Floare De Nu Mă Uita

Răsturnare de situații

- Bunico, plec la școală. Va veni și mătușa Kate în scurt timp.
- Bella, vino puțin.
- S-a întâmplat ceva?
- Nu, apleacă-te, mă aplec. La mulți ani, scumpete! Te iubește bunica!
- Mulțumesc! Și eu te iubesc pe tine.
- Cea mai frumoasă zi din lume. Fugi acum! Să ai succes la școală.
- Mulțumesc! Ai grijă!
Ies grăbită din casă, dl Mark mă aștepta. Urc în autobuz și mă așez la locul meu. Îl văd pe dl Mark cum se ridică de pe scaunul șoferului și vine spre mine. Îmi întinde o cutie de cadou, frumos împachetată.
- La mulți ani! Poftim, e pentru tine.
- Pentru mine? Mulțumesc. O voi deschide acasă.
- Cum dorești. Te consider ca pe o fiică, știi asta prea bine. Aș zice să-l deschizi acum, e ceva ce te va ajuta.
- Mulțumesc.
Dezleg panglica și rup ambalajul cu unghiile. Văd acolo o cutie cât o cărămidă, întorc cutia pe cealaltă parte. Cutia era a unui... telefon.
- Un telefon?
- Deschide-l. Sper că-ți place.
Deschid cutia, într-adevăr era un telefon, IPhone, roz.
- Dle Mark, nu pot să-l accept, a costat o mulțime de bani.
- Pentru tine e și așa prea puțin.
- Mulțumesc! Ești cel mai bun.
Mă întorc la noul meu telefon, studiindul, mă uit pe cutie și văd că e destul de bun, adică IPhone 6, cred că e bun. Îl deschid și văd un apel nepreluat. Deja? Apelez înapoi.

Convorbire telefonică:

- La mulți ani, fetița mea scumpă! Te iubesc mult!
- Mama, mulțumesc! Cum ești?
- Obosită. Azi voi veni pe la tine. Am o surpriză.
- Sper că vor fi actele de divorț.
- Bella!
- Bine, hai să nu-mi distrug singură ziua de naștere. Te aștept acasă. Te iubesc. Bip
Convorbire încheiată

