Dupa vestea buna pe care am primit-o,ne-am dus la matusa mea,acasa.in pacate,un zgomot puternic provocat de un sofer m-a trezit,ca sa nu mai spun ca treceau foarte multe ambulante,desigur,cu sirenele pornite.Stand in pat,ma uit la tavan,gandindu-ma ca imi este foarte lene sa ma ridic...Parca dimineata devine putin enervanta...Totusi,incerc sa ma ridic si ma duc la bucatarie.Nu este nimeni in nicio camera,vad.Stand in mijlocul casei,ridic din umeri si ma duc sa fac niste cafea.Pun apa pentru doua cani.Cand m-am gandit sa fac asta,mi-am adus aminte ca uitasem ceva:uitasem pe Bogdan.M-am dus repede pe terasa.
Era acolo.Am dat usor perdeaua de-o parte si am intrat,insa,el,nimic.Era intors cu spatele la mine,stand pe un scaun,aplecat.Vorbea la telefon.Ma duc mai aproape si ii pun usor mainile pe umeri.Se intoarce la mine,ca si cum este putin nedumerit,iar eu fac o fata gen:"sa nu-mi spui ca nu stii",ridicand spranceana dreapta.El a inceput sa rada,s-a ridicat,m-a luat cu mainile de brate si se uita fix in ochii mei.Suspina..
-Fii atenta,Catalina.Eu trebuie sa plec.Bunicul meu are niste probleme,iar eu trebuie sa ma duc la el,nu stiu daca o sa mai apuc sa-l vad si altadata.El m-a crescut,a fost ca un tata pentru mine,iar bunica este distrusa.Te rog sa ma intelegi.
M-a luat in brate.Eu am inceput sa plang,asa ca m-a strans mai tare.Stiu ca nu am de ce sa plang,o sa se intoarca,dar el o nu o sa fie bine acolo,adica,toata treaba asta o sa-l dea peste cap.
-Catalina,nu ai de ce sa plangi,eu o sa ma intorc.Stii ca nu te iau pentru ca...E destul de dureros si aiurea.Adica,sincer,mediul nu e prea placut.
A inceput sa-si faca bagajele.M-am dus si eu usor,insa,fara sa ma uit in ochii lui.Am terminat.S-a dus la usa,insa eu am ramas in camera.S-a incaltat si si-a luat geaca pe el.
-Catalina!Striga el.
Eu nu vroiam sa vin deoarece,desigur,iar o sa ma apuce plansul.
-Vino aici!m-a rugat el,pe un ton bland.
Intr-un final,ies din camera.Ma duc langa el si ridic privirea.Sunt exact precum un copil care a facut o prostie,iar parintii lui il cheama.Acea privire nevinovata,care mai-mai ca da spre plans.De la spate,scoate un trandafir rosu.Hm,se pare stie ca-mi plac atat de mult.Il miros si iar ma uit la el.Se gandea ca poate sa ma faca mai fericita cu un trandafir?
-Nu am ce sa fac...Imi iau bagajele si plec,imi pare rau,imi spune el,ridican din sprancene.
In mana dreapta isi ia cele 2 genti.Eu ma uitam...oarecum ciudat.Gata sa plec,simt ca ceva ma atinge.Cu mana dreapta ma ridica si se uita spre mimine:
-Nu ma lasa inima sa te las aici.
Desigur,m-am agatat de gatul lui si l-am strans cat de tare am putut.Bine-nteles,de fericire.
Ma bucuram asa de tare ca insemn ceva pentru el,ma bucuram pentru ca pot sa-l ajut,sa fiu alaturi de el.
Ultimele 5 luni au fost ingrozitoare.Nu credeam ca o sa fie asa.Bunicul lui s-a chinuit asa de tare si de mult...Bunica lui era terminata,nu mai auzea nimic,toata ziua statea langa el,insa...A venit momentul in care,chiar daca mai vroia sa stea,nu a mai putut..
Cum e ca,dupa 25 de ani de stat cu cineva,dintr-o data sa te trezesti singur,sa fii a nimanui,fara niciun rost..Din cauza asta,eu si cu el ne-am hotarat sa stam acolo,cu bunica lui...
Primele zile au fost destul de urate...A fost o tacere continua,insa,dupa 1 an,lucrurile au stat mai bine,daca pot spune asa.In fiecare zi,ma duceam in spate,in leaganul de sub cais,un leagan facut dintr-o scandura,insa nu ma deranja,chiar era frumos...El statea pe jos,uitandu-se la mine.Din cand in cand venea pe la spatele meu si ma lua in brate.Uneori,el statea pe o bancuta,iar pe mine ma punea sa ma asez in poala lui,unde ma tinea strans in brate si ma saruta.
Asa as vrea sa fie mereu...Cand nu o sa mai fiu asa de tanara,vreau sa-mi spuna ca sunt frumoasa si ca ma iubeste la fel ca in prima zi,ca nu regreta nimic.
