Buticul cu flori

Capitolul 8

Era liniște. Mă durea gâtul îngrozitor, iar corpul îmi era amorțit, puteam să îmi mișc doar degetele, gâtul nu mi-l puteam susține. Sunt într-un salon alb, totul era alb, imaculat, curat, de la pereți până la perdea, cearșafuri și podea. Sunt într-un spital, îmi aduceam aminte câte puțin ce se întâmplase de am ajuns aici. Victor. Victor nu era om, nu era nimic uman la el și nici la femeia. Îmi amintesc cu teamă chipul ei, pielea albă ca varul, palidă cu tenul de porțelan, ochii roșii și sticloși, buze vineții pline de sângele meu. Mă uitam pe tavan și imaginile îmi reveneau de parcă mă uitam la un film. Victor. Era la fel, ochii lui erau albi, puri.. Și a distrus-o pe acea femeie, a omorât-o. Băiatul de care m-am îndrăgostit este un monstru. Lucrurile pe care mi le-a spus femeia, nu înțeleg de ce, nu am făcut nimic, nu am greșit cu nimic. De ce eu?

- Te simți bine? Ești bine? Te doare ceva? mă întreabă Victor clar îngrijorat.

- Sunt bine, am încercat sa ma ridic dar nu am putut foarte mult din cauza gatului și dureri crunte de cap. Victor, m-ai salvat, mulțumesc. Dar cine era ea? Te cunoștea? Te cunoaște?

- Nu cred ca de fapt astea sunt întrebările prioritare pe care vrei sa le pui.

- Ce era? Ce ești tu?

- Cred ca știi mai bine, Ileana.

- Deci e adevărat... Ești fiul lui Lilith. Iar eu sunt Ileana, știai asta de la început.

- Da știam, eu sunt regele strigoilor. Semnul din naștere te a dat de gol, iar când te ai născut am avut un vis, te-am visat pe tine. De fiecare aniversare a ta te visam până te-am găsit în Waldorf, te-am văzut și tu de asemenea, la școală. Pe bunica ta am cunoscut-o după ce ai împlinit cinci ani, atunci am văzut și pe ea. Era bucuroasă ca te voi cunoaște într-un final, ești jumătate sânge de strigoi. Copilul lui Cosânzeanu supraviețuise din mâinile mamei. De atunci, a trebuit sa trăiesc o veșnicie până te-aș fi găsit. Sunt nemuritor, dar nu sunt ca femeia care te-a atacat, ea îmi este inferioara mie, la fel ca ceilalți, eu sunt singurul alfa, restul beta, mai pe scurt.

- Dar nu am pe nimeni Cosânzeanu în familie de care să știu, în ciuda semnului. De ce m-a atacat femeia?

- Tu îmi ești sortită mie, ești singura care poate să îmi fie soție. Mama ne-a unit destinele cu mult înainte sa ne naștem noi. Numai tu poți pune capăt monarhiei mele, de asemenea, numai tu îmi poți naște moștenitorul. Ea te atacase din gelozie, din frica de schimbare. Toți supușii mă iubesc, nu ar vrea o regină pe lângă mine. Nu îți face griji, nu o să te mai deranjeze vreodată.

- Ai omorât-o?

- Da. Asta e încălcarea codului nostru când te-a atacat. Nu are voie s-o facă, nici pe tine, nici familia ta. Sunt aici să te protejez Ileana. Fără destinul implicat, chiar m-am îndrăgostit de tine. Tu de asemenea, o știi prea bine, nu poți nega.

Mama și fetele intrase în salon și ne-a întrerupt discuția. Erau speriate și îngrijorate cum am putut păți așa ceva aproape de casă.

- Îmi pare așa de rău, Jill. Ar fi trebuit să merg cu tine, ar fi trebuit să am mai multă grijă, nu înțeleg cum s-a întâmpla asta.

- Mamă, nu mai plânge. Totul va fii bine, nu am nimic, sunt în viață, m-a atacat un lup, atâta tot. Am mers prea departe în pădure, voiam să mă plimb.

- Ar fi trebuit să îl lași pe Theodor să se ducă singur...

- Of, nu e vina nimănui, doar a mea. Doctorul își face apariția și se uita pe niște hârtii, presupun că erau analizele mele.