Am ajuns pe strada casei mele...o straduta mica,intr-un cartier linistit,unde pot spune ca esti rupt de realitate,insa,munca mea la birou completeaza toate aceste lucruri.
Ajung in fata blocului meu,urc usor treptele,cu grija pentru a nu cadea,si deschid usa.Strabat cele 7 etaje,ajungand la mine.Deschid usa,ma schimb,imi fac un ceai de tei,deschid geamul si ma pun in pat pentru a ma odihni.
Inca ma gandeam la acel baiat...Sincer,credeti-ma,m-am simtit prost in preajma lui.Acel caracter de gentleman...Dupa parerea mea a fost de prost gust si jenant.
Nu au trecut nici 10 minute,si ma suna prietenul meu.Am uitat sa precizez ca numele lui e Cezar.
-Alo,da?
-Buna,iubire!Imi cer scuze pentru acel baiat,este un amic de-al meu.
-Inteleg,nu trebuie sa te scuzi pentru el.
-M-am simtit prost ca nu am spus nimic.Tu stii cat de mult te iubesc,dar stii la fel de bine ca imi e jena sa ma bag.
-Stai linistit,nu-ti mai face atatea probleme...E un subiect depasit.Deci,tu ce mai faci?
-Ma gandeam sa te sun...Tu ce faceai?
-Pai ma odihneam,stii ca maine am de dat un interviu important.
-Da,am uitat,imi cer scuze.Sa nu fii emotionata,esti o fata desteapta si cu capul pe umeri,si mai ales,convingatoare.Du-te cu inima deschisa.Te iubesc mult!Pa!
-Pa!Si eu te iubesc!
Dar oare,asa sa fie?
