Floare De Nu Mă Uita

RIP viață

   Trec secundele, trec minutele, trec zilele, trec lunile, sau mai exact a trecut o lună și jumătate de când am început cu băieții să lucrăm la album. A trecut atât de repede, cu o săptămână în urmă am mers să ne relaxăm la mare, de fapt să muncim la mare. Totul a mers perfect până acum, mai avem doar o melodie și terminăm, terminăm albumul, îmi îndeplinesc visul. Poate nu ar trebui să mă bucur așa tare, adică nu știu dacă va avea succes, sau va fi pur și simplu un album pe care îl asculți doar când te plictisești. Indiferent de ce se va întâmpla, o să văd toate lucrurile pozitive, poate nu voi fi apreciată momentan, dar cu timpul o să le arăt cât de tânără și neliniștită sunt.
   Bun, trecem peste partea cu băieții și partea de la studio și trecem la lucrurile mai puțin bune care mi s-au întâmplat, în legătură cu fiul lui Gabe. În primul rând am aflat că îl cheamă Pete Johnson, nimic ciudat până acum, e un nume normal pentru o persoană nebună. Dacă vă întrebați dacă am mai aflat lucruri noi, nu, nu am mai aflat, tipul mi-a aranjat tot felul de indicii, care bineînțeles sperând că mă face și mai curioasă, dar preocuparea mea la acest moment este doar albumul și muzica. În urmă cu trei săptămâni am fost la un concert și am avut locuri direct lângă scenă, ia ghiciți ce, era să îmi pice un difuzor în cap, după care, chiar Pete mi-a mărturisit că voia să mă rănească, noroc că au fost băieții acolo, altfel probabil eram ori înger, ori omul din gips. Dar cu toate astea am reușit să culeg câteva informații de la Jack, cum a devenit fratele lui așa crud, dar el s-a cam panicat și nu știu dacă mi-a spus lucruri adevărate. Poate nu ar trebui să spun ce am aflat, având în vedere că probabil m-a mințit. Nici nu mă gândesc la asta.
   - Bella, am terminat de înregistrat. O să o termin până mâine, se ridică de pe scaun și dă noroc cu mine. Mi-a făcut plăcere să lucrez cu așa talent.
   - Să lucrăm, îl corectează Jiggy.
   - Mă țineți la curent, trebuie să fug în parc.
   - Te duc cu mașina? Întreabă Scott.
   - Nu, deja știu ce metrouri trebuie să iau. Mulțumesc, vă iubesc băieți!
   Iată-mă în metrou îndreprtându-mă spre parc. E sfârșitul lui iulie, e așa cald afară, soarele îți arde pielea cu o singură rază, două raze te pot carboniza direct. În metrou temperatura e constantă, deși eu îmi fac vânt cu mâna. De ce am presimțirea proastă că mă voi întâlni cu Pete? Cred că am început să delirez de la soare, probabil am insolație.
   - Blondo, un singur cuvânt și am încremenit.
   - Pete, spun eu ținându-mă de o bara ca să nu pic.
   - Pentru prima dată după trei săptămâni, ai reușit să trăiești atât?
   - Ce e cu întrebarea asta? Trebuia să mor?
   - Știi deja prea bine. Eu tot nu înțeleg cum ai reușit...
   - Să reușesc ce?
   - Să nu te omaore curiozitatea, ești într-adevăr puternică, dar nu destul.
   - Pleacă de aici, mârâi le el.
   - De ce aș face-o? Am venit să te mai distrug puțin.
   - Nu mai ai cum, cred că am aflat tot ce se poate.
   - Nu și ultimele amănunte, tata e aici.
   - P-Poftim? Cum adică? Ce caută aici?
   - Eu l-am chemat, credeam că o să te bucuri. I-am spus că ne-am întâlnit, iar el a spus că ar fi trebuit să te omor.
   - Nu ai decât, nu mi-e frică de moarte.
   - Ba da îți e, pentru că îl vei face pe iubițelul tău să sufere.
   - Sper că nu te-ai atins de el, că altfel...
   - Să zicem că a fost puțin accidentat, nimic grav, puțin la cap.
   - Poftim? Cum ai îndrăznit? Mă arunc la gâtul lui. Te omor acum, am uitat să precizez că suntem pe peron?
   - Stai așa fetițo, cred că nu știi că eu sunt bărbat și te pot elimina într-o secundă.
   - Cum ai putut? Încep să îl lovesc cu pumnii și cu picioarele.
   - Au...
   - Ești bărbat? Ia și asta, îi dau una în locul sensibil, apoi continui să îl lovesc cu pumnii.
   - Ajutor, poliția!
   Fix asta îmi mai trebuia să ajung la secție pentru vătămare corporală. Mă aflu în sediul poliției în New York, așteptând să primesc dreptul de a suna pe cineva. E mai frig aici ca afară. Doar asta îmi mai trebuia, să ajung la închisoare. Un ofițer de poliție se îndreaptă spre celula mea, iar eu mă ridic.
   - Domnule! Vreau să vorbesc cu cineva la telefon. Se poate?
   - E dreptul tău, un singur telefon.
   - Sigur. Mulțumesc, îmi iau telefonul din mâna acestuia și intru în agenda telefonică.