru a o înțelege mult mai bine. Încercă anumite vrăji, cum ar fii să folosesc gheața în loc de foc, să încerc să îmi controlez intensitatea puterii ca să nu o folosesc pe cea neagră.

- Acum e cel mai mare test. Va trebui să facem amândoi o vrajă și o incantație mai puternică, să îți arăți forma binelui din tine, deja pe cea rea deja ai cunoscut-o.

Îmi ia mâinile și le ține strâns, palmele lui erau calde și simțeam fiori când m-a atins. Se apropie de mine, dar nu cred că avea legătură cu vraja. Se uită în ochii mei și vedea dorința reciprocă. Mă sărută delicat, atunci am simțit cum împlinirea sufletească se extinde în tot corpul, bucuria, fericirea, iubirea pură. Se oprește și se uită în ochii mei, îmi zâmbește.

- Asta ești tu, aceasta este adevărata ta formă din strămoși.

Părul meu șaten devenise un blond puternic, auriu, aproape ca al lui. Ochii au prins culoare chihlimbarului, iar pielea devenise cu o nuanță mai măslinie. Fața îmi radia, arătam ca un înger, ca Theodor...

- Tu ești... spun bâlbâind, uimită de ce aflasem.

- Da, Ileana. Eu sunt Făt Frumos, dar mai bine spus Theodor. Am trăit o veșnicie ca să te găsesc, să îmi împlinesc destinul. Lasă-mă să te ajut să îți descoperi cealaltă latură, latura ta pură de care m-am îndrăgostit de când te-am văzut.

Îmi spunea toate aceste cuvinte grațios, în timp ce mă sărută suav pe frunte, pe buze, apoi pe gât, până la semnul din naștere.

- Te-ai născut pentru a ne împlini iubirea.

- Theodor, stai, spun revenindu-mi la normal. Da, mă atașez de tine din ce în ce mai mult. Lasă-mă te rog puțin să mă gândesc, totul e prea mult deodată.

Ies din cameră, îmi iau o pătură și mă duc în pădure cât am putut de departe. Am găsit o buturugă și am început să adun câteva crengi să îmi fac căldură. Focul din mâinile mele aprind crengile și îmi încălzesc buturuga, dar să nu pornească un incendiu. Mă uitam în flăcările ce se înălțau cu putere și dansau. Vedeam în ele imaginea cu mine și Theodor, eram frumoși împreună și arătam așa fericiți, Lilith sigur mințise și nu era de fapt niciun blestem între noi, a spus asta doar pentru a mă apropia de Victor. Victor și cu mine eram în imagine pasionați, eram fericită, dar nu mă simțeam în largul meu, nu mă recunoșteam.