Ferid Bathori partea 2 ( Owari no seraph)

253 23 2
                                    

~Time skyp~
Din cauza lui Mika ai început să nu mai ieși aproape deloc din camera ta, doar ca să poți mânca și să îți dezmorțești mușchii și oasele cât să nu se atrofieze. Îi înțelegeai grija, totuși curiozitatea începea să fie din ce în ce mai mare pe zi ce trece. Vroiai să îl întrebi pe Ferid ce fusese cu sărutul ăla, doar că acesta nu mai apăruse în sala de mese, crezând că își lua "hrana" în privat. Într-o seară, în timp ce te uitat pe pereți plictisită ți-a venit minunata idee de a face o mică tură, gândindu-te că îți va face bine .

Zis și făcut, ai mers până când ai dat de un anumit vampir blond cu ochii albaștri ca cerul senin care spiona ceva, sau mai bine zis pe cineva. Te-ai pus în spatele lui, uimit fiind de apariția ta, aproape țipând, dar cum tu ai fost mai precaută i-ai pus mâna la gură. Când ți-ai îndreptat privirea spre locul în care blondul se uită înainte sângele ți-a înghețat în vene fiind martoră la scena din fața ta.
Ferid așezat peste o fată cu formele cât casa ( târfă) care era aproape să o facă acolo. Nu înțelegeai de ce, dar pe fața ta au început să curgă lacrimi, până când vampirul și-a ridicat privirea de la târfa aia și dând de fata inocentă căruia se pare că îi rănise sentimentele și a cărei față era scăldată în lacrimi. Ai fugit de acolo, închizându-se în camera ta, plângând până dimineață, neștiind de cei doi vampiri care stăteau și ascultau la ușă, Mika aproape că îl sugruma pe Ferid.

~Timeskyp~

Trecuseră zile bune de când stăteai în camera aia încercând să uiți tot de văzuși. Când ai ieșit din cameră arătai atât de rău încât te-ai speriat când te-ai văzut în oglindă. Părul îți era răvășit, în timp ce ochii îți erau roșii de la atât plâns , iar sub având cearcăne de 2 degete , pielea-ți fiind foarte albă. Când ai deschis ușa i-ai văzut pe amândoi stând lângă ușă, adormiți. Ai mers să mănânci ceva, iar când te-ai întors, cei doi se aflau încă fața camerei .
Când te-au văzut , Mika a venit și ți-a dat o îmbrățișare pe care ai acceptat-o și când ai văzut că Ferid încerca același lucru sângele a început să îți zvâcnească în vene din cauza furiei i-ai dat un pumn care l-a făcut să se dezechilibreze.
_ De mine nu te mai atingi, și nu mai vorbești, ai înțeles, îi spui tu pe un ton glacial.

Anime Boys x readerWhere stories live. Discover now