În timp ce stăteai de vorbă cu o slujnică de la bucătărie, cineva îți puse o tavă în mână și te împinse pe la spate până intri în sala unde se ținea masa. Se pare că era adevărat, un Phantomhive încă mai trăia. Chiar în fața ta stătea unicul Ciel, fără vreo rană înafară de peticul care se afla pe ochiul drept. Ai fi vrut să merg la el, să-l îmbrățișezi, să plângi, dar tot ce ai făcut a fost să stai lângă ușă zgâindu-te la el în timp ce mânca. Majordomul băiatului îți ia tava din mână, în timp ce parcă încerca să te examineze. A trebuit ca stăpânul tău să-ți spună să pleci, așa că ai urmat repede ordinul pentru a nu-l supăra mai tare decât e deja.
*** În acea noapte ai simțit cum cineva te ia din pat și te pune în spate ca un sac de cartofi. Simțurile tale fiind prea extenuate nu ai făcut nimic înafara câtorva mormăituri. Dimineață venise repede, chiar dacă erați în ianuarie, iar tu te-ai trezit într-un cameră necunoscută . Lângă pat era o mică noptieră din lemn de fag. Ți-ai plimbat ochii prin cameră observând un dulap, o singură fereastră care era aproape acoperită de niște draperii bleumarin cu modele aurii. Pe ușă ai văzut niște haine așa că te-ai îmbrăcat și ai pornit fără vreo direcție anume.
După multe cotiri ai reușit să ajungi pe holul principal, unde se afla majordomul băiatului: _ Bună dimineața, domnișoară (n/f), așteptam să vă treziți. Cred că aveți o groază de întrebări, spune acesta parcă citindu-ți gândurile. _ Aici ai dreptate. _ Stăpânul meu avea nevoie de un angajat în plus, iar vechiul tău stăpân a fost mai mult decât bucuros de suma care a primit-o, dar când a vrut să vină după tine, deja adormise-i, așa că am fost nevoit să te iau în spate. Îmi pare rău pentru orice disconfort creat. _ Dar eu ce voi face? _ Tu va trebui să ajuți la bucătărie și să îi duci la ore regulate gustarea de după-amiază a stăpânului în biroul său.
***
Primele zile au fost mai grele până să îi cunoști pe toți ceilalți și să te acomodezi cu noul mediu, dar în final ai reușit. Ciel tot nu-și aducea aminte de tine, sau așa credeai, încercând mereu să te consolezi gândindu-te că avea amnezie din cauza accidentului. Încercai să faci cât mai multă conversație în limita gradelor voastre. Până într-o zi frumoasă de martie când ai simțit cum îți dădeau lacrimile în timp ce îi turnai ceaiul negru în ceașca de porțelan. Cea mai urâtă zi din an, 22 martie. Ziua morții părinților tăi. La vechiul conac obișnuiai să te ascunzi în pădurea de lângă conac, ajungând uneori în mijlocul pădurii unde nici o rază de soare nu reușea să ajungă din cauză coroanelor verzi ale copacilor.
Văzând asta Ciel încercă să-ți spună cuvinte liniștitoare sau să te întrebe ce s-a întâmplat, dar tu continuai să îți verși lacrimile cu sughițuri. Poate și din lipsă de idei sau din exasperare și-a unit buzele cu ale tale într-un sărut simplu. Poate că a durat puțin, dar ai simțit atâția fiori pe șira spinării, iar obrajii amândurora au prins culoarea trandafirilor: _ A-acum te-ai oprit din plâns,nu, întrebă Ciel în timp ce tu ai aprobat din cap. De ce plângeai? Ai început de la început, cum l-ai cunoscut, pierderea părinților, visele, tot. Băiatul doar s-a uitat la tine în timp ce povesteai, iar la final a zis: _ Nu pot să cred, în sfârșit te-am găsit, spuse acesta în timp ce te îmbrățișa simțind lacrimile calde ale băiatului cum îți udă bluza. Aveam o presimțire că ești tu, dar nu puteam fii sigur, așa că te-am adus aici. Promit că nimic, nici măcar moartea nu ne va despărți de acum încolo, spuse acesta în timp ce îți ridică bărbia și își presează ușor buzele de ale tale într-un sărut simplu, dar care transmite multe sentimente. După acea zi Ciel ți-a spus despre contactul său cu Sebastian și v-ați promis unul altuia că niciodată nu veți mai avea secrete și nimic nu vă mai despărți .
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
