Buticul cu flori

Capitolul 1

Dau muzica la maxim, încă îi pot auzi. Căștile nu sunt ultimele apărute pe piață, dar ar fi trebuit să își îndeplinească cerința mea în privință protejării liniștii mele. Nu mai vreau să îi aud, m-am plictisit de vechile discuții. Părintii mei se ceartă în bucătărie în timp ce eu sunt în dormitor. Încercând să adorm ascultând versurile unei noi trupe , tot le pot auzi reproșurile ce s-au strâns în decursul a douăzeci de ani. Bineînțeles, și eu am fost un subiect de discuție în convorbirile lor, dar nu e ca și cum m-aș simți vinovată. Căsnicia lor, iubirea s-a dus, au rămas vorbele, câteodată amenințările, câteodată pacea. Nu, ajunge. Ies în spatele casei, îmi aprind o țigară și mă uit la cer. Era atât de liniște afară încât puteam auzi cum sfârâie focul ce ardea tutunul din țigară, îmi place când aud sunetul ăsta, are un efect relaxant asupra mea. Stelele luminau orașul și mă simț mică privindu-le. Erau mai multe decât ar putea număra un om și toate mă făceau să mă simt inferioară, ele sunt acolo într-o lume doar a lor, se nasc, ne privesc de sus, presupun că râd copios atunci când ne urmăresc poveștile. Deși duc o viață obișnuită, uitându-mă la ele simt că viața mi-a pregătit mai mult. Oare câte stele discută povestea mea?

Conform lor, destinul meu este reprezentat de ele. Am fost născuta iarna, la începutul lunii decembrie, spre "bucuria mamei". Zodia care ar trebui să-mi prezică temperamentul, caracterul este săgetătorul. Îmi place ideea de unicitate a combinației dintre cât și om și ar trebui să fiu o persoană sportivă, aventurieră. Sincer, mă împiedic alergând la frigider și fac febră musculară stând în pat învelită în pătura mea preferată roz și uitându-mă la seriale până adorm. În schimb, sunt o persoană cu o minte deschisă, visătoare , încăpățânată și ambițioasă, dacă am motivația potrivită. De asta indiferent de ce zice horoscopul, nimeni nu stă în calea fericirii din relația mea cu o pizza. Ok, mi-e poftă de pizza, nu-i bine. Trecând peste gândul meschin de a a-mi strica silueta, mi-am adus aminte când m-a dus prima dată tatăl meu la nouă pizzerie în aceea vreme. Eram cea mai fericită fetiță. Nu îl vedeam des din cauza jobului, dar se revanșa când putea. Semănăm cu el, ochii verzi închiși conturați de gene dese și negre, ten măsliniu, dar trăsăturile ce defineau feminitatea le-am luat de la mamă. Buze pline, păr des șaten și lung, pomeți proeminenți. Mama mereu mi se părea întruchiparea frumuseții, aș fi vrut să o moștenesc aproape în totalitate pentru că o invidiam pentru ochii albăstrii deschiși precum cerul în plină zi,statura înaltă ce îi dădea eleganță și grația căpătată pe parcursul vieții, dar în schimb mi-am moștenit bunica. Sunt de statură medie, talie de subțire, sâni mărișori ,dar inconfortabili și șolduri late care mă împiedicau să port orice pereche de blugi voiam. Eram mulțumită cu corpul meu deși nu îngroș rândurile fetelor care le idolarizeaza pe Haidi Klum și Miranda Kerr, am învățat să mă simț chiar bine în pielea mea. Sunt o față de șaptesprezece ani aproape, pe care i am petrecut fericită într-un orășel din Maryland, numit Waldorf ce poate face parte din reclamele cu familiile perfecte din suburbii. Nu sunt introvertită, am prieteni, am avut o relație cu un băiat ok dar care nu s-a sfârșit bine, cum de fapt se întâmplă în majoritatea iubirilor adolescenților. Am terminat toate clasele cu note bune, mereu printre primii cinci elevi, am crescut într-o familie unită și fericită. Până acum doi ani, când bunica mea a murit. Era o persoană caldă, mereu vorbea cu mine, mă asculta și mă înțelegea. Avea o tradiție, ca de Crăciun și Paște să ne facă un fel de mâncare specific familiei, era un amestec de carne condimentată, învelită în frunză de viță de vie sau varză și fiert, se numeau sarmale iar mâncate cu smântâna potrivită puteai spune că au fost mâncarea zeilor. Familia mea de pe partea mamei era originară din România ,dacă îmi aduc aminte bine, într-un oraș din regiunea Moldova și acest fel de mâncare era la ordinea zilei.

Mi-am iubit foarte mult bunica, părinții mei au considerat-o unul din stâlpii familiei și atunci totul s-a destrămat câte puțin. În ziua în care a murit, eu am fost ultima persoană care a văzut-o. Eram în față casei ei, stând pe un scaun la măsuță pe mica ei verandă. Mi-a adus un album cu poze mi-a povestit câte puțin prima data despre originile mele și ce însemna să fii român. Răsfoind albumul, am văzut un om înalt brunet, era reprezentarea misteriosului. Când bunica a văzut că m-am oprit la aceea pagină, mi-a smuls albumul. Totul devenea suspicios, dar n-aveam timp să mă gândesc despre asta . Ducând albumul unde îi era locul a leșinat în fața scărilor ce duceau la etaj. M-am speriat foarte tare, dar văzând că încă respiră m-am repezit la telefon și am chemat o ambulanță, atunci bunica s-a uitat la mine preț de câteva clipe și mi-a spus : „Ești cea mai frumoasă fată de pe lume, destinul tău te așteaptă, du-te în România".

Au trecut doi ani de atunci dar nu o să pot uita acele cuvinte și să mă întreb de ce mi-a spus bunica atunci aceea frază? De ce tocmai acum? Ce e atât de important încât să călătoresc jumătate de lume ?De atunci se tot amestecă între ele.

Sunt Jilliana Chasen și știu că viața mea are un destin surprinzător.