Floare De Nu Mă Uita

Azi totul e clar, dar mintea mea nu

   Zi... Noapte... Zi... Noapte... Zi... Noapte... Zi... Noapte... Zi... Noapte...
   Zic sincer, m-am plictisit să se tot repete, de ce nu rămâne numai noapte? Eu sunt liliac, sau bufniță, pot vedea inspirația doar noaptea. Cred că am nevoie de un psiholog. Trecând peste prostia pe care o am în aceast moment, vreau să spun că am mai adăugat versuri, iar melodiile încep să se înmulțească pe zi ce trece, sau mai bine zis, pe noapte ce trece. Nu mă luați în seamă, am o dispoziție extraordinară și trebuie să o împart cu toată lumea, dar nu înainte să vă spun ce am făcut în ultima săptămână. Păi să încep cu începutul, în primul rând, nu am făcut nimic, iar în al doilea rând, copii ăia au heck, m-am convins singură, de ce spun asta? Pentru că au trecut două ședințe, iar ei sunt și mai dornici să cânte, să învețe cât mai multe și să nu mai spun că sunt foarte silitori. Nu credeam că voi spune asta vreodată, dar îmi va fi foarte greu să renunț la ei, sunt așa mândră, acum imaginați-vă că spunând asta îmi curge o lacrimă pe obraz, mulțumesc!
   Cred că au trecut două zile de la ultima mea întâlnire cu copii, deci e joi. Mă trezesc ca în fiecare dimineață, cu un chef extraordinar de dormit. Știu, știu, avem doar o viață și și pe aia o dormim, dar hei, având în vedere că stau până târziu să mâzgălesc cuvinte și inimioare in loc de punctulețul de la i. Noaptea e un moment important din viața mea, spre exemplu, eu m-am născut când era noapte afară, parcă și acum îmi aduc aminte, glumesc, glumesc, nici nu știu dacă am fost acolo când m-am născut, dar mă simt bine și așa. Alt exemplu, primul meu sărut a fost noaptea, am fugit de acasă noaptea, dar cel mai important, Gabe și-a primit o lopată în cap noaptea. Deci ce spuneam, noaptea e un moment important din viața mea.
   - Bella, mai dormi mult?
   - Nu, nu, sunt trează, doar mă uitam pe pereți, sunt tare frumoși.
   - Ai fumat ceva? Mă întreabă mătușa Eveline din pragul ușii.
   - A nu, am o dispoziție bună, dar mai vreau să dorm.
   - Nu poți, trebuie să mă ajuți.
   - De asta sunt aici, mă ridic în picioare și ridic o mână sus. SuperWoman la dispoziție, e aici pentru a vă face viața mai bună prin muzică.
   - Eu îmi susțin ipoteza, ce ai fumat, dragă?
   - Cuvinte și inimioare, spun făcând o piruetă.
   - Aoleu, te-a lovit Cupidon?
   - A făcut-o de mult, dar nu știu ce s-a întâmplat cu mine azi. Mai trebuie să vă ajut, sau ce?
   - Da, schimbă-te repede și vino la bucătărie să îți spun ce ai de făcut.
   - Da, să trăiți, îmi ridic mâna la frunte ca și la armată.
   Mă întreb ce vrea de la mine. Păi cred că voi vedea. Îmi iau un tricou verde și pantaloni scrți albastru deschis, merg să mă spăl pe față, după care să-mi prind părul. Ceva obișnuit până acum.
   - Sunt aici, spun eu sărind de pe un picior pe altul.
   - Bun, acum stai jos și ascultă-mă, mă pun pe scaun și măresc ochii. Deci, Ziggy își aduce aici tot balamucu' de la serviciu, mă refer la toți prietenii lui, așa că vreau să le faci aici atmosferă. Ai înțeles?
   - Adică să cânt?
   - De ce? Nu vrei?
   - Ba da, e perfect. Când vine balamucu' ăsta de care zici?
   - Într-o oră, parcă așa a zis Ziggy.
   - Vă ajut la bucătărie?
   - Nu, du-te și pregătește-te.
   - Cum să mă pregătesc? Arăt perfect.