- Am ajuns. Aniversare fericită!
- Mulțumesc! Pe mai târziu.
Nu am apucat să cobor bine, că Albert, Alexia și Alissia se îngrămădesc să-mi dea cadourile. Îi iubesc mult pe oamenii ăștia.
- La mulți ani, strigă toți în cor.
- Mulțumesc! Pe rând vă rog, pe rând.
- Eu prima, se împinge Alexia în părinții ei. Poftim.
- Îl desfac mai târziu.
- Nu. Acum, vreau să văd cum reacționezi.
Înșfac ambalajul și cât ai clipi, locul unde stăteam s-a umplut de puf.
- Ce naiba? Mulțumesc de puf.
- Mai ai acolo o cutie.
- Bine, i-a să vedem, deschid încet cutia ca să o enervez pe Alexia.
- Mai repede.
- Uau, un... un microfon? Mulțumesc!
- Ai acolo o scrisoare, citește-o mai târziu.
- Fetele primele, eu urmez, spune Alissia entuziasmată. Să-l deschizi mai încolo.
- S-a înțeles.
- Acum eu. Vreau să-l deschizi când ajungi în clasă. Promite-mi. Alexia fii cu ochii pe ea.
- Da, tată. Hai să mergem Bella.
Am mers în clasă și mi-am zis să deschid cadoul de la Albert și de la Alissia. Cadoul de la Alissia chiar era mare, îl deschid și în ea erau o mulțime de farduri și un tricou pe care îl văzusem acum ceva vreme la un magazin, dar nu mi l-am cumpărat. Alexia se uită ciudat la mine.
- Deschide-l pe al tatei.
Despachetez cadoul, iar înăuntru era o invitație de la un mare festival din New York. Am început să țip.
- Nu pot să cred, asta e pentru mine?
- Îți vezi numele pe ea?
- Da. Și încă cum.
- Atunci e a ta.
Nu pot să cred. O să merg la New York. De fapt nu voi putea merge. Trebuie să am grijă de bunica. Am încercat să nu-mi arăt îngrijorarea, dar eram stresată.
Oficial, asta a fost cea mai frumoasă zi de naștere, până în prezent. Am luat un 10 pe proiectul de la engleză, colegii m-au respectat, am primit o mulțime de daruri, iar acum urmează să merg acasă și să văd starea bunicii. Am urcat în autobuz, apoi am coborât din autobuz. Merg acasă încântată să-i spun bunicii de cadourile primite azi.
- Bună, bunico! Bunico?
Merg în camera ei. Era cu pătura peste cap, probabil dormea. Mă întreb unde o fi mătușa Kate. Dau pătura jos, bunica dormea.
- Buni, am ajuns. Trezește-te.
Pun mâna pe ea și o scutur. Nu se trezește, pun măna pe fruntea ei, era... Era rece ca gheața. Încerc să-i iau pulsul la mână, ea nu avea... Nu avea puls. Am început să plâng.
- Bella, ce s-a întâmplat? De ce plângi?
- Uitați-vă la bunica. E... e moartă.
- Nu e posibil. Cu să... i-ai luat pulsul?
- Nu mai are puls. Să o aducă cineva înapoi.
- O voi suna pe mama ta.
- De ce? De ce mi se întâmplă mie asta, o spun plângând și trăgându-mă la perete. Nu e adevărat... Nu e adevărat... Nu e adevărat...
- Bella...
- Mama..., mă ridic de lângă perete și alerg spre ea. Mama... bunica se preface. Nu-i așa? O iau pe mama de umeri și o scutur, eram plină de lacrimi.
- Mă tem că nu se preface.
- Nu, e imposibil. Nu, bunica nu m-ar lasă să mă întorc la...
- La mulți ani, fato, aud vocea oribilă a lui Gabe.
- Gabe, nu vezi că nu e momentul potrivit?
- Da' ce, a murit cineva? Încep să plâng și mai tare, luându-o pe mama în brațe.
- Gabe, ieși afară, spune mama furioasă.
- Da' nu știam că bună-sa e moartă.
- Ieși afară, acum, zbiară mama la el.
Am plâns încontinuu câteva ore, apoi a trebuit să mă întind în pat, pentru că am leșinat. Mama era foarte stresată și nu din cauza bunicii, ci din cauza mea, am făcut febră 40 și nu am vrut să mănânc nimic.
- Te rog, fata mamei, mănâncă ceva. O să devi legumă, dacă nu mănânci. Te rog.
- Ce avem de mâncare?
- Cartofi prăjiți și carne de pui.
- Și colivă, aud vocea lui Gabe care îmi zgârie timpanele. Mă ridic nervoasă de pe scaun.
- Știi ceva, Gabe? Ești un nenorocit. Mâine trebuie să-mi iau la revedere definitiv de la bunica și tu ai chef de glume? Ieși afară!
- Auzi, fetițo, nu-mi pasă nici de tine, nici de baba aia moartă, îmi pasă doar de mine.
- Ieși afară, îi ordon eu, nervoasă.
- Nu-mi spui tu mie ce să fac.
- Știi ceva, de când te-ai căsătorit cu mama, ai ținut să-i distrugi viața, dar gata, ieși afară din casa asta, din viața noastră și cară-te dracu' ce aici, spun eu nervoasă, Gabe ridică mâna la mine și-mi trage o palmă.
- Dacă nu o faci pentru tine, mamă, fă-o pentru mine, mă rotesc pe călcâie și merg la mine în cameră.
- Bella, stai!
Am mers în camera mea, m-am pus lângă pat și am început să plâng iar. Nu m-am mai putut stăpâni, nu mă pot întoarce în Toronto, ar însemna să suport toate bătăile alea, iar. Cum adică iar? Păi înainte să mă mut la bunica, toți colegii din școală îmi știau situația de acasă, de aceea nu râdeau de mine când mă vedeau vânătă sau rănită.
Merg să mai vorbesc puțin cu bunica, înainte să place de tot. Cred că a sunat ca și cum aș fi o nebună, dar bunica tot timpul m-a ascultat și-mi dădea sfaturi, acum doar mă ascultă, nu e mare diferență. Ies din cameră mea și intru în camera bunicii.
- Bună, buni! Ai un minut? Normal că ai. De ce ai plecat? Acum trebuie să merg iar cu nebunul ăla. Dar mă gândesc că dacă mama ar divorțat de el, totul ar fi mult mai bine.
- Bella? Las-o pe buni în pace.
- Dar stateam și noi de vorbă.
- Hai și mănâncă. În camera ta.
- Acum vin. Pa, buni! Ne mai vedem.
- Pa, Bella.
Stați puțin, bunica tocmai ce mi-a vorbit? Cred că mi-a crescut febra. Lăsând ce am auzit, o să merg să mănânc, o să mor dacă nu mănânc. Mâine va fi cea mai grea zi din viața mea, o să trebuiască să mă despart de buni, pentru totdeauna.
Am mers în cameră am băgat doi cartofi în gură și am ieșit să mă joc cu Fred. E singurul care mă mai poate alina. Nu o pot vedea pe buni într-un sicriu stând pur și simplu, îmi e greu. Mai e o săptămână de școală și mi s-a dus viața de râpă. Ar trebui să o sun pe Alexia, ei nu i-a spus nimeni.

