Blind Love

Capitolul 4

Am intrat ca o tornada pe usa casei și am ascultat linistea din jurul meu. Afara nu mai era atat de intuneric, deoarece soarele începea sa răsară. Dupa ce am inchis usa m-am dus direct in baia mea si m-am dezbracat de haine. Mi-am facut un dus fierbinte și in scurt timp dupa ce am iesit, mi-am imbracat niste pantaloni de trening scurti de casă si un maieul strâmt gri. Parul l-am lasat sa cada umed pe spatele meu.

—Claire? Ai ajuns? Claire, unde naiba esti? Am auzit usa mai devreme! CLAIRE! Tipa Tamara și cand intra in camera arunc cu cea mai grea si mare perna pe care o am in ea.

—Nu sunt surdă, tip si eu inapoi.

—Unde dracu' ai fost? spune si se aseaza pe patul meu ca o marmotă.

—Nicăieri, spun.

—In fine, o sa raman cu presupunerile mele. Si imbraca-te mai repede, cursurile incep la 9...

—Hah, legat de asta... spun afisand un zambet fals. Cum sa o fac sa sune mai putin nasol? Spun cu voce tare chiar daca era mai mult o întrebare mintala. Case e in oras si vrea ca diseara sa furam un chip de la un tip pe nume Braydon, deci mai pe scurt nu putem sa mergem la scoala pentru ca trebuie sa facem un plan si-

—Poftim?! Eu nu merg nicaieri! spune revoltată și doar incerc să o ignor.

—Mori dacă lipsești o zi?

—Nu putem sa lipsim, fi serioasa!

—Pe mine nu ma deranjează. Și stii de ce? Pentru că nu am de gand să părăsesc distracția din seara asta in schimbul liceului, îi spun nervoasa.

Cu siguranta nu aveam de gand sa îi spun adevarul despre Braydon, sau mai bine zis despre Derek.

La inceput, nu-mi prea placea ideea ca voi rata prima zi de liceu, dar planurile s-au schimbat radical in mintea mea. Mi se pare o situatie excelentă să-l omor pe Derek și sa iau deasemenea și chip-ul ala nenorocit. Plus, cui nu îi place și putina adrenalină?

Tamara isi stramba nasul si ma priveste superior. Cu mine nu merge, Einstein.

—Fie! Atunci lasa-ti prietena sa moara incercand sa fure un chip, spun si astept un raspund afirmativ.

Isi da ochii peste cap si zambesc, stiind ca am castigat. Stiu ca Tamara nu m-ar lasa niciodata singura in astfel de chestii. Nu e că nu m-as descurca singură, dar pur si simplu cateodata ai nevoie de persoane care sa iți apere spatele.

—O să mergem maine, nu o sa pierdem mare lucru, spun și gesticulez habar nu am ce cu mainile mele.

Un ciocănit continuu a inceput sa se auda in ușa de la intrare, făcându-ne pe amandoua să ne uitam una la alta confuze. Cine o fi?

Am coborat scarile in grabă, Tamara fiind chiar in spatele meu la fel de curioasă. Respir adanc inainte să imi inconjor pumnul in jurul clanței de metal. O răsucesc și deschid ușa incet, parca asteptand ca un urs sa fie in spatele ei. Dar nu era. Nu pot sa cred ca este aici. Nu l-am mai vazut de ceva timp si nu-mi vine sa cred ochilor ca acum se afla in fața mea.

—Alejandro, spun șocată și îl analizez din cap până-n picioare.

—Oh, doamne, spune Tamara.

—Domnișoară Kosova, domnișoară Stenley, raspunde el cu un mic zâmbet ascuns in colțul gurii. Aproape că uitasem cum este sa fiu strigată pe numele de familie al mamei mele. Kosova.