Kaname Kuran( Vampire Knight) partea 1

84 8 0
                                    

_(N/î),(n/î)!
Asta a fost tot ce ai putut auzi înainte de a te da jos din copacul în care ai adormit și de a face contact cu pământul. Două lucruri ți-au trecut prin minte în momentul acela:
1. Sigur nu erau fratele tău mai mare sau bunica ta, singurele persoane pe care le-ai cunoscut vreodată.
Și
2. Ce ar căuta o persoană în mijlocul pustietății, și mai ales, cum naiba ți-ar știi numele??
Desigur, că primul tău instinct fusese să te ascunzi după o stâncă, dar ai fost deja reperată, încât cel care te strigase era în fața ta.
Desigur, primul tău instinct fusese acela de a te ascunde, dar ai fost deja reperată, încât străinul ajunse în fața ta. Chiar dacă era mai înalt, părea că nu are mult mai mult decât tine, poate doar câțiva ani. Ochii necunoscutului erau de roșul celor mai scumpe rubine, în timp ce părul avea culoarea scoarței unui arbore și chipul său fiind neasemuit de frumos, ca una dintre cele mai minunate lucrări în porțelan chinezesc.
_ Bună dimineața, domnișoară! Numele meu este Kaname Kuran și o caut pe (N/î)! Știți unde ar putea fi?
_ Păi, eu sunt aceea, ce treabă aveți cu mine?
Când i-ai dat aprobarea, colțurile gurii i s-au ridicat într-un zâmbet discret care îl făcea să pară mai frumos și mai regal decât era.
_ Atunci, mi-ați da permisiunea de a vă însoți până la locuința ta pentru a putea vorbi cu bunica ta și cu tine?
Tu ai dat ușor din cap, iar acesta ți-a luat mâna și a-ți pornit spre casă.

Motivul pentru care locuiai doar cu bunica și fratele tău, fiind singurele persoane pe care le știai departe de ochii lumii era unul simplu pentru tine. Părinții tăi erau niște oameni importanți în Franța. Erau foarte respectați și adorați, dar și multe probleme, astfel când fratele tău de-abia învăța cum să vorbească, el rămăsese acasă doar cu bona, părinții tăi fiind plecați la o adunare importantă. Niște hoți foarte căutați la acea vreme au reușit să intre în casă și să fure toate obiectele de preț din casă, dar cel mai important fiind copilul lor. Când aceștia se pregăteau să plece, părinții tăi au ajuns acasă, speriați că ar putea fi prinși, au lăsat bebelușul în camera sa lângă doica leșinată din cauza fricii. Când au aflat ce s-a întâmplat, cei doi au hotărât să îl trimită să locuiască cu bunica voastră, la fel și pentru tine când ai apărut pe lume.
Cât te-ai gândit la toate astea, deja a-ți ajuns în casă, iar bunica ta vă aștepta.
V-ați așezat la o masă, iar în timp ce ai discutați, Kaname s-a pus în genunchi în fața ta.
_(N/î), cu permisiunea ta și a părinților tăi, te căsătorești cu mine?

Anime Boys x readerWhere stories live. Discover now