Floare De Nu Mă Uita

În care nu am găsit un nume potrivit

   - Îmi pare rău că trebuie să pleci așa, spun eu uitându-mă în pământ.
   - Hei, e decizia ta, o respect, își pune degetul sub bărbia mea și îmi ridică privirea astfel încât să facem contact vizual.
   - E adevărat, decizia mea, supin.
   - Promit că voi mai veni aici, o să ne mai vedem, nu mai fi tristă.
   - Nu sunt, vreau doar să fii în siguranță.
   - Siguranță?
   - Uite, trebuie să pleci, promite-mi că nu te întorci dacă nu mă anunți. Promite-mi!
   - Promit.
   - Dar pe asta nu o vei încălca, ai înțeles? Aprobă din cap. Acum, pleacă!
   Deschide portiera mașinii, dar înainte să intre, mă ia în brațe și mă umple de căldură. Nu aș fi vrut să mă despart așa de el, dar e pentru siguranța lui. Inima mea e mai frăntă decât a lui.
   - Pe curând! Spun eu, iar lacrimile mi se preling pe obraz.
   - Pe curând! Îmi șterge lacrimile cu degetul. Zâmbește!
   A plecat, și nu numai el, ci și inima mea. Mai bine rămâne la el decât să o rănesc cu toate tâmpeniile. Mi-e imposibil să nu plâng, mi-e imposibil să nu mi se înroșească ochii de plâns. Cu toate astea, nu sunt foarte singură de alegerea pe care am făcut-o, dar cred că voi afla. E cel mai bine pentru el să stea departe de mine, oricât de mult m-ar durea dacă ar cunoaște pe altcineva, nu o să-l învinuiesc, la urma urmei eu l-am alungat, cu toate că el a vrut să rămână. Gata acum, merg să... merg să. Casc ochii văzându-l pe fiul lui Gabe, venea spre mine. Mă cuprinde o panică, deși încerc să par cât de poate de serioasă simt că tot ce aveam înăuntru a luat-o la fugă.
   - Ce vrei? Spun eu ștergând orice urmă de suferiță de pe față.
   - Ți-a fost frică, râzjește malefic.
   - Mie? Nu sunt așa fricoasă pe cum crezi.
   - Nu din pricina ta, din a lui. Ai fi distrusă dacă i s-ar întâmpla ceva.
   - Asta înseamnă să ți-i cu adevărat la o persoană, să o iubești, dar tu nu ai idee cum, ne aruncăm priviri înflăcărate, nici măcar albăstreala din ochii mei nu puteau să le stingă.
   - Ești tu așa sigură? Tu crezi că eu nu iubesc?
   - Ba da iubești, femeia altui bărbat. Frumos.
   - Blondo nu mă mai provoca, nu ai idee de ce sunt în stare.
   - Ba da am idee, nu ești mai bun ca tatăl tău, ești în stare să mă omori și în văzul lumii, dar totuși să nu recunoști că ai făcut-o.
   - Nu vreau să te omor, vreau să suferi murind, vreau să mă implori să nu o fac. Ai așa multe puncte slabe că nici nu știu de unde să încep.
   - Normal, pentru că eu am inimă, față de tine, care nu dai semne să porți așa ceva în corp.
   - Nu am fost dintotdeauna așa, am fost și eu om cândva.
   - Cândva, atunci când tatăl tău era lângă tine.
   - Până când mama a murit, spre deosebire de tine, eu am pierdut doi părinți, iar unul din cauza ta.
   - Știi ce? Poți să-ți ei tatăl înapoi, mama a divorțat de el, dar o să îți pară rău că l-ai vrut.
   - Acum nu-l mai vreau, vreau doar să mă răzbun pe toți cei care m-au făcut să sufăr, iar acum, tu ești una din acele persoane.
   - Nu știu de ce a murit mama ta, aș putea spune că nici nu-mi pasă, dar știu ce suferință lasă pierderea unui părinte. Poți să-mi povestești, e trist să te distrugi așa.
   - A murit de cancer, din momentul în care am aflat că suferă de acea boală, tot cerul s-a prăbușit peste mine și peste fratele meu, am rămas doar cu tatăl vitreg, era un tată bun, dar oricât de mult ar fi muncit, nu ne-a putut ține la școală pe amândoi. Eu am renunțat, iar Jack a rămas să-și termine liceul. Mai vrei să știi altceva?
    - Spre deosebire de tine, eu nu am avut un tată, am avut un monstru, chiar dacă îți era tată vitreg, te-a iubit, și pe tine și pe Jack, chiar dacă nu știu cine e acea persoană, sunt convinsă că îți e foarte recunoscătoare.
   - O, dar îl cunoști pe Jack, e primul tău prieten din New York. Ce farieră ești. Ai dreptate, îmi e recunoscător, dar mă urăște.
   - Sunteți frați, nu ar trebui să vă iubiți?
   - Tu nu știi multe, blondo. O să le afli pe toate, o să te distrugi încercând să afli adevărul care te cuprinde și pe tine, iar eu voi fi acolo să îți fac munca și mai grea, se întoarce cu spatele la mine și se îndepărtează încet.
    - Nu o să rămână așa, o să vezi! Strig eu în urma lui.
    Jack... fratele acelui monstru... fratele fiului lui Gabe, eu nu mai înțeleg absolut nimic, totul e în ceață. Despre ce adevăr vorbește? Mai există și alte lucruri de care nu știu? Care e adevărul până la urmă? Cum de am ajuns în situația asta? Universul m-a renegat. Ce mai urmează să aflu? E cea mai cruntă pedeapsă posibilă, să nu știi de fapt ce ești, de unde vii, nu mai știu dacă să cred că mă cheamă Bella Paulsen, poate ăsta e numele de cod ca nimeni să nu știe cine sunt. Asta e viața mea de fapt? De ce sunt așa multe întrebări? De ce nu au răspuns? De ce? De ce? De ce? Mai trebuie să aflu că mama nu e mama și că eu nu sunt eu, iar Alexia și John au fost doar angajați ca să mă rănească. De ce sunt atât de multe? E nevoie de toate astea? Viața mea e un semn de întrebare, s-a băgat în ceață și nu mai vrea să iasă, o să cedez psihic. Poate ăsta îi e și scopul, să înnebunesc, dar eu sunt Bella, fiica lui Ian Paulsen, chiar dacă nu l-am cunoscut știu că am latura lui puternică, iar tata trăiește prin mine, o să mă ajute să trec și peste asta. Știu că nu e momentul să mă întorc, sunt pe cale să încep ceva aici, voi suferi, dar va merita.