"SkyDive"

-Are you that girl?-

Următoarea zi, ora 12:25. Toți erau în fața casei acelei fete. Mishiko încă nu ştia cum o cheamă, şi a întrebat de foarte multe ori. Pur şi simplu nu voiau să ii răspundă.
Mishiko şi Youngjae erau într-o maşină, restul în alta. Au coborât toți începând să repete planul, de data asta cu mai multe explicații. Când toți au înțeles ce aveau de făcut, s-au despărțit.
Mishiko şi Youngjae au mers prin spate sărind zidul, ceilalti intrând prin față, ducându-se după părinții acelei fete.

Ajunşi în spatele casei, Youngjae i-a făcut un semn scurt din cap partenerei lui spre geamul blondei. Perdelele erau trase însă se putea vedea prin ele. Era o cameră spațioasa cu pereți de un alb impecabil, ornați cu ceva fotografii. Patul era așezat în colțul camerei, aranjat cu ceva perne colorate. Avea un dulap aproape cât peretele de mare, plus alte două noptiere mai mici. Era o cameră chiar drăguță, se vedea că ei nu ii lipsea nimic.

ㅡEşti gata? o întreabă Youngjae întorcându-se spre ea.

A afirmat printr-o mișcare scurtă din cap, mai apoi trosnindu-şi mâinile. S-a uitat în jurul ei şi a observat că acoperișul garajului era mai jos, în minte venindu-i un adevărat plan ca în filme.

Cei cinci au intrat pe poarta imensă din lemn, arătând foarte calmi. Erau extrem de sigur că de data asta reușesc să ducă la capăt misiunea. Ciudat, de data aceasca primul care a intrat a fost Jongup, nu Himchan. S-au oprit în fața uşii fiecare fiind pregătiți să pună mâna pe armele lor. Jongup a sunat la sonerie, surprinzător uşa fiind deschisă în puțin timp. Era servitoarea, a cărei expresie facială s-a schimbat în mai putin de cinci secunde. Era normal, nu mereu deschizi uşa şi vezi un grup de oameni îmbrăcați total în negru, cu privirile reci ca o piatră. Zâmbetul ştrengar al lui Jongup a revenit în momentul în care a observat uşa deschizându-se, dând la o parte femeia, făcându-şi loc. Tatăl fetei era pe canapea citind ziarul, lângă el aflându-se soția lui ce vorbea la telefon.

Bărbatul şi-a dat seama imediat cine erau ei, lăsând instant ziarul pe masă. I-a făcut semn soției lui şi menajerei să plece de acolo, însă doar menajera a făcut ce i s-a spus. Se pare că femeia nu vrea să îşi lase soțul pentru nimic, pare interesant. Yongguk a venit în față, privindu-l pe bărbat rece. A dat scurt din cap dându-şi suvitele de păr din ochi, făcând un scurt semn din spranceană.

ㅡIncă nu ți-ai achitat datoria, prietene, îl anunță Yongguk sprijinindu-se de colțul mesei. Văd că ai ceva lucruri frumoase pe aici, privi în jur analizând totul. Par scumpe, huh?

Şi-a întors capul spre acesta rânjind uşor. A văzut cum acela deja începuse să tremure de frică văzând că ceilalți au deja armele în mână. Femeia se ascundea în spatele lui, nici de-a naibi să plece.

Întorcându-ne la cea de-a doua echipă, Mishiko a ajuns cu greu lângă peretele casei. A expirat uşurată în momentul în care s-a prins de o țeavă ce ii oferea măcar puțină stabilitate. Se ducea uşor pe lângă perete, mâinile şi picioarele sale tremurând văzând ce distanță e până jos. Youngjae avea inima între dinți cât o privea pe Mishiko mişcându-se cu atenție şi, în același timp, frică. Într-un simplu moment de neatenție, piciorul ei aproape alunecă,  făcându-l pe Youngjae să tresară, muscandu-şi buza fiindcă nu putea spune nimic pentru a nu se da de gol. Încă o dată, fata a respirat adânc, fiind acum în siguranță la geamul blondei. Aceasta era lipită cu urechea de uşa camerei, auzind ceva sunete ciudate de jos. Îi era prea frică să iasă, de asta a ales să rămână doar la ascultat. În tot acest timp, Mishiko a reușit să intre pe geam, închinzându-l mai apoi. Fata s-a întors spre ea, vrând să țipe speriată, dar nu a avut timp căci Mishiko deja a ajuns la timp pentru a-i acoperi gura.

ㅡNu sunt aici să îți fac rău, calmează-te, şopteşte făcând un semn scurt din cap. Fă-ți bagajele.

I-a luat mâna de la gura, blonda privind-o uşor confuză.

ㅡTu eşti fata care a venit după Daehyun în seara aia.. aşa-i? întreabă surprinsă.

ㅡDa, eu sunt, Mishiko. Dar nu avem timp de prezentări vagi. Ia doar ce e mai important şi haide, spune ducându-se către geam, făcându-i semn lui Youngjae.

_________________

Planul a mers foarte mine. Mult mai bine decât se așteptau. Au ajuns înapoi acasă, arătându-i fetei casa şi mai informând-o câte ceva. În timpul ăsta, Mishiko şi Daehyun erau pe canapea, Daehyun aproape adormind. Mishiko îşi apăsa uşor pe mână, fără să ştie de ce o durea atât de tare. Şi-a dat jacheta jos, gest ce l-a trezit de Daehyun. Pe mână avea o tăietură urâtă ce îi cauza acele dureri. Bărbatul s-a dat imediat mai aproape de ea, luandu-i mâna în a lui.

ㅡCum ai reușit una ca asta, întreabă râzând uşor. Aish.. arată oribil!

ㅡCel mai probabil cât timp mă urcam pe acoperiş. Ştii, nu e uşor să te urci aşa, râde şi ea privindu-l pe Daehyun mergând după bandaje.

Acesta s-a întors şi a ajutat-o să îşi înfăşoare mâna cu atenție, râzând de diferite lucruri. Daehyun aproape că a făcut-o să uite de faptul că avea pe mână o imensă tăietură, făcând-o să râdă. Yongguk dădea să coboare scările când i-a auzit râsul colorat al lui Mishiko fiind urmat de al lui Daehyun. A mai coborât o scară, privindu-i atent. Acum regreta că nu a făcut nimic până acum ca să o poată aduce mai aproape. Regreta amarnic. Ştia că era bine că Daehyun o îndepărtează de el, însă îl durea. Cine ştie cât va mai suporta tipul ăsta de durere?