   - Sigur că da, mă mângâie pe obraz după care îmi trage o palmă, ușoară care nici nu am simțit-o.
   În următoarea jumătate de oră am tot țopăit prin bucătărie, trăncanind într-una despre tot felul de chestii. Sincer, nici eu nu știu care e sursa acestei fericiri, dar mă simt bine și asta îmi e suficient. În cealaltă jumătate de oră, am stat în fața oglinzii de pe hol și am cântat la umbrelă până când a sunat soneria.
   - Bella, deschide tu!
   - Sigur, deschid ușa. Bună, eu sunt Bella!
   - Știu Bella, intrați băieți.
   - Ziggy, dragule, nu mă prezentam pentru tine, mă prezentam pentru ei, îl bat ușor pe umăr.
   - Bine atunci.
   - Ei, hai, de ce ești așa bosunfalt? Hai răzi, râzi, îl împung cu degetul în burtă.
   - Ziggy, frate, cred că ar trebui să ne spui cine e tipa, spune unul din prietenii lui Ziggy.
   - Ea e Bella, chiriașa noastră. De fapt a mamei.
   - Ar fi cazul să ne prezentăm. Eu sunt Scott, îmi pare bine.
   - Iar eu sunt Teddy.
   - Eu George.
   - Bună, Teddy. Bună, George.
   - Eu sunt Ryan, îmi ies ochii din orbite când aud numele ăsta.
   - Bella, termină, îmi spune eu în șoaptă ca pentru mine. Bună, Ryan.
   - Eu sunt Ziggy, îmi pare bine.
   - Bună, Ziggy. Să îți prezint casa? E nevoie?
   - Categoric.
   - Pe aici vă rog, puteți observa pe aici tablouri cu dragul nostru Ziggy de când era bebeluș. Să o întrebăm pe mătușa Eveline dacă nu are și poze nude cu el?
   - Îmi place fata asta.
   - Bună, băieți, apare dna Eveline cu un platou plin cu aperitive.
   - Bună, Eveline.
   - O, dar luați loc. V-am pregătit o surpriză, spune femeia făcându-mi semn din cap că să plec.
   - Surpriză? Ce surpriză.
   Am început să cânt la pianul din cameră lui Ziggy, care era dotat cu de toate, adică avea și microfon.
   - Am decis, ca pentru prima noastră întâlnire să vă cânt o compoziție proprie. Sper să vă placă.
   Am început să deschid gura, corzile vocale, au extras fiecare picătură de talent pe care o aveam și le-a transformat în viață, în viața fără care nimeni nu poate trăi. Să atingi clapele pianului și să formezi muzică, apoi să mai adaugi și calități vocale impecabile, este mai mult decât viață. Dacă stau să le pun bine pe cântar, tot ce cânt mă reprezintă și e făcut în întregime de mine. De fiecare dată când cânt, e momentul meu de glorie, mă simt în sfârșit bună la ceva, ocolind cuvintele rele la adresa mea, și continuând să fac ce mă face fericită, spunând: "Azi nu e despre voi, e despre mine.", inima mea poate bate de emoție și la sfârșitul melodiei, chiar dacă emoțiile sunt constructive, iar locul unde se întâmplă asta, e scena sau un loc oarecare care până la sfârșit stă și nu se clântește până nu o faci să vibreze, până nu îți duci la bun sfârșit ce ai început. Iar atunci când partitura este gata, continuă, crează, fă ceea ce îți place, încârcă să faci mai mult decât să simți muzica, să știi că ăsta e motivul pentru care trăiești cu adevărat.
   La finalul melodiei o să vezi cât de mult le-a plăcut, o să te aplaude și o să-ți zâmbească, o să te simți mai bine decât ai crezut. Am ajuns la sfârșit, după ce voi ieși de după ușă se vor împărți părerile, momentul decisiv, totul între viață și viața pe care o formează muzica, nu există moarte, există doar muzică și viață. Dacă stai bine să te gândești când te naști emani muzică, iar fiecare scâncet îți va arăta că ești un împătimit al muzicii, chiar dacă nu o cânți, o asculți, te miști pe ea, dansezi, te consolezi, când suferi e singurul tău prieten, inima se reface treptat. MUZICĂ... MUZICĂ e tot ce îți trebuie.