Convorbire telefonică:

- Hei, Alexia! Ce faci?
- Acasă, mă uit la un film. Tu ce faci? Ți-ai încercat noul microfon?
- Nu, spun eu cu vocea pierdută.
- Ce e? Bella, ce e?
- Bunica... bunica a..., încep să plâng.
- Ce i s-a întâmplat lui buni?
- Ieri de ziua mea... Am găsit-o pe buni... moar... moartă.
- Poftim? Bella, nu e o glumă bună.
- Eu nu glumesc, am început un plâns violent. Ajută-mă să o aduc înapoi.
- Venim imediat. Nu mai plânge. Bine? Bip
Convorbire încheiată

După ce am vorbit cu Alexia, m-am aruncat în pat și am început iar să plâng. Mama a venit și m-a bătut pe spate, spunându-mi să nu mai plâng. Ei îi era super ușor căci în ultimi doi ani nu a stat mama zi de zi lângă ea, am fost eu, știu primul preinfarct, știu când a hotărât să-mi renoveaze camera, știu când m-am certat cu ea ca să nu-mi renoveze camera. Îmi aduc aminte totul, am pierdut o persoană importantă.
După ceva vreme ajunge și Alexia cu părinții ei. Gabe stătea cu berea în mână și cu trabucul în altă mână și citea bancuri de pe internet. Dacă o să-l vadă Albert îi va îndoi fața aia urâtă. Aud un ciocănit în ușă, era familia Grey.
- Putem intra, aud vocea Alexiei de după ușă.
- Da, îmi trag nasul.
- Bună, scumpo, totul va fi bine, mă încurajează Alissia.
- Mama are dreptate, buni a plecat într-un loc mai bun.
- Pot să-l omor pe Gabe.
- Chiar te rog, spun eu zâmbind.
- Vai, ai ochii roși de plâns. Ai și febră.
- Știu, nu pot să mănânc.
- Dar trebuie, spune Alissia îngrijorată. Unde e termometrul?
- Poftim, îi întinde mama o cutie.
- E de rău, are febră 40, ar trebui să mănânci ceva și repede.
- Nu mi-e foame.
- Nu mai face mofturi, buni s-ar supăra.
- Buni... încep iar să plâng.
- Gata cu plânsul, buni nu se întoarce dacă plângi.
- Știu, Dați-mi niște cartofi.
- Asta e fata mea, țipă Albert în gură mare.
Seara trecuse foarte repede, abia mi-a scăzut febra, abia am mâncat și abia am adormit, mâine avea să fie cea mai grea zi din viața mea, e ultima persoană care îmi amintea de tata și a plecat și asta.
La ora 12, mă trezesc, merg în cameră bunicii și bunica nu mai era. Merg în bucătărie, nu mai era nimeni în casă. Ce le-o fi venit la ăștia? Să o îngroape pe buni fără mine? Trebuia să-mi iau la revedere. Alerg repede la cimitir, era o grămadă de oameni, sicriul nu mai era.
- Buni, unde e? Ce oameni întregi la minte sunteți? Trebuia să-i spun "La revedere!", oameni fără inimă ce sunteți. Mi-ați rupt inima în 1000 de bucăți. Trebuia să fiu și eu la acel moment, cad în genunchi și încep să plâng.
- Hai acasă, bunica a plecat. Îmi cer scuze, dar nu te-am putut trezi.
- De ce mă rog? Nu ați mai putut aștepta? Era musai să o luați așa repede?
- Hai să mergem acasă.
- Fie, o să stau aici până la noapte.
- Fată, nu fii proastă, ești aproape de pădure, dacă vine un coiot, meri și tu lângă bună-ta.
Într-un final, m-am lăsat convinsă. Am mers acasă și am mâncat foarte puțin, apoi am mers iar la mine în cameră și am început să plâng, într-un final am adormit iar și de data asta am început să am coșmaruri.