Buticul cu flori

Capitolul 9

Doctorul era în salon cu mama și semnau anumite acte de externare. Se pare că aseară mi se vindecaseră toate rănile și chiar și zgârieturile pe care le aveam, doctorul a rămas șocat, însă n-a mai pus alte întrebări, cred că eu am putut să-l vrăjesc. M-am uitat intens în ochii lui și i-am zis să rămână secretă fișa mea medicală, iar el părea doar spălat pre creier. Mama se bucura că m-am vindecat.

- Vrei să comandăm pizza în seara asta la cină? Mă gândeam să stabilim și detaliile pentru ziua ta.

- Da, desigur. Mama, eu la ce oră m-am născut?

- La doisprezece noaptea draga mea, în seara asta la miezul nopții se împlinesc optsprezece ani de când ai venit pe lume. Când te-am văzut, mi-am dat seama că ești cea mai de preț comoară a mea. În legătură cu ce ai aflat mai devreme, vreau să te rog să rămână între noi, să nu le spui fetelor și nimănui.

- Bine, cu o singură condiție. Când va veni vremea, le vei spune tu tuturor, cel puțin fetelor.

- Sigur. Ce vrei să faci de ziua ta?

- Anul ăsta cred că nu voi face nimic, voi sta acasă.

- Bine, draga mea, cum vrei tu.

Mama s-a ținut de promisiune și a comandat felurile noastre preferate de mâncare. Am povestit, am râs, mi-era dor de o seară între noi, totul părea schimbat de când am aflat acele "complicații". Nu mai aveam timp să stau cu ele la fel de mult, nu mă simțeam confortabil față de ele, știam că le ascund multe și îmi părea rău că trebuia să le mint sau să nu le spun adevărul. Ora doisprezece se apropia destul de repede, Andreea și Maria au pus un film horror, dar mama s-a dus să doarmă, lăsându-ne singure în living.

- Cum să nu petrecem de ziua ta? O dată faci optsprezece ani, e cea mai importantă tranziție din viața ta, spune Maria indignată.

- Are dreptate Maria, spune Andreea. Jill, vrei puțin să mă ajuți să duc cutiile de pizza în bucătărie și să aducem popcornul?

- Sigur.

Aruncăm la gunoi cutiile folosite de pizza și desfacem câteva pungi de popcorn să le punem la cuptorul cu microunde, când Andreea voia să pună punga cu aroma ei favorită îmi atinge involuntar mâna și rămâne blocată, cu privirea fixată, făcându-se mov la față pentru că nu respira. Am tras de ea, am strigat-o, însă zece minute a stat așa. Eram speriată să nu pățească ceva, voiam să o fac să respire și începuse după vreo două minute. Când își revenise s-a întors încet spre mine, cu ochii ieșiți din orbite.

- Jill, nu pleca. Nu te duce în pădure. Acolo va veni răul, cea mai malefică, cea fără de chip. E periculos, te rog.

- Andreea, ce tot spui acolo?

- Am avut o viziune cu tine, în pădure, ai întâlnit diavolul acolo.

- Hei, cred că ești obosită, hai să ne așezăm și să mergem să ne uităm cu Maria la film. Nu mă duc nicăieri și nu se va întâmpla nimic, bine?

- Da, cred că ai dreptate.

Am stat cu ele, Maria se uita captivată la film, în timp ce Andreea a adormit lângă mine. Îmi părea rău că nu-i puteam spune și că se îngrijora așa mult pentru mine. Maria plecase la baie, atunci m-am desprins ușor de Andreea, m-am încălțat și m-am îmbrăcat cu o geacă groasă. Am luat cheile mașinii Andreei, știam să conduc puțin până în pădure, iar permisul îl luasem înainte de atac. Conduc lent pentru a observa repede locul zis de Theodor. Dau într-un sfârșit de o stâncă cu chip, ce era cu trei metri mai înaltă decât mine. Mă uit la cer, în seara asta nu mai erau stele, era doar luna plină singuratică. Mă concentrez și îmi simt adrenalina cum îmi curge iar prin vene și în reflexia apei îmi puteam vedea chipul și ochii albi, fără pic de pată de culoare pe iris. Venele era evidențiate de o un mov aproape de negru și erau mult mai proeminente, arătam ca o hartă, ele îmi conturau pielea pe tot corpul. Stânca în acel moment, începea să tremure ușor. Am început să mă concentrez pe ea pentru a o sparge, însă nimic nu se întâmpla, cred că mi-am pierdut puterile.