   Ies de după ușă și mă afișez în fața tipilor, cu pumnii strânși și cu emoțile dând pe afară, ăsta e momentul.
   - Uău, ce a fost asta? Spune Ziggy încă în stare de șoc.
   - Muzică, răspund eu ridicând din umeri.
   - O nu, asta a fost mai mult decât muzică, spune Teddy.
   - Da, asta ziceam și eu, completează mătușa Eveline.
   - Iar versurile? Versurile cine le-a scris? Dar melodia? Se fâțâie Scott în fotoliu.
   - Eu le-am creat, nu vă plac?
   - Fantastic, încep toți să aplaude făcând ca tot sângele să-mi ajungă în obraji, până acum ceva vreme albi ca varul. Ai mai multe melodii?
   - 15, mai exact.
   - Ești robot? De unde atâta inspirație?
   - Noaptea... oamenii care mă înconjoară... absolut tot.
   - Băieți, vă gândiți la ce mă gândesc și eu? Se ridică Ryan în picioare și calcă apăsat până când ajunge în fața mea.
   - Se poate?
   - Bella, vrei să faci un album? Își pune mâinile pe umerii mei.
   - Mă mir că mă mai întrebați asta. Normal.
   - E perfect, numai ce am terminat albumul lui Shawn, putem să ne apucăm de al tău.
   - Când începem? Întreb eu.
   - Băieți?
   - Ce spui de luni?
   - Perfect, dar, există un dar, eu marți și vineri dau lecții de chitară unor copii, deci atunci câteva ore nu voi putea.
   - Nicio problemă, în timpul ăla putem lucra la negative.
   - Am pregătit o masă festivă pentru momentul ăsta, spune mătușa Eveline îmcărcând masa de bunătăți.
   - Hai să înfulecăm! Strig în gura mare.
   - Așa deci, Bella, de unde spuneai că vii? Întreabă Scott îndesându-și niște friptură în gură.
    - Canada, dintr-un sat de lângă Toronto.
   - Atunci înseamnă că îl știi pe prietenul nostru Shawn Mendes.
   - Am auzit de el, dar nu îl cunosc, în schimb m-am întâlnit cu Drake, e un tip de treabă, de fapt a filmat unul din videoclipuri la liceul nostru.
   - Serios?
   - Aha, am avut o scurtă discuție, dar nu mai știu despre ce am vorbit. Mătușă Eveline, măncarea asta e colosală. Ești cea mai tare.
   - Ai auzit Ziggy? Măcar ea mă apreciază.
   - Hai mama, nu și acum. Și eu te apreciez.
   - Când ai chef, spune mătușa Eveline dându-și ochii peste cap.
   - Mama..., se ridică de pe scaun și își îmbrățișează mama.
   - Ce drăguț, spun eu luând o felie de tort.
   - Putem să-ți vedem toate creațiile? Întreabă Teddy.
   - Da, sigur, dau fuga în cameră și îmi aduc caietul. Astea sunt, îl pun pe masă ca să-l ia cine vrea.
   - Interesant, deci de unde ziceai că ai atâta inspirație?
   - Greu de spus, inspirația vine de unde te aștepți mai puțin, cel puțin la mine așa se întâmplă. Eu, personal, pot spune că noapte și cu darurile ei mă inspiră, liniștea din zgomot și viața din moarte. E complicat, probabil că un artist înțelege, și nu numai, trebuie să iubești muzica ca să înțelegi.
   - Câți ani ai, 40?
   - De fapt am 17, știu par mai matură de atât.
   - Ziggy, noi trebuie să plecăm. Trebuie să pregătim sculele la studio.
   - Dar aveți timp, mai e până luni.
   - Mâine vrem să ne relaxăm.
   - Bine, atunci. Ne vedem luni, băieți.
   E timpul să schimb aerul, trebuie să ies pe afară. Cel mai indicat ar fi să îl sun pe Jack ca să mergem la plimbare.
  
   Convorbire telefonică: