Blind Love

Capitolul 10

A doua zi, mintea mea parea ca nu voia să îmi dea pace, aceasta fiind plină de îngrijorări și întrebări fara raspuns. Scena sângeroasă de seara trecută mi-a intors stomacul pe dos, iar cuvantul "mesaj" menționat de femeia moartă nu-și găsea locul în puzzle-ul vieții mele mult prea complicat.

Astăzi trebuia să uit de toate aceste lucruri care s-au întamplat recent. Nu voiam să mă mai îngrijorez, asa ca singurul lucru care mi-a venit in minte au fost drogurile. Ideea mi-a surâs ca de fiecare data, asa ca am dat imediat cateva pastile albe și dezgustătoare pe gât, fara sa îmi pese ce fel de droguri am consumat. Însă chiar si asa, o noua zi de școala nu suna deloc a distractie.

Imediat ce am ajuns la școala, am dat nas în nas cu Channon și Olivia, care au fost extrem de încântate să afle ca toate trei avem ora de psihologie impreuna. Doar eu nu eram așa de vesela precum ele? In special Channon, care a început sa ma enerveze de cateva zile încoace. Este genul de persoana de care vrei să te descotorosești din cauza gurii sparte pe care o are.

Toate am intrat in clasa, observând ca pe aproape toti colegii nostri îi cunoșteam: Nadia, cateva prietene cotoroanțe de-ale ei, și evident, gasca lui Harry, inafara de el. Nu aveai cum să nu îi observi, însă cel pe care il cautam cu privirea era Harry, nu Zayn, Connor sau altcineva. Iar asta mă facea sa ma simt ca o idioată. De ce ma gandesc la el din orice?

M-am asezat in ultima banca de pe mijloc, aflându-ma intre Olivia si Nadia. Omorâți-ma, va rog.

Nadia mă privea insistent, parca aruncând cu lasere X asupra mea in fiecare secunda care trecea, dar nu m-am putut preface ca nu o vad, asa ca vulcanul din mine a erupt cat ai zice peste.

—Scuză-ma, te deranjez? Întreb nervoasă, privind-o sarcastica. Nadia rade ironica și se poziționează in asa fel incat sa fie intoarsa spre mine.

—Daca tot intrebi, ar fi frumos sa te pui in alta parte, scuipa ea cuvintele. As prefera sa mă uit la o insecta decat la tine, spune ea si simt adrenalina din mine cum se năpustește asupra mea ca un tsunami.

—Oh, scuza-ma, Nadia. Oh, da, apropo, spun eu incercand să imi intru in personaj și arat la întâmplare spre una dintre banci, uite acolo un pachet cu "nu ma interesează, găina fara creier". Du-te și servește-te! Aceasta dă sa se ridice și sa isi arate forțele distructive in fata mea, însă usa clasei se deschide si profesoara intra zâmbitoare, amandoua aruncându-ne priviri ucigătoare pana cand aceasta se aseaza la catedra.

—Buna ziua, copii! Aș vrea sa vi-l prezint pe nepotul meu, Nicholas. Are cinci ani și l-am adus aici pentru a vă da un exemplu de poveste pentru urmatorul proiect pe care il veți avea de facut pana saptamana viitoare, spune ea entuziasmata. Toti l-am privit plictisiți pe Nicholas, asteptand ca acesta sa inceapa cu povestea lui.

Baietelul era chiar dragut. Era blond, iar chipul sau era angelic. Arata ca un inger in miniatura, însă acesta mi-a intrerupt holbatul cand i-a soptit ceva la ureche profesoarei.

Am simtit imediat ceva lovindu-ma usor in mijlocul capului si mi-am intors privirea mai mult ca nervoasa pe Nadia, care zâmbea satisfacută ca tocmai m-a lovit cu o hartie mototolita. Eram gata sa îi spun ceva, însă glasul profesoarei m-a intrerupt.

—Totul bine, domnisoara Davis? Intreaba ea si ma prefac calma. Aceasta zambeste forat, privindu-ma in continuare. Daca tot tu si domnisoara Oystia nu sunteti interesate de aceasta ora, atunci cred ca ti-ar face placere să-l conduci pe Nicholas până la baie, spune ea, iar Nicholas ma priveste blând, dându-mi de inteles că nu va mai putea astepta pentru mult timp. Era cam greu să refuzi un așa copil, mai ales că eu am o slăbiciune pentru copii. Dar nimeni nu trebuie sa stie asta.