Speranţa moare ultima

Speranţa moare ultima //6\\

//6\\

Tema la algebră a durat o veşnicie, cu toate că nici n-am terminat-o. Dacă era Josh bun la ceva, atunci acel ceva era matematică. Se pare că v-a trebui să îl conving pe Mark sau pe Ashley să mă ajute cu ea. Dar în acel moment, micuţa mea răzbunare era prioritară matematicii.

- Bine, deci care e planul?

Curiozitatea îi sclipea în ochii albaştri. Nu ştiu de ce, dar am impresia că într-un fel şi el vrea ca răzbunarea să meargă, chiar din motive personale aş putea zice, cu toate că nu le ştiam. M-am gândit să îl trag de limbă mai tărziu, dar am uitat.

- Înainte de toate, trebuie să ştiu cât de mult eşti dispus să mă ajuţi. 

- Ţi-am zis, a să te ajut cât de mult este nevoie. 

- Bine, lasă-mă să reformulez: cât de departe eşti dispus să mergi cu Gabriella într-un timp scurt. 

- Unde vrei să ajungi? a ridicat bănuitor o sprânceană.

- Cât de departe eşti dispus să mergi pentru a mă ajuta cu răzbunarea? 

- Asta o să-ţi spun după ce aflu. 

- Nu, Mark, ţi-o spun doar dacă îmi zici cât de departe mergi. 

- Bine, bine, până în pânzele albe. Acum eşti mulţumită? 

- Foarte, i-am răspuns cu un zâmbet atotştiutor. 

- O, nu... Cunosc zâmbetul ăla. Ce plănuieşte mintea ta bolnavă? 

- Hei, n-am o minte bolnavă. Dar în orice caz, uite planul...

Mi-a luat doar 10 minute ca să îl spun. Nici nu e aşa de complicat, dacă mă întrebi pe mine.

- Stai să văd dacă am înţeles. Ai făcut un plan de răzbunare pentru Josh, dar care nu te include? 

- Exact! Dar cu toate astea, am şi eu de făcut ceva. Uiţi de...  

- Nu contează. Aia e ca nimic. Şti, asta nici nu sună ca o răzbunare a ta. 

- De ce? 

- Pentru că de obicei tu făceai toată treaba. 

- Da, dar asta nu e o situaţie obişnuită. Dar lasă asta. Te bagi sau nu? 

- Ţi-am spus, până în pânzele albe. 

- Mulţumesc, am spus în timp ce l-am îmbrăţişat. 

- La ce sunt buni prieteni? 

- La răzbunări şi îmbrăţisări. 

- Sper că n-ai spus ce cred că ai spus.

A rupt îmbrăţişarea şi încerca să se uite serioas la mine. Dar amândoi glumeam şi ştiam asta, dar era amuzant oricum.

- Nup, cred că ai auzit bine. 

- Vei regreta asta. 

- Ce vei face? Vei renunţa? 

- Nu, ceva mai bun.

În definiţia lui, ceva mai bun a fost să mă gâdile. Ştie că mă gâdil uşor şi foloseşte asta în dezavantajul meu.

- Înceatează... ha ha ... 

- Nu. Retrageţi cuvintele. 

- Bine, bine ... ha ha ... dar opreştete... ha ha ... mă doare...

Din fericire s-a oprit. Dar asta nu înseamnă că nu o să scape de o mică, pitică răzbunare.

- Mark? am spus printre gene.