"SkyDive"

-I'm sorry-

Toți erau complet blocați. Era o situație de criză, iar planurile lui Yongguk parcă au fost şterse cu un burete din mintea lui. Daehyun nu ştia ce să facă. Pe cât o privea pe Mishiko, cu atât mai mult se bloca. In venele lui Jongup fierbea sângele cât timp strângea arma in mână. Zelo se gândea la cum ar putea să ii împuște pe amândoi in acelaşi timp, şi căuta tot felul de variante. Youngjae nu se putea gândea la nimic, era prea şocat. Himchan, pe de altă parte, gândea totul la rece. Lua toate variantele şi posibilitățile la rând şi încerca să vină cu o soluție.

ㅡAcum, dacă vreți ca cele două să mai trăiască, o să vă luați tălpăşița, spune unul din cei ce le țineau pe fete.

Hae-Soo se uita în jurul ei până când a dat de privirea lui Jongup, iar acela a fost momentul în care totul s-a oprit. Pentru prima dată, a văzut pe cineva cu o privire ce indica faptul că lui îi pasă. Nu era sigură dacă îi păsa de ea sau de misiune, însă era o privire sinceră. O privire ce nu se dezlipea de ochii fetei. Câteva suvițe din părul lui albastru cădeau pe ochii lui, însă nu se clintea. Tot ce voia Jongup era să le scoată pe cele două din situația asta, în special pe Hae-Soo. De ce? Pentru că era nouă la capitolul misiuni, pentru că părea mult mai fragilă ca Mishiko, pentru că probabil vedea acel ceva în ea ce nici o fată pe care a întâlnit-o nu avea. Voia să o protejeze, asta il indruma sufletul.

Zelo i-a făcut semn lui Daehyun ce era in fata celor patru, spunându-i din priviri să fie gata să tragă in bărbatul din stânga, ca el să tragă în celălat. Youngjae şi Himchan au observat asta şi erau gata să prindă fetele. Cei doi şi-au fixat țintă iar in momentul în care Zelo a dat semnalul, au tras amândoi in acelaşi timp, reuşind să elibereze fetele. Mobilizându-se, Youngjae şi Himchan le-au prins, ducându-le de lângă cei doi. Văzând ce se întâmplă, Yongguk a sărit imediat şi s-a dus să ia arma de lângă bărbat, iar Jongup observând gestul, a făcut la fel, urmându-şi şeful.

Hae-Soo tremura toată, fiind ținută de Himchan. Acesta încerca să o liniștească însă era aşa din cauza şocului. Era prima dată in viața ei când i se întâmpla aşa ceva iar reacția ei nu a fost una tocmai bună. Mishiko şi-a deschis ochii iar primul său gând a fost să vadă unde e Hae-Soo. A căutat-o cu privirea până când a văzut-o la câțiva paşi de ea. S-a ridicat uşor, corpul ei tremurând, şi s-a dus lângă ea oftând scurt.

ㅡEşti bine? întreabă uşor răgușită, privind-o îngrijorată.

Ea nu a avut nici o reacție, fiind încă în şoc. Jongup a venit lângă ea, punându-i mâna pe braț, strângând uşor. Văzându-l pe Jongup aşa, şi-a dat seama imediat că Hae-Soo o atrăgea într-un fel. A zâmbit în colțul gurii ridicându-se la fel de încet, însă a fost ajutată de cineva. Mai exact, de Bang Yongguk. A ajutat-o să se ridice, ca mai apoi să o întoarcă cu fața spre el pentru a o analiza mai bine.

ㅡEşti în regulă? Eşti rănită? întreabă Yongguk privind-o atent.

Din nou acea privire ce indica mister, indiferență însă în acelaşi timp, privirea lui reflecta un sentiment de interes față de ea. Tipul ăla de privire o infiora pe Mishiko. Nu ştia ce să simtă în legătură cu asta. Îi era frică, însă in acelaşi timp inima îi bătea la fel de rapid ca şi bătăile unui ceas. Într-un fel îl iubea însă, pe cealaltă parte îl ura pentru indiferența pe care o arăta în preajma ei.

____________

Mishiko stătea cu capul rezemat de geamul maşinii, fiind învelită cu jacheta lui Daehyun ce conducea spre casă. Youngjae şi Zelo erau în spate pe jumătate adormiți, fără să realizeze că aproape au ajuns înapoi acasă. Privirea fetei era pierdută printre luminile felinarelor de pe străzi ce aduceau o culoare uşor portocalie pe chipul ei o dată la câteva minute. Daehyun o privea din când în când, oftând lung. Ştia că în capul ei se repetau imagini cu întâmplările din acea seară. Corpul ei încă tremura, însă ştia că de fiecare dată când are un sentiment mai aparte sau mai accentuat, începe să tremure. I-a spus asta de ceva vreme, mai exact când au adormit pe balcon.

Imediat ce a parcat, i-a trezit pe cei doi, ce oricum se chinuiau să îşi țină ochii închisi din cauza lumini felinarelor. Într-un sfârșit s-au dat jos amândoi, Mishiko fiind gata să coboare la rândul ei. S-a oprit imediat ce a simțit mâna lui Daehyun peste a ei.

ㅡMishiko.. stai, murmură Daehyun în cel mai îngrijorat mod.

S-a întors spre el, privindu-l confuză. Credea că a pățit ceva şi a început să îl analizeze din cap până în picioare, însă nu era nimic. S-a întors la ochii lui, intersectandu-şi privirea cu a sa.

ㅡS-a întâmplat ceva, Daehyun? întreabă îngrijorată împerechindu-şi degetele cu ale lui.

ㅡNu.., spune oftând, privind scurt mâinile lor. Doar.., am vrut să mă asigur că eşti bine.

Tânăra zâmbit uşor, inspirând adânc.

ㅡSunt bine acum, ii răspunde zâmbind. Îmi pare rău că nu ați recuperat banii.. nu am dus misiunea la capăt, oftă din nou strangandu-l molesita de mână.

ㅡNu! Lasă banii! sare imediat mărindu-şi ochii. Voi trebuie să fiți bine, atât. Nu vreau să vă văd rănite... in special pe tine, continuă luându-i mâna ducând-o la pieptul lui.

S-a apropiat de el şi l-a tras într-o îmbrățișare caldă, ce i-a calmat pe amândoi. El şi-a pus mâinile pe spatele ei, ea ducandu-şi mâinile după gâtul lui.

ㅡÎmi pare rău că sunt aşa confuză, Daehyun, murmură strangandu-l încet.

ㅡNu-ți fă griji, sunt aici să te aștept. Oricât de mult timp ai nevoie.